mamaplus

10 alimente ieftine şi sănătoase care rezistă mult timp

-
//
11.09.2020

Mai țineți minte nebunia cu aprovizionarea din luna martie, pe când coronavirusul abia începuse să îşi facă simțită prezența? Mulți dintre noi am luat atunci cu asalt magazinele, în căutarea unor provizii alimentare care să țină mult timp.

Printre acestea, nelipsitele conserve de carne, murături, compoturi, gemuri şi altele asemenea. Sperăm ca episodul de atunci să nu se mai repete, dar, dacă vom avea acest ghinion şi în sezonul rece, acum vom fi mai bine pregătiți.

Că sunt sau nu necesare proviziile, asta este altă discuție. Însă astăzi vom prezenta acele alimente care sunt ieftine, nutritive, sănătoase şi rezistă mult timp, deci nu vei mai face risipă alimentară.

Cartofi

Pot fi copți, fierți, prăjiți, adăugați în diverse tocănițe, ba chiar şi în deserturi. Cu alte cuvinte, sunt foarte versatili şi, dacă sunt depozitați corect (în pungi de hârtie sau de plasă, într-un loc răcoros, ferit de razele soarelui şi umiditate), pot rezista până la 6 luni fără să încolțească sau să mucegăiască.

Fasole şi linte

Un kilogram de fasole este mult mai ieftin decât unul de carne, dar are la fel de multe (dacă nu chiar mai multe) proteine, fibre şi minerale. Sigur, poți cumpăra fasole la conservă dacă nu ai chef să pui fasolea la înmuiat de cu seară. Dar este mai avantajos să cumperi fasole uscată, atât din punctul de vedere al costurilor, cât şi al cantității.

Dacă, totuşi, nu vrei să-ți bați capul cu înmuiatul ei, poți cumpăra linte uscată, care nu trebuie înmuiată în apă înainte de a fi gătită şi care fierbe mult mai rapid. Fasolea şi lintea uscată au, în general, un termen de valabilitate de un an, dar dacă sunt ținute într-un mediu ferit de umezeală şi căldură, pot rezista mult mai mult timp.

Orez

Orezul alb poate rezista până la 5 ani, aşa că îl poți cumpăra şi uita în dulap pentru mult timp. În schimb, reține că orezul brun, care este mai nutritiv decât cel alb, rezistă între 6 şi 8 luni în dulap şi până la 12 luni dacă îl ții în frigider, deci are un termen mai scurt de valabilitate.

Unt de arahide

„Moda americană” a untului de arahide întins pe pâine pare să prindă şi la noi, deoarece este un aliment sățios şi poate fi adăugat în tot felul de preparate (shake-uri, smoohie-uri, biscuiți, prăjituri etc.).

Untul de arahide este bun de consumat inclusiv la un an distanță de termenul specificat pe ambalaj. În schimb, dacă desfaci borcanul, trebuie să consumi conținutul în cel mult 3 luni. Dacă îl ții în frigider, termenul se poate prelungi până la 6 luni.

Mere

Majoritatea fructelor se strică din cauza conținutului ridicat de apă. Merele nu fac excepție, au peste 90% apă, dar coaja lor le protejează în mai mare măsură de procesul degradării, în comparație cu fructele de pădure, de exemplu.

Dacă le depozitezi corect (învelite individual în hârtie – astfel, dacă un măr se strică, hârtia va împiedica stricarea celorlalte), merele pot rezista până la 5 luni. Şi chiar dacă dau semne că s-a înmuia, merele îşi pot găsi utilitatea într-o plăcintă cu mere sau, de ce nu, într-un piure de mere delicios pentru cei mici.

Morcovi

Morcovii ținuți la frigider pot rezista până la 4-5 săptămâni, cu condiția să le tai frunzele, deoarece acestea „fură” umezeala din ei şi îi usucă sau stafideşte.

Poți folosi morcovii în tot felul de preparate, de la sote de morcovi cu unt şi usturoi până la supe, spaghete din legume şi torturi.

Paste

Ieftine, sățioase, rezistente – aşa sunt pastele! Dacă le adaugi un sos de roşii cu busuioc, deja ai obținut prânzul perfect. Pastele făinoase pot rezista 1-2 ani după expirarea termenului de valabilitate de pe ambalaj, aşa că nu trebuie să-ți faci griji.

Fulgi de ovăz

Aceste cereale pot rezista până la 2-3 ani după expirarea termenului de pe ambalaj, care şi-aşa este îndelungat. Fulgii de ovăz pot fi consumați la micul dejun, dar pot fi ingrediente de bază şi în prăjituri, biscuiți sau chiar pâine (când se foloseşte făină de ovăz).

Făină

Ştiai că făina rezistă mai mult timp dacă este ținută în frigider? Plus că nu trebuie adusă la temperatura camerei înainte de a fi folosită! Depozitată în dulap/cămară, făina albă poate fi folosită şi la 6-8 luni după expirarea termenului de valabilitate de pe ambalaj. În schimb, făina integrală rezistă mai puțin timp, între 4 şi 6 luni.

Legume şi fructe congelate

Cine spune că nu poți mânca spanac sau fructe de pădure în miezul iernii? Fructele şi legumele congelate au aceleaşi proprietăți nutritive precum cele în stare proaspătă, dar sunt ceva mai ieftine decât acestea.

Chiar dacă rezistă mai mult timp decât fructele şi legumele în stare proaspătă, asta nu înseamnă că le poți lăsa ani de-a rândul în congelator, mai ales dacă ai desfăcut punga. Cristalele de gheață de pe fructele şi legumele congelate sunt un semn că acestea şi-au pierdut din valorile nutritive. Cât timp este bine să le ții în congelator? Nu ani, nu luni, ci maximum 3-4 săptămâni.