Cauzele îmbolnăvirii frecvente a copiilor. Interviu cu specialistul Irina Roşcovan

Sănătatea copiilor este importantă pentru toţi părinţii. Noi, mame şi taţi iubitori, ne facem griji atunci când copilul se îmbolnăveşte. Copilul Dumneavoastră este mereu bolnav? Guturaiul nu mai trece, iar dacă nu îl doare gâtul, atunci are febră? Desigur, sunteţi îngrijoraţi, obosiţi, nu mai ştiţi ce să faceţi… Pare că nu se mai termină niciodată! Ca să nu mai vorbim despre banii cheltuiţi! Puteţi deschide o adevărată farmacie acasă, aveţi de toate! Însă foarte important este să tratăm cauzele, nu simptomele. Trebuie să asigurăm copiilor un mod de viaţă sănătos şi să nu intrăm în panică la fiecare strănut. Cauza principală a îmbolnăvirii frecvente a micuţilor este tratamentul inadecvat. Putem rupe acest cerc vicios doar înţelegând şi acceptând ideea că toţi copiii se îmbolnăvesc, acesta fiind un lucru firesc.  

Cine sunt copiii care se îmbolnăvesc frecvent? Cum să tratăm cauzele, nu doar simptomele, ne-a relatat medicul pediatru Irina Roşcovan.

 De ce majoritatea copiilor de vârstă preşcolară se îmbolnăvesc atât de frecvent?

Pentru început trebuie să înţegem care copii pot fi incluşi în categoria celor care se îmbolnăvesc frecvent. Oricât ar fi de ciudat, specialiştii nu au o părere unitară la acest subiect. O parte dintre ei consideră că din această categorie fac parte copiii fără boli cronice, dar care sunt afectaţi de infecţii respiratorii repetate. Cauzele infecţiilor respiratorii acute la copii sunt următoarele: sistemul imunitar încă slab dezvoltat şi diversele infecţii la care sunt expuşi (la grădiniţă, la şcoală, în familie); predispoziţia genetică (tatălui i-au fost extrase în copilărie amigdalele şi adenoizii); problemele de sănătate ale copilului legate de complicaţiile perioadei pre- şi postnatale; alimentaţia incorectă sau neechilibrată; timpul insuficient petrecut la aer curat; tratamentul incorect al episoadelor de infecţii respiratorii acute (administrarea frecventă şi nejustificată a antibioticelor, utilizarea unei mari cantităţi de preparate „nefolositoare”); condiţiile nefavorabile de trai (umiditatea); paraziţii intestinali; starea de stres din familie. Toţi aceşti factori slăbesc mecanismele de protecţie ale organismului. Din acest punct de vedere, copilul care suferă de tonzilită sau adenoidită cronică nu poate fi inclus în grupul copiilor cu îmbolnăviri frecvente, deşi acutizările procesului inflamator cronic de care suferă se pot manifesta de mai multe ori pe parcursul anului.

 De ce totuşi micuţii se îmbolnăvesc mai des decât adulţii?

Nu există un răspuns univoc la această întrebare. Fiecare copil trebuie evaluat în mod individual.

Prima cauză a îmbolnăvirilor frecvente este socializarea. O particularitate a organismului în primii ani de viaţă este că mecanismele de protecţie nu sunt încă bine formate. Abia la vârsta de 3 ani răspunsul imunitar antiinfecţios al organismului copilului se apropie de cel al unei persoane adulte. Inelul limfatic, alcătuit din amigdalele palatine (numite în popor glande) şi amigdala rinofaringiană, cunoscută sub denumirea de adenoizi. Acestea reprezintă un fel de „punct de frontieră” în calea viruşilor şi microbilor care pătrund în organism prin căile respiratorii. Ele participă la „producerea” şi „instruirea” limfocitelor – celule cu funcţii de protecţie. Amigdalele palatine încep să se formeze în cea de a doua jumătate a primului an de viaţă, atingând maximumul dezvoltării la vârsta de 3-5 ani. Amigdala rinofaringiană se dezvoltă începând cu al doilea an de viaţă şi până la vârsta de 5-7 ani. Din această cauză se îmbolnăvesc mai des copiii care iau contact cu colectivele de copii la o vârstă fragedă, adică până la 3 ani. Dar şi aici totul depinde de fiziologia organismului.

 După împlinirea vârstei de 3 ani copiii merg la grădiniţă şi părinţii încep să se confrunte cu îmbolnăviri săptămânale, în special ale căilor respiratorii superioare. Cum se explică acest fapt?

