mamaplus

Interviu cu Ana Cernicova: ”Pe la 14 ani visam să am o fetiță blondă, pe care să o cheme Amelia”

-
//
03.07.2020

Soprana cu voce angelică și zâmbet molipsitor a devenit mamă acum 10 ani. De atunci, Ana Cernicova spune că este de-a dreptul binecuvântată, pentru că anume acel eveniment din viața ei a făcut-o mult mai puternică, mai dornică de a atinge noi înălțimi. Amelia adoră să copilărească, îi place muzica și în fiecare zi încearcă să învețe ceva nou. Grație unui dialog de suflet cu Ana Cernicova, am redescoperit-o și am aflat multe lucruri noi din aventura maternității pe care o trăiește alături de fiica sa.

Ai devenit mămică la o vârstă fragedă – cum vezi acum acea experiență, după mai bine de 10 ani?

Nașterea Ameliei a fost foarte grea. Am avut niște dureri... Îmi părea că mor. Dar, când am văzut-o, am uitat de tot ce a fost înainte de asta și m-am gândit că pentru copilul acesta pot să mai sufăr încă de vreo 10 și chiar 20 de ori. Asta e cea mai mare fericire. Nașterea Ameliei a fost cel mai frumos moment din viața mea.

Chiar dacă ne despart 10 ani de acea perioadă, ce momente ți-au rămas în minte?

Primul trimestru de sarcină chiar a fost memorabil. În primele trei luni am avut toxicoză, am adăugat câteva kilograme... Apoi, îmi mai amintesc că am fost și la un concurs cu Amelia în burtică și am căștigat. Fetița mea mi-a adus noroc. În ultimele luni de sarcină era iarnă și țin minte că îmi era mereu foarte cald. Atât de cald încât mă încumetam să deschid geamurile, chiar dacă afară erau -10 grade de frig. Să știți că în mod normal eu sunt foarte friguroasă, dar uite că în timpul sarcinii a fost diferit.

mamaplus

Cum ți-ai revenit după naștere?

Știu că foarte multe mămici spun că le vine greu să slăbească după naștere. Alăptând, am slăbit mult și la scurt timp arătam ca un ”schelet”. Amelia era atât de energică, încât eu reușeam să mănânc. N-am avut nici depresie postnatală, deși am avut o naștere naturală destul de dureroasă. Cred că fericirea pe care am simțit-o din momentul în care am văzut-o pe fetița mea m-a făcut mai puternică, chiar dacă la început mi-era frică să o iau în brațe. Mama mea m-a ajutat foarte mult.

A urmat o perioadă deloc ușoară pentru tine. Cum ai făcut față acestei etape din viața ta?

Încă din clipa în care am aflat că sunt însărcinată, instinctul meu matern era foarte dezvoltat. Să fiu sinceră, pe la vârsta de 14 ani visam și îmi doream foarte mult să am o fetiță. Voiam să aibă ochi albaștri, să o cheme Amelia, să fie blondă. Alte variante nu erau. Mi-am pus în gând că vreau o fetiță și uite cum s-au aranjat stelele... Poate că psihologic eu nu eram pregătită să devin mamă. Cred că orice fată la 17 ani nu-i pregătită să devină mamă, dar instinctul matern e mult mai puternic decât fricile pe care le ai atunci. În perioada sarcinii eram foarte atentă cu copilașii. Îmi plăcea să-l dădăcesc pe nepotul fratelui meu. Chiar dacă facea capricii, oricum îmi placea să petrec timpul cu el. Până la urmă am gasit un numitor comun. Chiar voiam să învăț să comunic cu cei mici și îmi era intersant.

Ce lucruri importante ai învățat datorită acelei perioade din viața ta?

Răbdarea. Amelia m-a făcut foarte răbdătoare. La început Ameliuș nu era cel mai liniștit copil, poate că și din cauza situației în familia noastră și asta s-a răsfrânt asupra ei. Primii 3 ani Amelia avea o voce puternică, imita sunete 24/24 și scotea niște sunete care îmi ajungeau până la măduva oaselor. După câțiva ani, când a început să vorbească, mi-am dat seama că are vocație pentru muzică, îi plăcea să cânte și mai ales să-și audă vocea puternică. Noi citeam, cântam, recitam poezii încă de pe vremea când Amelia avea 6 luni. La 1 anișor, fetița mea a făcut primii pași...

