Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci (FMSNB), ediția a 29-a. Lucrările din acest an ale forumului se vor desfășura pe data de 20 noiembrie, cu genericul „Implicarea bibliotecilor în transformarea digitală: oportunități și provocări”.
În cadrul forumului vor fi puse în discuție repere importante pentru programarea activității bibliotecare în anul 2025: extinderea accesului la resurse digitale pentru toți membrii comunității, îmbunătățirea competențelor digitale ale personalului de specialitate din biblioteci, implementarea proiectelor comunitare, stabilirea parteneriatelor cu instituții în domeniul tehnologiilor informaționale etc., transmite moldpres.md.
La Forumul Managerilor din cadrul SNB sunt invitați să participe manageri ai centrelor biblioteconomice, bibliotecilor universitare, Camerei Naționale a Cărții, responsabili pentru activitatea bibliotecilor din cadrul APL, cadre didactico-științifice ş.a.