Acest fapt se explică prin biocenoza incomplet formată a căilor respiratorii superioare. Mucoasele rinofaringelului nu sunt niciodată sterile. Chiar şi în cazul persoanelor adulte, la nivelul rinofaringelui se dezvoltă permanent nu doar microbi folositori macrooranismului, ci şi floră condiţionat patogenă. Până la 5-8 ani „populaţia microbiană” a mucoaselor se află în proces de formare, iar „tabloul” microbian se schimbă frecvent în funcţie de mediul exterior. În colectivele de copii are loc un „schimb” permanent de microfloră, sistemul imunitar este tot timpul în alertă, iar din cauza suprasolicitării antigenice funcţionalitatea lui scade şi nu reuşeşte să se restabilească complet în perioada dintre îmbolnăviri.

 Ce să facem dacă micuţul se îmbolnăveşte frecvent?

Aţi înţeles, probabil, că nu există un răspuns universal la această întrebare. Fiecare copil trebuie evaluat în mod individual, preferabil de către un medic bun. Colectarea informaţiei şi examenul medical amănunţit permit formularea unui diagnostic prealabil. Mai multe informaţii ne oferă imunograma. Doar după obţinerea tuturor acestor date medicul poate prescrie tratamentul corect şi oferi recomandări cu caracter general.

 Ce nu trebuie să uite părinţii?

Nu trebuie să ne aşteptăm la minuni şi tratamente miraculoase – acestea pur şi simplu nu există. Este mai bine să asigurăm copilului un somn suficient, o alimentaţie corectă, activităţi de întărire a imunităţii şi plimbări obligatorii.

Iată câteva sfaturi pentru părinţi:

1. Consultarea medicului şi a medicului ORL-ist; dacă va considera necesar, medicul va recomanda o vizită la un specialist în alergologie şi imunologie;

2. Organizarea unui program raţional al zilei copilului:

somn suficient şi de calitate;
evitarea supraoboselii şi a supraexcitării;
plimbări obligatorii şi suficient de lungi, evitând totodată suprarăcirea;
evitarea locurilor aglomerate etc.;

3. Asigurarea unei alimentaţii corecte şi adecvate vârstei copilului, ţinând cont de înclinaţia spre reacţii alergice; consumul raţional de alimente bogate în carbohidraţi şi dulciuri;

4. Administrarea polivitaminelor adecvate vârstei copilului şi efortului depus;

5. Tratamentul corect al episoadelor acute de infecţii respiratorii;

6. În final, desfăşurarea, în limite raţionale, a unor activităţi de întărire a sistemului imunitar: clătire cu apă rece, somn la aer curat, băi, duşuri, baleoterapie, masaj general, gimnastică curativă, activităţi sportive. 

 Cu ce trebuie suplinită alimentaţia copiilor?

Copiii trebuie să consume alimente bogate în proteine, vitamine, micronutrienţi, în primul rând zinc şi fier. Aceştia trebuie să consume obligatoriu carne, ficat, fructe şi legume. Copilul nu trebuie forţat să mănânce. Credeţi-mă, după o plimbare bună, pofta de mâncare vine de la sine. Încercaţi să ţineţi cont de gusturile mucuţului, prezentându-i câteva variante de meniu. Copilul poate fi atras prin modul de prezentare a farfuriilor, decor. Se recomandă ca un copil să mănânce de 4-5 ori pe zi.  

Informaţii utile:  În spaţiul ex-sovietic se consideră frecvent bolnav copilul care, până la 1 ani, se confruntă cu 4 şi mai multe episoade de IACRS (infecţii acute ale căilor respiratorii superioare); între 1 şi 3 ani – peste 6 IACRS; între 3 şi 5 ani – peste 5 IACRS; mai mari de 5 ani – peste 4 IACRS pe an. Totodată, în Marea Britanie, în grupul copiilor cu infecţii respiratorii recurente sunt incluşi pacienţii cu peste 8 episoade acute pe an. 

SFAT: Copiii care se îmbolnăvesc des trebuie scoşi la plimbare. Dar nu la piaţă sau supermarket! Locurile aglomerate trebuie evitate în general: aici copiii pot fi expuşi infecţiilor, se simt epuizaţi fizic şi moral. Desigur, varianta optimă este aerul curat din pădurile de pin sau măcar parc. Plimbările trebuie amânate doar în cazul temperaturilor mai scăzute de 15-20 de grade cu minus. Fără îndoială, micuţii trebuie îmbrăcaţi corespunzător. În procesul dezvoltării sale, organismul copilului se adaptează la condiţiile mediului înconjurător. La acest proces participă toate sistemele organismului, inclusiv cel imunitar. Iar sarcina principală a părinţilor este asigurarea pentru copilul lor a condiţiilor corecte de dezvoltare şi evitarea creării problemelor acolo unde aceste nu există.

Există o regulă simplă: pentru copilul mic numărul de straturi de îmbrăcăminte trebuie să fie cu unul mai mare decât în cazul adulţilor.

Pregătit de Cristina Scripnic