Când începem să spălăm dințișorii copilului? Ce trebuie să conțină pasta de dinți pentru cei mici? Cum protejăm dinții de lapte, dar și ce obiceiuri ale copiilor pot distruge dinții? Cu siguranță, aceste întrebări le macină pe majoritatea mămicilor. Nadejda Ursu, medic stomatolog la Ursu Dent, ne vorbește despre toate aceste aspecte.
La ce vârstă copilul trebuie să meargă pentru prima dată la o consultație stomatologică?
Nu e niciodată prea devreme pentru a începe să aveți grijă de dinți. La primul dinte sau la prima aniversare – prima vizită.
Recomand ca prima vizită să nu coincidă cu necesitatea de a trata un dinte. Nu este nimic mai rău decât a înfrunta prima experiență cu durere și necesitatea urgentă de tratament.
Fiind un moment fundamental pentru dezvoltarea unui raport, pozitiv și constructiv, de prietenie între medicul dentist și copilaș, ar fi bine ca părintele să dea exemplu și să facă un control de rutină sau o procedură de igienizare, având o atitudine pozitivă în acest timp, și mai apoi să fie examinat copilul.
Scopul este: de a diagnostica la timp problemele dentare ( carii, demineralizări ale smalțului, malpoziții dentare); probleme ale dezvoltării scheletului cranio facial, de a depista prezența obiceiurilor vicioase: roaderea unghiilor, suptul degetului sau suzetei, mușcarea buzelor; interpoziția limbii în timpul deglutiției, afecțiuni ale mucoasei, limba geografică, hipersalivația sau xerostomia, respirația orală, ankiloglosia – fren lingual prea scurt, etc. Aceste probleme pot fi depistate la timp și se pot rezolva.
Cu această ocazie, medicul va putea oferi părinților informații despre sănătatea orală a copilului și sfaturi pentru a crește un zâmbet sănătos.
Fixați programarea într-o zi liniștită, în care copilul nu are alte activități.
Evitați să spuneți copilului: "Nu doare", " Să nu îți fie frică", "Dacă nu faci asta, medicul îți va face injecție". Nu faceți promisiuni drept recompensă dacă va merge la medic. Copilul percepe că vă face o favoare și nu că ar fi un lucru firesc.
La vizitele următoare, dacă va fi supus unui tratament, încercați să înlocuiți termenii ca: ac, injecție, piesă rotativă cu cuvinte pe înțelesul copilului, care să nu îl sperie: piesă rotativă – elicopter, anestezia – picături magice de adormit dințișorii, seringa cu aer - ventilator).
Spuneți povești cu talc despre dentiști, care îl pot face curios pe copil și prezentați-l drept un prieten și nu o amenințare.
Nu transmiteți propria senzație de frică de a merge la dentist, copiii absorb toate emoțiile negative.
Este de preferat să mergeți la prima vizită doar unul dintre părinți, altfel copilul poate percepe prezența ambilor ca un simptom de o situație gravă.
Luați cu voi jucăria preferată pentru a fi ținută în brațe și mergeți la medicul în care aveți încredere!
Când copilașul trebuie să înceapă să perieze dințișorii?
Primul dinte – prima perie de dinți. Manevrată de către părinți.
Ca o regulă generală, copiii sunt pregătiți să perieze singuri dinții atunci când își pot lega singuri șireturile. Motivul e că până atunci se dezvoltă motricitatea fină și coordonarea mișcărilor. De aceea, începem de la primul dinte cu o perie de tip degetar, poate fi din silicon foarte moale sau o compresă sterilă din bumbac, prin mișcări delicate circulatorii, curățim dimineața și cel mai important – seara înainte de somn. Folosim pastă de mărimea unui bob de orez până la vârsta de 3 ani, mai târziu, când poate scuipa singur apa din guriță, aplicăm pe periuță pasta de mărimea unui bob de mazăre.
La copii, recomand periajul după tehnica "Bass".
Ce presupune o igienă dentară eficientă?
✓ Periajul de minim 2 ori pe zi, folosirea aței dentare, a irigatorului bucal, pentru a înlătura toate depunerile dintre dinți, unde periuța nu reușește să curețe eficient. La final, curățarea limbii și partea interioară a obrajilor.
✓ Revelatorul de placă, pentru a verifica dacă s-a executat corect procedura de igienizare a dinților. Este un colorant care depistează placa bacteriană prezentă pe dinți și astfel verificăm ca dinții să rămână imaculați.
✓ Periile interdentare și, în unele situații, la indicația medicului se pot folosi și stimulatoarele gingivale pentru stimularea circulației în țesuturile moi.
