mamaplus

Dr. Mihai Craiu: ”Cel mai mare val de cazuri de bronșiolită din ultimii 10 ani lovește Europa”. 5 sfaturi pe care le dă părinților

-
//
15.11.2022

Vremea rece aduce și o mulțime de afecțiuni respiratorii, mai ales în rândul copiilor. Medicul Mihai Craiu atrage atenția asupra valului de bronșiolite care afectează tot mai mulți copii în întreaga lume.

Numărul cazurilor de bronșiolită din întreaga lume este mult mai mare în anul 2022 față de anii anteriori, potrivit raportărilor oficiale. Medicul Mihai Craiu scrie pe pagina destinată informării părinților, Spitalul Virtual pentru Copii, că acest număr este „de 3 ori mai mare decât cel de anul trecut și cel mai mare din ultimii 10 ani din UE”. Deși cazurile încep să crească între lunile decembrie și februarie, anul acesta au început mult mai devreme într-un mod abrupt.

În SUA, conform Centrului pentru Controlul Bolilor, numărul de spitalizări a ajuns să fie mult mai mare decât de obicei încă din luna noiembrie.

Situația este similară și în Franța unde „Ministrul Sănătății a activat planul de situații de urgență în fața acestei creșteri masive de copii mici cu insuficiență respiratorie. Operații amânate, copii gravi plimbați cu elicopterul, criză de paturi la ATI pediatrie”, spune conferențiarul Mihai Craiu. În Luxembourg situația este aproape identică.

Sfaturile medicului Mihai Craiu pentru a evita bronșiolita

Medicul Mihai Craiu explică ce ar trebui să facă familiile cu copii pentru a reduce riscul de infecție cu virusul care provoacă bronșiolita.

1. Familiile care au un copil mic, mai mic de 6 luni, TREBUIE să aibă grijă. În SUA 4 din 1000 de copii de această vârstă au ajuns spitalizați și ventilați, numai din octombrie încoace. Chiar nu există atâtea ventilatoare de copil în România!

2. „Grijă” înseamnă tot ce făceam în 2020, la începutul pandemiei – spălat bine mâinile, evitat să atingem fața, ochii, gura sau nasul, în special în spații publice, fără să ne dezinfectăm anterior, respectăm eticheta tusei, acoperind nasul și gura cu cotul sau cu un șervețel de unica folosință.

3. Și MAI ALES nu ducem sugarii mici la locuri comune de joacă sau la Mall. Măcar luna noiembrie, căci acum e riscul maxim.

4. Separăm de nou-născut sau sugar foarte mic, toți frații mai mari, răciți. Unii vor spune că nu e posibil. Soluția extremă este ținutul acasă al fratelui mai mare, măcar până la început de decembrie.


5. Riscul maxim este la copiii care sunt foarte mici, sub 6 luni și care au fost prematuri.

6. Sugarii cu malformații cardiace sau cei cu boli respiratorii cronice sunt la fel de predispuși la complicații grave.

Ce este bronșiolita?

Cauzată adesea de virusul sincțial respirator, bronșiolita este o infecție respiratorie (mai precis a bronhiilor mici, cunoscute sub numele de bronhiole) frecvent întâlnită la în perioada octombrie-martie. Deși în cele mai multe dintre cazuri afecțiunea este una ușoară, nedepistată la timp și fără tratament corespunzător ea se poate agrava și necesita spitalizare, ventilație și îngrijire intensivă.

Printre consecințele pe termen lung ale acestei boli se numără și astmul bronșic, cu atât mai mult cu cât afecțiunea tinde să revină în primii doi ani de viață la aproximativ 30%-60% din copii. După cel de-al treilea episod de bronșiolită într-un interval mai scurt de timp se poate discuta despre riscul de apariție a astmului infantil.

Cum se transmite bronșiolita

mamaplus

Virusul care cauzează bronșiolita la copii se răspândește prin tuse, strănut, dar și prin contact direct (virusul poate să reziste 30 de minute la nivelul pielii și chiar 6-7 ore pe obiectele pe care persoana afectată le atinge). Este bine de știut că faza silențioasă a bolii (incubarea) poate să dureze între 2 și 8 zile, în timp ce vindecarea ei între 5 și 10 zile. Cu toate acestea, este posibil ca după vindecarea afecțiunii să persiste tusea încă 2-3 săptămâni.

Cum se manifestă bronșiolita

Bronșiolita se manifestă prin tuse seacă, febră ușoară, lipsa poftei de mâncare, nas care curge, dar și tulburări de somn.

În formele mai grave ale bolii pot să apară vărsături, dificultăți respiratorii, respirație șuierătoare, stare de agitație inexplicabilă, paloare sau chiar învinețirea extremităților. Bronșiolita duce și la slăbirea sistemului imunitar al organismului, fapt ce poate crește riscul de apariție a altor infecții virale sau bacteriene.

Ce să faci când copilul este bolnav

Având în vedere că bronșiolita la copii poate avea consecințe grave, indicat este să vorbești cu medicul pediatru de la primele semne de boală. Printre măsurile pe care trebuie să le iei se numără:

  • administrarea de antitermic pentru a reduce febra;
  • desfundarea nasului înainte de masă, de culcare, dar și când copilul are probleme de respirație;
  • dă copilului să bea mai puțin, dar mai des lapte pentru a putea evita văsăturile asociate deseori cu tusea;
  • ridică ușor salteaua pe care doarme copilul pentru a-l ajuta să respire mai ușor;
  • aerisește bine camera în care stă, chiar și de mai multe ori pe zi. Bine este să păstrezi o temperatură în încăpere care să nu depășească 19 grade Celsius;
  • administrează siropuri de tuse indicate de medicul pediatru pentru ca micuțul să poată elimina secrețiile bronșice;
  • mergi la medicul pediatru pentru a putea evalua starea copilului și a indica și alte variante de tratament dacă este nevoie.

În anumite cazuri este foarte important să fie dus copilul la camera de urgență sau la medicul pediatru încă de la primele simptome:

  • dacă bebelușul are mai puțin de 6 săptămâni, indiferent de starea lui;
  • dacă este mai mic de 3 luni și are febră;
  • dacă este născut prematur (sunt mult mai vulnerabili în fața bolilor);
  • nu se hidratează suficient (sau dacă are mai mult de patru episoade de vărsături în 12 ore);
  • are dificultăți respiratorii;
  • copilul devine tot mai apatic sau este tot mai agitat și nu poate să fie liniștit.