Psihoterapeutul Daniela Hariton: “Este lipsă de omenie să iei copilăria fraților mai mari, făcându-i bone pentru cei mici”

Gelozia la copii nu este o noutate. O întâlnim în forme mai evidente și mai puțin evidente.

Cum apare gelozia la copii, de ce este necesar acest sentiment, la ce duce, ce trezește gelozia între frați și cum ajutăm un copil cuprins de gelozie, aflăm de la doamna DANIELA HARITON Psiholog – Psihoterapeut.

Cum devine copilul gelos?

Copilul, ca reprezentant al speciei umane, foarte fragil fiind, nu este adaptat pentru supraviețuire pe cont propriu. Creierul uman reprezintă un sistem complex și supraviețuirea speciei noastre demonstrează că în perioada intrauterină resursele principale sunt îndreptate anume către dezvoltarea potențialului alocat sistemului nervos și creierului, restul urmând să se dezvolte pe parcurs, după naștere.

Această particularitate a speciei umane evidențiază cât de dependent este în primii ani de viață copilul de părinți pentru a supraviețui. Pentru a se proteja pe sine, copilul va manifesta toate formele de provocare a atenției de care este capabil în funcție de vârstă și posibilități.

După naștere, copilul se percepe pe sine ca fiind o continuitate a organismului mamei și nicidecum ca pe cineva separat. Prin urmare, putem interpreta ca pe o gelozie plânsul copilului, pentru a întoarce atenția mamei către sine, căci scopul principal al copilului este de a primi hrană și doar mama i-o poate oferi. De aceasta depinde viața lui, iar sânul, ori după caz formula de lapte praf, devine sursa lui de potolire a durerii provocate de foame, dar și o modalitate de a se simți iubit și îngrijit. Când aude din nou vocea cu care era obișnuit din interiorul burticii, bebelușul este cel mai fericit.

Este gelozia necesară pentru dezvoltarea copilului?

Odată cu cele menționate mai sus, vom spune că odată cu nașterea și primul contact fizic, copilul va avea nevoie nu doar de hrană și igienă, dar și de multă comunicare verbală și tactilă, contact vizual și atingeri, îmbrățișări și zâmbete calde, toleranță și multă joacă, prezență pentru siguranță și spațiu individual pentru explorare. Încet trebuie să intervină tatăl, pentru a-i permite copilului să se individueze, să se desprindă de mamă și să înțeleagă că poate fi în siguranță și alături de tata, dar mai ales că este un individ și nu o extensie a mamei. Se clădește astfel identitatea copilului. Cu timpul, tatăl va petrece tot mai mult timp cu copilul și va deveni un exemplu despre cum să interacționeze cu ceilalți indivizi în această lume. Asistăm, deci, la înființarea unui atașament sigur, a unei relații emoționale sănătoase cu ambii părinți. Ori dacă această etapă va fi parcursă nereușit, vom asista la constituirea neîncrederii în sine, în lume și a unui atașament emoțional nesigur.

Cum transformăm gelozia în siguranță?

Cu timpul, copilul care primește atenție aproximativ egală de la ambii părinți, va distribui toată dragostea de care este capabil deja pentru doi, mama și tata. Aceștia devin noul lui univers. Copilul se percepe pe sine ca pe un organism și o personalitate aparte, iar părinții sunt modele pentru imitare a ceea ce este normal și acceptabil în cultura din care face parte. Ceea ce vede va fi realitatea pe care o consideră normală. Dar copilul în continuare e în stare de orice pentru a obține dragostea părinților.  

Evoluția firească a identității umane face ca copilul să fie interesat mai mult de părintele de sex opus, având tendința de a induce posesie asupra acelui părinte. Deci, băiețeii mai mari de 2 ani vor pretinde mai mult la atenția mamei, iar fetițele la atenția tatălui. O nouă formă de gelozie vom vedea când va interveni părintele de același sex.

Dacă părinții vor interveni binevoitor și vor ajuta copilul să intre din nou în rolul pe care-l are de copil și nu de adult, care pretinde la părintele de sex opus, atunci copilul va depăși cu succes această etapă și se va identifica cu părintele de același sex. Iar dacă va fi în continuare asigurat de către ambii părinți că este iubit indiferent de circumstanțe, copilul se va dezvolta armonios.

De ce este copilul gelos pe semenii săi?

Deși odată cu creșterea, copilul începe să socializeze tot mai mult și des cu alții, acesta totuși pretinde la exclusivitate. Realitatea se schimbă când merge la școală și află că mai sunt mulți copii care au aceleași nevoi, posibilități de satisfacere sunt mai puține, iar responsabilități mai multe. Totuși, dacă copilul a fost obișnuit cu absența mamei, cu așteptarea, cu amânarea dorințelor în limite rezonabile și știe cum să fie autonom și creativ pe cont propriu, atunci, cu suportul părinților, se va adapta bine la această nouă etapă în viață, integrând gelozia față de semeni într-un mod reușit.