✓ Igienizarea profesională în cabinetul medicului dentist, o dată în 3 luni, unde se folosește o pastă de profilaxie specială și pudră foarte fină pentru etapa AirFlow.
Ce trebuie să conțină pasta de dinți pentru copii?
Pasta de dinți trebuie să conțină substanțe ușor abrazive pentru curățarea suprafețelor gingivale dentare și lustruirea suprafețelor dentare accesibile, ex: oxizi de siliciu, substanțe vehicul: glicerină și apă, ingrediente naturale, care mențin totodată și echilibrul natural al florei din cavitatea bucală, și stimulează secreția salivei.
Pasta fără fluor, fără zahăr, fără arome sintetice și coloranți, pentru a nu produce iritații ale mucoaselor, senzație de arsură linguală, tulburări digestive, ca urmare a ingestiei voluntare sau accidentare a pastei de dinți.
O pastă naturală nu va face multă spumă, însă va curăța bine și sănătos dințișorii.
Vă pot recomanda gelul de dinţi pentru copii de la Weleda, care este dezvoltat împreună cu medici stomatologi și este adaptat dorinţelor copiilor din punct de vedere al gustului, culorii și consistenţei, facilitând menţinerea sănătăţii dinţilor și păstrarea naturală a florei caviţătii bucale. Plantele biodinamice de gălbenele au efect calmant și ajută la păstrarea sănătăţii gingiilor și caviţătii bucale. Copiii adoră culoarea gelului și gustul plăcut datorat uleiurilor esenţiale naturale. Nu conţine nici un fel de substanţe care ar putea afecta organismul, în caz că gelul este înghiţit. Prin întrebuinţarea regulată a produsului Weleda „Gel de dinţi pentru copii“, placă dentară este îndepărtată complet, preîntâmpinând apariţia cariilor.
Când apar cariile și care sunt cauzele?
Caria dentară este un proces patologic care se desfășoară în țesuturile dure dentare dupa erupția dinților, fiind influențat multifactorial: factori nocivi locali și generali.
Apare atunci când alimentele ce conțin carbohidrați nu sunt înlăturate de pe toată suprafața dinților.
Bacteriile cariogene: Streptococul Mutans, Str. Sobrinus, Actinomyces, Lactobacillus fermentum, ce sunt în mod normal în cavitatea bucală, fiind în cantități mai mari transformă aceste resturi, producând acizi.
Combinația dintre bacterie, alimente, în special zaharuri, celule epiteliale moarte și salivă, formează o substanță numită placă bacteriană, care se lipește de dinți ca o peliculă. Cu timpul, efectul acidogenic produs de aceste bacterii scad ph-ul, dizolvă încet mineralele țesutulurilor dentare și astfel apare caria.
Componența proteică a salivei și fluxul salivar redus stopează funcția de autocurățare artificială, astfel saliva nu mai acționează în sensul îndepărtării plăcii bacteriene și astfel aceasta se acumulează în zona afectată de carii și inițiază și inflamația gingivală.
Masticația unilaterală și superficială: mărunțirea alimentelor cu blenderul reduc fluxul salivar.
Deficientele de nutriție: hipovitaminoza A, D, B1, B2, PP, C.
Dereglări imunologice, dereglări endocrine.
Cum putem proteja dinții de lapte ai copilului?
Începeți periajul de la primul dinte. Periați dinții, limba, gingiile.
Fiți siguri că alimentația copilului este bine echilibrată. Evitați alimentația cu produse moi, prin blender. Produsele dure intensifică salivația, deci autocurățarea dinților și stimulează circulația. Limitați produsele cu conținut mare de zahăr: acadele, prăjituri, biscuiți.
În timpul nopții, nu administrați sucuri sau formulă de lapte ce conțin cantități mari de zahăr. Pentru bebeluși, după alăptare, cu periuța degetar spălați suprafața dinților, pentru a evita apariția cariei de biberon.
Evitați transferul de bacterii la copil, orice schimb de salivă prin utilizarea de linguri și pahare, pupici pe gură, mestecarea alimentelor de către mamă pentru a fi mărunțite, etc. Suzeta nu trebuie îndulcită cu miere sau alte substanțe dulci. Mergeți la medicul stomatolog la fiecare 6 luni pentru proceduri de profilaxie.
Ce efecte poate avea netratarea dinților de lapte asupra celor definitivi?
Caria infantilă și extracția precoce a dinților temporari poate fi o problemă gravă. Copiii au nevoie de dinți pentru masticație, fonație și exprimarea emoțiilor - zâmbetul.
Complexele încep din copilărie și dacă nu se pot exprima, nu vor avea încredere în sine și mai târziu vom avea și probleme de comportament, stres psihic, nu doar malpoziții dentare, probleme de nutriție.
