Renumitul medic pentru copii Mihai Stratulat atenționează părinții că în cazul virozelor la micuți să nu fie administrate antibiotice, cu excepția cazurilor mai complicate. Medicul pediatru are și o explicație.
„Noi cumpărăm medicamente în funcție de problema pe care o are copilul. Virozele maximal noi le tratăm cu „nimic”. Cât mai multe lichide. Recent copilul meu cel mai mic a avut viroză, nu agresivă. I-am făcut de două ori inhalații, a tușit după care a trecut. Și i-am mai curățit de câteva ori nasul cu apă de mare. Acesta este tot tratamentul pe care l-am dat. Noi încercăm minimal să folosim medicamente, mai cu seamă la copii”, a precizat Mihai Stratulat.
Utilizarea antimicrobienilor a devenit atât de frecventă încât unii microbi s-au adaptat și au început să reziste la acțiunea acestora, mai spune pediatrul.
„Părinții consideră greșit că cu cât mai multe medicamente o să-i dea copilului, cu atât mai repede o să-i treacă. Viroza nu o tratăm noi, dar organismul copilului. Antibioticele sunt pentru infecții bacteriene. Eu prescriu astfel de medicamente. Infecția bacteriană cu gripa face foarte urât în organismul nostru. Atunci se prescrie antibioticele. Administrarea antibioticelor abuziv crește rezistența bacteriilor”, a mai adăugat specialistul.
Anul trecut și specialiștii de la ANSA au atenționat că utilizarea în exces a substanțelor antimicrobiene în medicina umană şi veterinară în ultimii ani a accelerat apariția și răspândirea microorganismelor rezistente.
Mai mult, consecințele sunt foarte grave deoarece se estimează că, în fiecare an, infecțiile rezistente la antimicrobiene provoacă decesul a cel puțin 25.000 de pacienți.