Sunt delicioase salatele cu legume proaspete de vară, stropite cu lămâie și uleiul de măsline atât de aromat. Dar, de multe ori, în magazine găsim un ulei de măsline de slabă calitate, contrafăcut cu uleiuri vegetale mai ieftine. Și atunci, ce-i de făcut?
Dacă vrei să alegi un ulei de măsline veritabil, citește cu atenție eticheta. Unii producători sunt corecți și menționează dacă este ulei extravirgin de măsline, dacă este ulei de primă presă și presat la rece sau dacă este combinat cu alte uleiuri vegetale, precum cel de floarea soarelui sau de porumb și rapiță.
Când îl guști, uleiul de măsline extravirgin pare foarte greu și gras, dar se topește imediat și nu îți lasă un gust de grăsime greu de tolerat pe limbă.
O altă metodă este metoda frigiderului. Păstrat la rece, uleiul de măsline pur începe după aproximativ 3 – 4 ore să se solifice. Devine mat și capătă o culoare mai deschisă.
Mai mult, uleiul de măsline vândut în sticle maronii sau verzi, pe care scrie extravirgin, ar trebui să fie un ulei bun. Dacă găsești ulei în recipiente transparente, acesta este cu siguranță contrafăcut.
Sursa