Dinții temporari ghidează și păstrează spațiul pentru erupția celor permanenți, dacă un dinte este extras prea devreme sau dacă nu va fi tratată caria la timp, pot apărea dureri și infecții locale și generale. Aceste infecții pot afecta dezvoltarea normală a dinților permanenți și a maxilarelor.
Părinții au responsabilitatea de a menține dinții curați în timpul primilor ani de viață și să-i învețe pe copii cum să-i spele corect.
Ce obiceiuri ale copiilor pot duce la distrugerea dinților?
Obiceiurile vicioase duc la parafuncții care pot afecta mai târziu dezvoltarea arcadelor dentare. Cele mai comune sunt:
Suptul degetului sau a suzetei, creionul, colțul pernei, hainelor.
Respirația orală, în special în timpul somnului, duce la modificări ale secreției salivare, ducând la apariția cariilor și modificări ale arcadelor dento-alveolare în zona frontală prin formarea ocluziei deschise, când dinții incisivi superiori nu contactează cu cei inferiori, limba ocupă acest spațiu în timpul deglutiției și formează deglutiția infantilă.
Roaderea unghiilor cu dinții și mușcarea obrajilor și buzei. Aceasta duce la resorbții dentare patologice din cauza forțelor anormale, ce se dezvoltă la acest nivel.
Scrâșnitul din dinți (bruxismul) care poate fi diurn și nocturn, produce abraziunea patologică a suprafețelor dentare și afectează musculatura oro-facială și articulația temporo-mandibulară.
Deschiderea obiectelor cu ajutorul dinților, folosirea lor drept instrumente. Pot determina fisuri și chiar fracturi sau uzura patologica a smalțului. Vicii de postură ale corpului, care duc mai târziu la probleme ortodontice.
Toate aceste probleme pot fi foarte ușor și rapid tratate de către medicul stomatolog prin utilizarea diferitelor dispozitive și prin terapie individualizată conform vârstei copilului.
Vă prezentăm și alte produse pentru igiena orală din gama Weleda:
Pastă de dinţi cu sare - protecție medicală împotriva cariilor și tartrului Dezvoltată în colaborare cu medicii stomatologi, Pasta de dinţi cu sare de la Weleda foloseste bicarbonat de sodiu natural pentru a ajuta la neutralizarea acizilor nocivi răspunzători de formarea plăcii bacteriene, prevenind acumularea acestora. Fără floruri, detergenţi, parfumuri sintetice, coloranţi, agenţi de conservare și materii prime provenite din uleiuri minerale. |
|
Pastă de dinţi cu ratanhia - fortifierea naturală a gingiilor Efectele calmante ale ratanhiei ajută la menţinerea sănătăţii gingiilor și cavităţii bucale. Uleiurile eterice naturale de mentă și izmă creaţă conferă o senzaţie deosebită de prospeţime și o respiraţie proaspătă, de durată. |
|
Pastă de dinţi cu gălbenele - prevenirea cariilor în mod natural Fără mentă, pasta de dinţi cu gălbenele de la Weleda curăță dinţii delicat, dar profund datorită unor particule pe bază de siliciu natural, dar și extractelor pure de plante. O folosire regulată ajută la protectia împotriva acumulării plăcii bacteriene. |
|
Apă de gură cu ratanhia - pentru o respiraţie proaspătă și gingii sănătoase Apa de gura cu ratanhia reîmprospătează cavitatea bucală și respiraţia folosind uleiuri esenţiale pure de salvie, cuișoare, eucalipt și mentă. Extractele organice din ratanhia și smirnă au fost, de asemenea, adăugate la formula noastră unică, de concentrat. Timp de secole, aceste plante au fost cunoscute pentru proprietatile lor de tonifiere, astringente și calmante. Utilizarea de zi cu zi reduce respiraţia urât mirositoare. Nu conţine arome sintetice, coloranţi și conservanţi. |
|
Gel de dinţi cu ierburi - protecție naturală pentru gingiile sensibile Gelul de dinti cu ierburi curăţă blând cu ajutorul unor particule pe bază de siliciu natural, protejând smalţul dinţilor. O folosire regulată ajută la protectia impotriva acumulării plăcii bacteriene. Combinaţia unică de extracte de plante ajută la echilibrarea funcţiilor normale ale cavităţii bucale, menţinând flora naturală a acesteia. |
Weleda a dezvoltat gama de îngrijire orală pe bază de plante, uleiuri esenţiale şi de pulberi minerale naturale, care poate curăţa în mod eficient dintii și luptă împotriva plăcii responsabile de apariția cariei dentare, protejând în acelaşi timp ţesuturile gingivale.