Multe mame și mulți tătici încearcă din răsputeri să fie părinți buni și sunt sincer nedumeriți de ce copilul lor, care se scaldă în dragoste și grijă, face mereu mofturi. Despre natura mofturilor copiilor și cum să le facem față ne-a vorbit Tatiana Cozman, magistru în psihologia copilului.
Tatiana Cozman, magistru în psihologia copilului, Liceul Tehnologic ORT „B.Z. Herzl”, lector al cursului de psihologie a familiei, Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă”
Ce înseamnă mofturile?
Cine dintre noi nu a fost martor al mofturilor celor mici!? Se tăvălesc pe podea, țipă de îți țiuie urechile, se încăpățânează, refuză să se miște din loc și, ca urmare, mama se enervează sau izbucnește în plâns, încercând din răsputeri să-și ducă micuțul acasă.
Într-o discuție cu fiica mea de 4 ani, am întrebat-o de ce copiii fac mofturi. Răspunsul a fost fulgerător și, ținând cont de fizionomia ei serioasă, univoc (cel puțin pentru ea): „Pentru că ceva ne le convine!”
Cum se deosebesc mofturile în funcție de vârsta copilului?
Isteriile copiilor au, la diferite vârste, forme și scopuri diferite: copilul între 1 și 3 ani face mofturi, de cele mai dese ori, din cauza disconfortului fizic sau emoțional, iar aceasta este aproape că unica metodă, naturală de altfel, de a influența o situație neplăcută. După 3 ani, aproximativ până la 4, mofturile copiilor se transformă într-o formă de explorare, iar atunci istericalele pot avea loc din orice motiv, de câteva ori pe zi. În acest mod, prin intermediul mofturilor, copilul efectuează „o cercetare prin luptă” a limitelor răbdării părinților, pentru a stabili „punctul de fierbere”, adică el studiază reacțiile părinților la comportamentul său, pentru a înțelege mai bine ce este permis și ce nu, cum trebuie și cum nu trebuie să se poarte. Prin acest comportament copilul soluționează câteva probleme concomitent: verifică limitele răbdării părinților, se impune, capătă abilități de a-și controla comportamentul, însușește „ce e bine și ce e rău”, învață să-și construiască diferite tipuri de relații cu cei din jur.
Până la vârsta de 5 ani, copilul însușește de regulă normele de comportament și subtilitățile relațiilor interpersonale și este capabil să găsească mai multe modalități de atingere a scopului, fără a recurge la isterii. De aceea cauzele isteriilor și capriciilor copiilor mai mari de 5 ani și ale celor de vârstă școlară se ascund, de cele mai multe ori, în copierea inconștientă a exemplelor celor mari sau reprezintă o reflectare a problemelor și lipsei de armonie din familie. Atunci când în familie domnesc certurile și neînțelegerile, iar copilul nu este doar martorul, ci și participantul conflictelor familiare, sfera lui emoțională nu suportă această presiune și prezintă „disfuncționalități” sub formă de plânsete și mofturi.
Care sunt cele mai răspândite cauze ale mofturilor celor mici?
Am discutat deja puțin despre cauze, dar vreau să concluzionez și să subliniez câteva aspecte importante:
- În mare, mofturile reprezintă o demonstrație de protest sau dezacord al copilului față de cerințele, sfaturile și indicațiile adulților.
- Copilul poate să fie capricios din cauza unei stări fiziologice: boli, disconfort fizic, durere etc.
- Mofturile sunt o modalitate de cercetare a lumii și de interacțiune cu oamenii și mediul înconjurător.
- Mofturile pot reflecta și greșeli de educație în familie, de exemplu: stilul hiperprotectiv, atunci când copilul nu are voie nimic și la început el se conformează, apoi se opune cu vehemență tuturor interdicțiilor și restricțiilor; stilul hipoprotectiv, atunci când micuțului i se permite orice, iar orice refuz suscită o reacție negativă violentă din partea lui; atunci când în familie, în special între părinți, nu există o poziție comună în ceea ce privește educația.
- Mofturile copilului reflectă relațiile din interiorul familiei.
Ce trebuie să facă părinții?
În primul rând, ei trebuie să stabilească motivul care stă la baza comportamentului mofturos și a stării copilului. Părinții trebuie să privească micuțul ca pe un străin din altă țară, care nu are suficiente cunoștințe și cuvinte pentru a-și explica necesitățile.
Nu se recomandă utilizarea influenței fizice: bătaia, pedepsele corporale sau a celei psihologice: țipetele, interdicția de a vorbi, abuzul.
Dacă micuțul face isterii într-un loc public, este mai bine să îl duceți într-un loc retras, să îl liniștiți, poate să îi acordați o a doua șansă, să reveniți și să terminați lucrul început. După ce copilul s-a liniștit, încercați să îi explicați cum l-ați înțeles și ce vreți să faceți în acest sens.
Este bine să arătați copilului, încă de la vârsta de 3 ani, consecințele isteriilor din locurile publice, însă doar pe cele care se referă la familia voastră, la relațiile dintre voi, și să nu puneți accentul pe părerea altora.
Învățați copilul să își exprime sentimentele, emoțiile și stările prin cuvinte. Atunci el va căpăta abilitatea de a-și descrie dorințele, necesitățile, rugămințile și solicitările de ajutor prin cuvinte, și nu prin mofturi.
Țineți minte că dacă ați spus/ați promis ceva, trebuie să vă țineți de cuvânt, adică să fiți consecvenți în comportament. Pentru copii este foarte important să simtă stabilitate și predictibilitate în relațiile cu părinții, aceasta le oferă sentimentul de siguranță, care foarte rar provoacă crize de isterie sau mofturi.
Este la fel de important ca părinții să aibă o poziție unică în ceea ce privește educația copilului/copiilor în familie, asigurând același sentiment de securitate și protecție pentru copii, care, într-o astfel de familie, sunt stabili emoțional.
În ce mod poate să ne ajute un psiholog?
Psihologul vă ajută să stabiliți cauzele mofturilor copilului, să înțelegeți particularitățile educației în familie și cum stilul de educație poate influența asupra comportamentului și stării copilului. Consultația psihologului este mai necesară părinților decât copiilor, pentru că odată cu schimbarea tacticii de educație a părinților are loc și corectarea comportamentului copilului.
A pregătit Cristina Scripnic
