Dragi cititori, continuăm să publicăm articolele originale de autor ale psihologului și terapeutului prin basm Ana Garviliuc, consacrate poveștilor și importanței lor în dezvoltarea copilului.
Ar fi minunat dacă în fiecare familie i s-ar citi copilului, seara înainte de somn, o poveste. De ce, întrebați? Răspunsul este simplu și complex în același timp. Din păcate, în multe familii părinţii au încetat să povestească copiilor basme și povești, considerându-le neserioase și neimportante. Dar așa cum alimentația corectă și gimnastica întăresc corpul copilului, și poveștile populare sutn o metodă de călire psihologică.
Haideți să analizăm împreună. În viaţa fiecărui om apar situații neașteptate și imprevizibile: cineva încearcă să ne păcălească, să ne trădeze, suntem nevoiți să facem față unor tentații irezistibile etc., iar toate acestea se transformă într-un fel de virusuri nocive, care strică caracterul micuțului, împiedicând-l să devină un adevărat erou în viața sa. Povestea, în schimb, vorbește despre astfel de încercări și, pe exemplul eroilor de basm, ne învață să trecem prin foc și sabie.
De exemplu, primele povești pentru copii, „Conacul” (Теремок), „Gogoașa”, „Găinușa cea moțată” (Курочка Ряба), sunt povești care ne avertizează despre capcanele în care pot cădea micuții atunci când părinții nu sunt alături. Iar, după cum se știe, informat înseamnă înarmat.
Pe exemplul eroilor care ajung în situații complicate din cauza prostiei, nepăsării, ignoranței, povestea arată copilului consecințele unor fapte negândite. Gogoașa, de exemplu, a fost mâncată până la urmă de Vulpe. Iar dacă părinții vor să crească un adevărat om de afaceri, povestea „Celor trei purceluși” este un ghid de neînlocuit al tânărului businessman. Iată primele trei lecții:
- Prima lecție – îmbinarea corectă și armonioasă a plăcerii și realității. Nif-Nif și Nuf-Nuf știu să se bucure de lucrurile mici, să trăiască în prezent, să fie fericiți. Naf-Naf în schimb este dotat cu un pragmatism foarte sănătos. Pentru fetițe și băieței este foarte important să găsească în interiorul lor raportul optim între principiile plăcerii și realitate, să determine măsura acestui raport într-un anumit moment sau o anumită circumstanță din viață.
- Lecția a doua – înțelegerea dușmanului și a pericolului. Nepăsarea lui Nif-Nif și Nuf-Nuf constă nu în dorința de a se plimba și de a se veseli, ci în incapacitatea de a colecta informații despre dușman. Informațiile despre puterea răufăcătorului apar nemijlocit în timpul confruntării cu Lupul. Aceasta îi caracterizează drept niște strategi de calitate proastă. Dar Naf-Naf, cum strânge el informații despre Lup? A primit informații de la cei mai mari sau le-a aflat singur? În orice caz, cunoscând obiceiurile Lupului, el s-a apărat de pericol. Așadar, povestea conține o informație importantă – înainte de toate, asigurați-vă securitatea.
- Lecția a treia – strategia de luptă cu adversarul. Ce strategii de luptă cu Lupul au folosit purcelușii? La început evitarea și fuga. Au adus acestea victorie? Dimpotrivă, doar l-au înrăit pe Lup. Concluzia este evidentă: evitarea și fuga de adversar, în cazul Lupului, sunt ineficiente. Acest tip de adversar nu vrea o înțelegere, el nu se va liniști până nu va fi înfrânt definitiv sau va vedea că i se opune o forță mai mare. Ce îi învață aceasta pe purceluși? Ei au două variante: fie să omoare Lupul, fie să se adreseze unui aliat mai puternic (de exemplu, Ursul). Ei aleg prima cale și inventează un plan inteligent. Pentru viitorul bărbat este foarte important să știe cum să lupte și să învingă adversarul, aceasta îl va conduce spre succes, și nu spre înfrângere.
Prin urmare, dragi mămici și tătici, citiți copilașilor cât mai multe povești: băieților – povești „bărbătești”, unde eroul principal este Bărbatul, iar fetițelor – istorii „feminine”, care vorbesc despre Cenușăreasa, Elena cea Minunată și alte personaje feminine. Citiți-le cât mai des, din fragedă copilărie, chiar și atunci când copilul abia dacă înțelege ce i se spune și nu poate vorbi, dar păstrează deja în memorie lecțiile înțelepte ale vieții. Un singur avertisment: fiți atenți cu poveștile de autor, deseori acestea nu sunt pentru copii, ci pentru noi, adulții.
Autor: Ana Gavriliuc