Apariția primului dințișor al puiului tău e un motiv de mândrie, dar și începutul unor practici sănătoase de igienă, cu care trebuie să îl obișnuiești de mic.
Una dintre cele mai răspândite boli cronice la copiii mici este caria dentară, motiv pentru care părinții se adresează în cele mai dese cazuri cu micuții lor la medicul stomatolog.
Bine de știut! Odată cu apariția primilor dinți de lapte, în jurul vârstei de un an, copilul trebuie programat la un consult stomatologic.
„Astfel, prin joacă noi familiarizăm copilașul cu cabinetul stomatologic. Să nu vină la tratarea primei carii cu frică la 3 - 4 anișori. Mai mult, explicăm mămicii cum să facă igiena cavității bucale a copilului. Ulterior, e indicat ca periodicitatatea vizitelor să fie o dată la 3 luni. În acest timp putem trata cât mai eficient caria. Reușim să interevenim la timp pentru a nu ajunge la agravarea situației.”
Apariția cariilor se datorează mai multor factori precum:
1. Suprasolicitarea dulciurilor
2. Lipsa igienii cavității bucale
3. Alimentația nesănătoasă a copiilor
„Părinții trebuie să verifice gurița copilului o dată la 3 - 4 zile. Odată ce văd o schimbare, o pată mai albă, o pată mai gălbuie, o pată neagră pe dințișori, îndată trebuie să se adreseze la medicul stomatolog”, atenționează specialistul părinții.”
Igiena poate salva dinții copiilor de carii
În condiții casnice, igiena cavității bucale a micuțului se face cel puțin de două ori pe zi. După ce mănâncă copilașul o bomboană, o ciocolată sau un biscuit, clătim gurița, mâncăm un măr, un morcov sau periem dinții.
Important să știi! Mărul și morcovul fac o autocurățire a dințișorilor. Părinții nu trebuie să măruțească aceste alimente, ci să permită copilului să le ronțăie.
În cazul bebelușilor, se pune pe degețel un tifon înmuiat chiar și în apă simplă - se spală gingiile și limba după fiecare alăptat. Astfel copilul se obișnuiește cu curățirea cavității bucale.
Ca mod de prevenire a apariției cariilor, la stomatolog se aplică un strat de fluor pe dinți. La apariția dințișorilor permanenți se face sigelarea fisurilor și a gropițelor. În cele mai dese cazuri aceste fisuri apar la dinții cu numărul 6, pe care copiii greu le ajung cu periuța, având reflexul de vomă.
Caria de biberon – tot ce trebuie să știi
Suzeta des este folosită pentru a calma micuțul. Greșeala cea mai mare a mămicilor este atunci când înmoaie aceasta în ceva dulce. Spre exemplu, în miere. Motivul din care se consideră a fi greșeală este faptul că suzeta se află în regiunea dinților frontali, smalțul cărora fiind foarte subțire, iar atacul acizilor fiind intens. „Ar fi de dorit ca suzeta să fie sterilizată cât mai des. Încă o greșeală majoră este atunci când mămica pune suzeta în gurița ei și apoi în gurița copilului. Sunt teorii care susțin că caria poate fi o maladie infecțioasă care se poate transmite.”
Stela Sofronovici-Moloșnic, medic stomatolog-pedodont, îți oferă câteva sfaturi pentru păstrarea dinților sănătoși:
✔ Nu permite niciodată copilului să adoarmă cu biberon. Noaptea saliva se elaborează în cantități foarte mici, astfel depunerile de pe dințișori, plus depunerile de pe suzetă sunt factorii care influențează distrucția dentară.
✔ Nu “aromatiza” niciodată suzeta copilului prin scufundarea ei în miere sau altă substanță dulce.
✔ Periază dinții copilului după administrarea fiecărui medicament, întrucât majoritatea conțin cantități mari de zahăr.
✔ Suzeta se fierbe de două trei ori în fiecare zi.
✔ Nu lăsa copilașul să umble cu mânuța pe suzetă, după care să o pună în guriță.
✔ Prima vizită la medicul stomatolog trebuie să fie la apriția primului dințișor la 6 -7 luni.
✔ Igiena cavității bucale se face de micuț, de la sugar. Mamica trebuie să-l obișnuiască cu curățirea guriței.
✔ Nu faceți abuz de dulciuri.
Sursa: Mamaplus.MD