Uneori, obrăjorii dolofani sunt nu doar un motiv de încântare, ci și un semn îngrijorător al faptului că micuțul ia prea repede în greutate. Despre pericolele greutății în exces în cazul copiilor ne vorbește dieteticianul-nutriționist Ecaterina Didâc.
Toți copii mănâncă dulciuri, dar unii rămân slabi, iar alții se rotunjesc văzând cu ochii. De ce totuși se îngrașă copiii?
Toți oamenii de pe planetă, indiferent de vârstă, se îngrașă din aceeași cauză – cantitățile de energie primită și de energie consumată nu sunt echilibrate corect. Haideți să încercăm să înțelegem ce înseamnă aceasta…
Energia PRIMITĂ. Este vorba despre câteva cauze:
1. Supraalimentarea. Chiar și copiii mănâncă prea mult din cauza stresului, din plictiseală sau la îndemnul părinților prea „grijulii”.
2. Consumul excesiv de produse cu un conținut înalt de carbohidrați simpli (răi) și grăsimi trans (chifle, torturi, bomboane, tot felul de rulade, biscuiți, tarte, Barni, sucuri acidulate, fast-food). Grăsimile trans aproape că nu sunt digerate, în special având în vedere starea sistemului digestiv al copiilor din timpurile noastre. Iar excesul de carbohidrați simpli conduce la dereglări metabolice severe (până la diabet) și greutate în exces.
Energia CONSUMATĂ depinde de:
1. Mișcare. Orice s-ar spune, în prezent copiii aleargă și sar prin curte cu mult mai puțin decât înainte. Nu este vina lor, ci a tendințelor contemporane (suprasolicitarea școlară, calculatoarele, internetul, mașinile părinților și altele).
2. Procesele de schimb de substanțe (metabolism). Vorbim aici despre capacitatea organismului de a transforma alimentele în energie și de a consuma această energie.
Iată de ce copiii mănâncă cantități diferite de dulciuri și au capacități diferite ale organismului de a le descompune și de a consuma rapid energia.
Cum să determinăm dacă micuțul are kilograme în plus sau este doar puțin mai plinuț? Care semne ar trebui să ne îngrijoreze?
Am putea să ne bazăm pe evaluarea vizuală, dar ea poate fi foarte subiectivă. Fiecare dintre noi are propria înțelegere a normei și a frumuseții. Ne putem încrede doar în ochiul profesioniștilor, al celor care lucrează frecvent cu copiii (medici, antrenori etc.).
Există și o evaluare cantitativă. La adulți vorbim despre indicele masei corporale (IMC), iar pentru copiii de diferite vârste și sexe se utilizează tabele centilice speciale. Acestea pot fi găsite cu ușurință pe net.
De obicei se zice că, atunci când vor crește, copii se vor înălța, iar kilogramele în plus vor dispărea. Este adevărat?
Da, așa este. Aceasta se referă în special la copii, care deseori arată durdulii, iau bine în greutate. Apoi cresc în înălțime și totul revine la normal. Dar asta nu se întâmplă în toate cazurile. De aceea trebuie să acordăm o atenție sporită sistemului de alimentare și modului de viață. Nu trebuie să scăpăm situația de sub control, chiar și atunci când ea pare normală.
Copii slăbesc mai ușor decât adulții? Metodele de slăbit sunt aceleași?
De obicei, copii slăbesc mai ușor. Dar trebuie să înțelegeți că totul este relativ: depinde de copil și depinde de adult.
Ca strategie de bază, metodele sunt aceleași, pentru că și cauza este identică. Dar fiecare are propriile greșeli de alimentație, propriile tulburări ale sistemului metabolic. De aceea nu există o metodă unică potrivită pentru toată lumea.
Obezitatea ereditară poate fi combătută în copilărie, dacă toți membrii familiei suferă de greutate în exces?
Acest lucru este posibil. De obicei este suficient să studiezi planul săptămânal de alimentație al familiei și să înțelegi că nu există nici un fel de cauze ereditare, există doar obiceiuri alimentare incorecte.
Cum trebuie să slăbească corect copiii?
Trebuie să mănânce mai puține alimente nepotrivite și să se miște mai mult. Dar aceasta este o recomandare foarte abstractă. Uneori ea nu funcționează, și asta o spun din experiență.
Este absolut incorect să impunem copiilor un regim fără carbohidrați sau, și mai rău, fără colesterol. Aceasta poate avea rezultate foarte proaste. Trebuie să echilibrăm în meniul micuților proteinele, grăsimile și carbohidrații. La fiecare vârstă raportul dintre acestea este diferit. În grupele noastre de la Școala de alimentație sănătoasă explicăm aceste lucruri destul de detaliat. Trebuie să asigurăm un consum de apă corespunzător vârstei. Să creștem activitatea motrice. Și să suplinim obligatoriu deficitul de minerale, vitamine, grăsimi folositoare (fosfolipide, Omega 3). Accentuez aceste lucruri pentru că ele au o influență definitorie asupra metabolismului și disfuncțiilor hormonale (prin urmare, asupra consumului de energie). De exemplu, zincul și cromul, care răspund pentru metabolismul carbohidraților, reduc pofta patologică de dulce. Acesta este unul dintre multele exemple care ne arată cum deficitul de microelemente esențiale dereglează schimbul de substanțe. Pe baza grăsimilor bune se construiește sistemul hormonal, de care depind foarte multe alte lucruri.
Cum să prevenim revenirea kilogramelor pierdute ca urmare a regimului alimentar?
Pentru ca kilogramele să nu revină, trebuie, cel puțin, să respectăm sistemul care a condus la corectarea greutății pentru o perioadă egală cu cea de care am avut nevoie pentru a slăbi. Și să ne schimbăm modul de gândire, pentru că altfel nu putem menține rezultatul.
Trebuie să încetăm să ne exprimăm dragostea față de copii prin prăjituri și bomboanele și să nu mai transformăm sărbătorile în orgii gastronomice. Este foarte important ca persoanele care ne înconjoară să înțeleagă valoarea alimentației sănătoase.
Iar tinerilor vreau să le spun că prietenii care ironizează pe seama modului vostru sănătos de viață pur și simplu vă invidiază, pentru că ei nu au suficientă voință și tărie de caracter pentru a face la fel. Nu există nici un model atrăgător și nici un sportiv de performanță care să bea și să mănânce tot ce îi cade sub mână.
Ce probleme de sănătate poate provoca greutatea în exces în cazul copiilor?
Copilul nu trebuie să sufere de greutate în exces la nici o vârstă. Aceasta poate avea consecințe negative în adolescență sau chiar mai târziu, la maturitate. Obezitatea la copii este mai periculoasă decât la adulți. Ea accelerează dezvoltarea problemelor sistemului cardiovascular, cum sunt atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale la vârste fragede, a problemelor hormonale, a infertilității (atât la femei, cât și la bărbați), a diabetului și problemelor de piele. Sănătatea psihologică și socială are de suferit aproape la fel de mult.
Ca mamă a doi copii și nutriționist profesionist, vreau să rog toți părinții să nu economisească pe sănătatea copiilor și să nu-i transforme în victime ale propriei ignoranțe. Aveți grijă de voi! Multă sănătate tuturor copiilor și părinților!