Ce mesaj ai avea pentru mămica Ana Cernicova de atunci și cea de acum?

Un mesaj de admirație, pentru că numai eu știu cum am trecut prin toate și cum mi-am crescut copilul. Imediat după ce am născut-o pe Amelia am susținut examenul de Bacalaureat, am continuat studiile, am muncit mult. Îmi sunt recunoscătoare pentru tot efortul pe care l-am depus atunci. În rezultat, am devenit mult mai înțeleaptă și știu sigur că viața e o școală care îmi va da încă multe lecții de învățat.

mamaplus

Cum ați împărțit cu Valentin rolurile în educația Ameliei?

Ea merge doar în weekend la ei. În rest, suntem împreună. Primele săptămâni din carantină Amelia a stat doar cu mine, dar când lucrurile s-au mai ameliorat, a reluat vizitele la tăticul său. În ultimii trei ani am îmbinat munca și educația fetiței. Datorită proiectelor la care am participat împreună cu Amelia, relația noastră s-a făcut și mai puternică, mai trainică. Fetița mea a văzut cum e viața din culise, câtă muncă trebuie să depui pentru câteva minute în scenă. Ea a văzut cealaltă parte a monedei... Acum a absolvit clasa a patra și mai spre final de an școlar, am scutit-o de activitățile muzicale. Atunci când am concerte, Amelia stă cu părinții mei sau ai lui Valentin.

mamaplus

Până la urmă, Amelia este ”cea mai mare reușită a ta”, așa cum ai spus-o nu o singură dată. Cum e relația voastră și ce model de educație ai adoptat?

Sunt o mamă care adoră armonia în toate. Pot fi autoritară, pentru că sunt chesti pe care nu le permit.
În același timp, suntem prietene și vorbim despre toate ca între fetele. Îmi pare rău că în familia mea nu s-a vorbit deschis despre tot. Am o regulă: categoric nu ridic mâna la ea, chiar dacă se mai întâmplă să ridic vocea uneori, să o mai cert ca orice mamă. În relația cu fiica mea eu sunt mamă, soră și prietenă în același timp. Ameliei îi place copilăria și nu se grăbește să crească. Așa și îmi spune mereu: ”Îmi place cum e acum, îmi place să fiu copil”.

Ce talente în afară de muzică mai are Amelia?

Îi place să deseneze, ne dorim mult să organizăm o expoziție cu desenele Ameliei. După carantină, promitem să organizăm expoziția. La școală are succese la matematică. Deși nici eu și nici Valentin nu „prietenim” cu matematica, mama mea a avut grijă să studieze acest obiect cu Amelia.

mamaplus

Dacă ar fi acum să retrăiești emoțiile sarcinii, a nașterii unui copil, ai face-o din nou?

Eu sunt deschisă pentru astfel de proiecte. (n.r. râde) Nu am frică de durere, copilul e cel mai frumos dar din lume. Pentru mine e important să găsesc bărbatul potrivit. Când a venit Amelia în viața mea, am fost în mare parte singură. Singură am născut-o, am crescut-o. Mi-am învățat lecția atunci și nu mai vreau să se repete. Numai dacă voi întâlni bărbatul în care voi avea încredere deplină, voi face un copil cu el. Dacă nu-l voi găsi, am să o cresc pe Amelia, apoi nepoții... Aș vrea să le sugerez fetelor să nu se grăbească, să conștientizeze că în viața de familie este nevoie de armonie, de prezența ambilor părinți în creșterea și mai ales educația copiilor. Dacă baza familiei nu este trainică, iar soții nu știu cum să se comporte în anumite situații, urmările vor fi triste. Îmi pare rău că uneori se ajunge și la violență în familie. Mi-aș dori o educație psihologică și sexuală mai bună pentru adolescenții și tinerii din ziua de azi.

mamaplus