Sindromul de colon iritabil reprezintă o afecțiune intestinală, care determină dureri sau disconfort abdominal, crampe sau borborisme, diaree sau constipație. Aceste simptome pot să difere de la persoană la persoană și să scadă sau să crească în intensitate, în funcție de stilul de viață și regimul alimentar.

Află ce e de făcut dacă suferi de colon iritabil
Sindromul de colon iritabil apare la 20% dintre adulți şi este caracterizată de contracții neregulate ale muşchilor din pereții colonului, care duc la strangularea haotică a diametrului şi conținutului intestinal. Astfel, apar episoade cu cantități mari de fluide în colon (diaree), care alternează cu momente de lipsă a lichidelor din intestin (constipație).

Cauzele sindromului de colon iritabil
Deși specializștii nu pot să ofere un răspuns clar la întrebarea despre cauzele ce duc la apariția acestei afecțiuni, un lucru e cert, anumiți stimuli digestivi sau de mediu duc la alterarea sensibilității şi a motilității intestinale.

În plus față de stres şi alimentație, există şi alte cauze ce pot declanşa simptomele: Consumul excesiv de laxative, tratamentul cu antibiotice, cafeina din cafea, ceau sau băuturi tip cola, boli gastrointestinale în antecedente, hidratarea insuficientă, terenul alergic cu hipersensibilități la anumite alimente.

Care sunt simptomele sindromului de colon iritabil?

Cele mai frecvente simptome care apar în cazul sindromului de colon iritabil sunt:

-Alternanța episoadelor de diaree şi constipație, care poartă numele de colon spastic;
-Durerea abdominală care dispare prin defecație;
-Senzația de balonare, gaze;
-Prezența mucusului în scaun;
-Senzația de defecație incompletă;
-Greață, cefalee;
-Oboseală, anxietate, depresie.

Totuși, e important de știut că simptomele variază mult de la o persoană la alta.

Ce poți face dacă suferi de sindromul colonului iritabil?
Deoarece factorii alimentari şi stresul sunt principalii agenți declanşatori, aceştia vor fi primii evaluați şi ajustați pentru a obține ameliorarea bolii. În funcție de natura şi severitatea simptomelor, tratamentul poate consta în: antispastice, antidiaretice, antidepresive etc.

Pe lângă medicamente, care reduc contracțiile anormale intestinale, o atenție deosebită trebuie să fie acordată relaxării şi tehnicilor de reducere a stresului (meditație, yoga).

Ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut poate, de asemenea, să facă parte din tratament.

Un alt aspect important este alimentația, care în cazul persoanelor ce suferă de sindromul colonului iritabil trebuie să fie una echilibrată. Se recomandă evitarea produselor „indezirabile”, cu risc (care ai observat că îți fac rău), în favoarea alimentelor neiritante şi bine tolerate digestiv: orez, morcovi fierți, compot de mere etc.

De asemenea, se vor evita grăsimile, în special, pe cele de origine animală; grăsimea este elementul cel mai greu de digerat; prăjelile de orice fel; zahărul şi mierea în toate variantele şi produsele alimentare în care se găsesc.

Totodată, specialiștii recomandă ca pacienții diagnosticați cu această afecțiune să mănânce puțin şi des pentru a diminua contracțiile intestinale şi a evita diareea declanşată de mesele copioase.

Mâncarea trebuie să fie mestecată bine și fără grabă; alimentele insuficient mestecate sunt mai greu de digerat. În plus, mâncând prea repede înghiți aer, ceea ce duce la acumularea de gaze digestive cu efect iritant.

Hidratarea, de asemenea, joacă un rol foarte important. Totuși, ar trebui evitate băuturile carbogazoase, care pot provoca balonarea.

Atenție la fibre! Cerealele integrale şi produsele bogate în fibre pot crea neplăceri în cazul sindromului de colon iritabil asociat cu diaree cronică.

Citește și: A ales să nască acasă și a povestit despre experiența sa. „Mă uit la ea și plâng când mă gândesc la tot prin ce am trecut.”

Citește și: Rutina zilnică a unei mame cu 7 copii. Marina Cârnaț „Ei mă ajută mereu să am dispoziție bună...”