Una dintre cel mai răspândite patologii la copii este infecția tractului urinar (ITU), care ocupă locul trei după infecțiile digestive și infecțiile căilor respiratorii. Prevalența infecțiilor urinare depinde de vârstă și sex, însă cel mai des sunt afectate fetițele și femeile. Printre bebeluși, infecțiile urinare sunt diagnosticate la 6,5% dintre fetițe și 3,3% dintre băieței. La băieții circumscriși, infecțiile urinare sunt mai rare ca la ceilalți. Ce înseamnă infecția căilor urinare? De ce aceasta se întâlnește atât de des și putem oare să o prevenim? La aceste întrebări ne-a răspuns doamna Ludmila Bocearova, nefrolog pediatru de categorie superioară (Spitalul municipal pentru copii „V. Ignatenco”, Medpark).
Ce presupune diagnoza de infecție a tractului urinar?
ITU este o infecție bacteriană a vezicii urinare, rinichilor, ureterelor sau uretrei, adică a organelor care formează sistemul urinar. Infecțiile urinare pot fi clasificate în funcție de localizare: infecții ale tractului urinar inferior (cistită, uretrită, prostatită) și ale tractului urinar superior (pielonefrită). După caracterul evoluției, acestea se clasifică în infecții complicate și necomplicate.
Din ce cauze apar la copii infecțiile tractului urinar?
Bacteriile sunt prezente mereu în tractul urinar, însă marea lor majoritate nu se înmulțește, ci este evacuată odată cu urina. Dacă însă bacteriile încep să se înmulțească, ia naștere un proces infecțios. El poate fi provocat de astfel de bacterii ca E. coli, urmată de Klebsiella, Proteus, enterococi, bacterii anaerobe, Chlamydia, ureaplasma, virusuri, fungi, bacilul Koch. Microbii și bacteriile pot ajunge în căile urinare prin diferite metode: din rinichi, în cazul pielonefritei, prin sânge. Calea ascendentă este cea mai frecvent implicată în patogenia infecțiilor urinare și presupune ascensionarea germenilor patogeni de-a lungul tractului urinar. Inflamația bacteriană își are originea în organele genitale externe. Bebelușul care petrece mult timp în scutece murdare de fecalii devine imediat o țintă pentru bacteriile intestinale. Acestea ajung pe organele genitale externe și în căile urinare. Fetițele se îmbolnăvesc mai des din cauza canalului urinar mai scurt.
Există factori de risc care pot conduce la infecții ale tractului urinar?
Fetițele fac parte din grupul de risc, precum și copiii:
- prematuri și slăbuți;
- cu deficit imunitar;
- cu malformații congenitale ale tractului urinar;
- cu urolitiază;
- cu vezică neurogenă;
- cu constipații;
- cu predispoziție genetică (dacă un membru al familiei suferă de boli urinare cronice, pielonefrită).
Care sunt simptomele ce permit părinților să înțeleagă că micuțul lor suferă de o infecție urinară?
Simptomele infecțiilor tractului urinar sunt destul de vagi. Aceste infecții împrumută semnele sistemelor respirator și digestiv, de aceea deseori părinții se adresează târziu unui medic nefrolog. La bebeluși, infecțiile urinare se manifestă prin creșterea temperaturii corpului la peste 38 °С, atingând 39 °С.
De asemenea, infecțiile căilor urinare pot prezenta și alte simptome: iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, vomă, scăderea greutății, reducerea ritmului de creștere, miros specific și neplăcut al urinei, uneori diaree și stare generală proastă. Copiii mai mari se pot plânge de dureri la urinare, urinări frecvente, dureri de burtă și în zona lombară, miros specific și neplăcut al urinei, incontinență urinară nocturnă (enurezis). Uneori, la copiii mai mici de 5 ani, infecțiile urinare evoluează asimptomatic.
Cum se diagnostichează o infecție a tractului urinar?
Pentru început medicul prescrie o analiză de urină la prezența bacteriilor, numărul leucocitelor, caracteristice pentru un proces inflamator, și determină caracterul bacteriilor. Dacă medicul presupune o malformație congenitală a sistemului urinar, în special în cazul copiilor foarte mici, se indică un examen roentgenologic. Pentru confirmarea refluxului vezico-ureteral se efectuează o cistouretrografie. De mare ajutor sunt ultrasonografia, tomografia computerizată și imagistica prin rezonanță magnetică.
Este adevărat că tratamentul infecțiilor urinare este de lungă durată?
Tratamentul este orientat în primul rând spre eliminarea infecției și prevenirea complicațiilor. Pentru tratamentul infecției se prescriu antibiotice. În cazul proceselor inflamatorii acute, tratamentul este început înainte de venirea rezultatelor analizei urinei la tipul de bacterii. Examenul repetat ajută la verificarea corectitudinii preparatului prescris, orientat spre îndepărtarea bacteriilor. Este absolut necesar consumul sporit de lichide, pentru a crește volumul urinării.
Cât privește refluxul vezico-ureteral, tratamentul depinde în mod direct de vârsta copilului, durata bolii și caracterul procesului infecțios. Complicațiile pot apărea în cazul în care apar bariere în orice zonă a sistemului urinar, sporind astfel riscul de dereglare a funcționării normale a altor organe.
Există anumite metode de profilaxie a infecțiilor tractului urinar?
Pentru a evita infecțiile urinare, copiii trebuie să consume cantități suficiente de lichide, pentru că astfel se asigură o „spălare” corespunzătoare a rinichilor și vezicii urinare. Al doilea aspect important în prevenirea infecțiilor vezicii urinare este disciplina. Copiii trebuie să urineze la trei-patru ore, indiferent dacă simt sau nu nevoia de a o face. Al treilea aspect – respectarea cu strictețe a normelor de igienă. De exemplu, scutecele trebuie schimbate cât mai des. Copiii mai mari trebuie să fie învățați să se șteargă corect: dinspre față spre spate, pentru a nu infecta urina cu microbi din fecalii. Se recomandă efectuarea regulată a analizei de urină în primul an după primul episod de viață. Dacă micuțul prezintă riscuri de recidivă a infecției urinare, depistarea la timp a bolii permite evitarea unor patologii serioase ale rinichilor.
Infecțiile tractului urinar sunt foarte periculoase, în special în cazul unor anomalii de dezvoltare a rinichilor. Dacă urina din rinichi este infectată, aceasta poate provoca disfuncționalități ale rinichilor de diverse grade, iar aceasta este foarte periculos, deoarece insuficienta renală nu doare, iar până la un anumit moment, copilul nu prezintă simptome pronunțate.
A pregătit Cristina Scripnic
