mamaplus

Cum recunoști demineralizarea dinților de lapte și cum poate fi tratată această problemă

-
//
16.02.2021

Pe lângă carii, una dintre cele mai frecvente probleme dentare cu care se confruntă foarte mulți copii este demineralizarea smalțului.

Chiar dacă unii părinți consideră că dinții de lapte nu sunt atât de importanți încât să merite efortul de a avea grijă de ei, realitatea este alta, iar sănătatea dinților permanenți depinde foart mult de cea a danturii de lapte.

Ce înseamnă demineralizarea dinților de lapte?

Demineralizarea reprezintă o dizolvare la suprafață a smalțului dentar – învelișul dintelui și este întâlnită cel mai frecvent pe suprafețele vizibile ale dinților sub formă de pete albe cretate. 

Care sunt principalele cauze care duc la demineralizarea smalțului?

Apariția demineralizării la copiii mai mari se pune pe seama unei igiene orale precare și a unui regim alimentar nesănătos, bogat în zahăr. La copiii mai mici însă poate fi vorba și despre așa-numita hipomineralizare - o formare precară a smalțului dentar încă din perioada intrauterină.

Cum putem preveni demineralizarea dinților copiilor?

Pentru a preîntâmpina această problemă, e foarte important ca să se respecte cu strictețe igiena orală. Dimineața și seara copilul trebuie să-și perieze dinții corect, cu o pastă de dinți adaptată vârstei sale.
Un rol aparte îi revine și alimentației. Pentru a evita demineralizarea smalțului, din dieta micuților se vor exclude dulciurile bogate în zahăr, sucurile acidulate, produsele de patiserie, covrigii și alte produse care ar putea dăuna.

Ce putem face dacă un copil are smalțul demineralizat?

Dacă demineralizările sunt incipiente, corectarea alimentației greșite și instituirea periajului dentar vor face ca ele să stagneze în evoluție.
Medicii mai pot recomanda fluorizarea locală și sigilările, de la caz la caz. 

Totodată, în urma unei analize de sânge, medicul pediatru îți poate sugera ce vitamine și suplimente ai putea să-i dai micuțului tău.

Citește și: Are 23 de ani și este mama biologică a 11 copii. Cum a fost posibil