Care sunt simptomele geloziei între frați?

Dacă apare un frățior înainte de mersul la școală, vom asista la frustrări firești din partea unui copil care nu este obișnuit să împartă cu altcineva ceea ce deține. Și aici ne referim la atenția părinților, prioritate, jucării, îngrijire, joacă etc. Repet, copilul care vrea să recupereze iubirea părinților, e în stare de foarte multe, atât timp cât nu primește reasigurări pentru iubire.

Furia și concurența sunt la ordinea zilei. Formele de manifestare pot fi din cele mai diverse, de la intervenție peste timpul petrecut cu fratele, până la distrugerea obiectelor ce aparțin fratelui sau provocarea unor situații neplăcute în care să fie fals atribuită fratelui vina. Frații mai mari pot ajunge la strigăte și violență fizică față de cei mai mici, încercând să-i pedepsească în diferite moduri. Cei mici ajung deseori țapi ispășitori pentru frustrările fraților mai mari.

Din ce cauză apare acest sentiment?

De obicei din scăpare, lipsă de pregătire a părinților, lipsă de comunicare cu copilul și de pregătire a acestuia pentru venirea unui nou membru în familie. Lipsă de informare a viitorului frate/soră mai mare despre nevoile inevitabile a celui mic de grijă prentru viață. Lipsă de aigurare a celui mai mare în dragostea constantă și neschimbătoare a părinților și nu prin cadouri, dar prin discuții de suflet și petrecerea unui timp de calitate cu cel mai mare, într-un mod în care îi place copilului, nu părinților. Lipsa implicării celui mai mare în îngrijirea celui mic și în joaca de echipă în care toți absolut sunt participanți. Cumva lipsa de dorință, creativitate și interes deschis pentru nevoile reale ale fiecăruia vor lăsa urme dificil de ignorat.

Cum facem față geloziei copilului?

Oferindu-i importanță nevoilor sale reale. Și când zic nevoi, mă refer la necesități, nu la mofturi sau compensare materială a absenței părinților, a unei comunicări de suflet și a unui timp de calitate, nu prin oferire de jucării multe și inutile, tehnologii scumpe, dulciuri sau alte feluri de „minciuni” pentru propria incompetență. Conceperea unui copil trebuie să fie asumată.

Cum am putea evita apariția geloziei?

Prin educarea părinților despre propriile nevoi, pentru a-și clarifica ce rol ocupă copilul în viața lor și ce aduce venirea lui pe lume. Prin studiul aprofundat al nevoilor copilului în funcție de etapa de dezvoltare în care se află, vârsta, cultura, posibilitățile mediului, ordinea nașterii față de alți frați. Prin a-și împlini adulții propriile nevoi și a lucra cu sine, înainte de a se răsfrânge asupra copilului și a căuta justificări pentru cum este sau nu este viața asta. Prin educarea copilului despre compasiune, iubire și importanță prin primirea de compasiune, iubire și importanță de la adulți. Dacă vine copilul să te îmbrățișeze, nu-i da drumul primul. Lăsa-l pe el să se desprindă când e gata. Câteva secunde joacă un rol important.

Care sunt cele mai grave greșeli pe care le fac părinții, care agravează situația?

Cel mai des întâlnit eșec al părinților stă în comparația propriului copil cu alți copii. Niciodată nu trebuie un copil să audă cum este perceput prin comparație cu alt copil. Nici nu încercați asta, pentru a nu fi nevoiți să reparați vorbele auzite de copil din greșeală după ușă. Acești copii nu se pot percepe pe sine decât prin măsurare cu ceilalți.

Abandonarea fraților mai mari pe post de bone este încă un mod prin care părinții își fac probleme cu mâna lor. Este lipsă de omenie să iei copilăria fraților mai mari, făcându-i bone pentru cei mici.

Rezolvarea tuturor problemelor în locul copilului îl face incapabil să-și asume responsabilități și să treacă prin efectele produse de acțiunile sau inacțiunea sa, dorind lucruri de-a gata și fiind invidios pe oricine are ceea ce el nu are.

A oferi celui mai mic doar lucruri folosite de frații mai mari. Aceasta nu face decât să întărească perceția că nu e demn de ceva nou, bun, calitativ pentru sine, ci trebuie să trăiască doar din resturi. Se clădește o mentalitate pentru toată viața. Mai bine mai rar, dar odată ce primește ceva unul, primesc toți în mod egal. Dacă vor mai mult, pot fi invitați să contribuie direct la îmbunătățirea situației familiei prin propria participare. Cum? Iarăși trebuie să fim creativi. Dacă vrem.

Distribuirea neproporțională a atenției între frați, treburi, partener etc. Nu se poate? Ba se poate. Dar se învață în timp, odată ce se conștientizează acest lucru.

Sursa: Mamaplus.MD