mamaplus

Sfatul nutriționiștilor despre combinațiile alimentare greșite: „Aveți grijă la sarmale sau la carnea de porc cu mămăligă!”

-
//
24.10.2019

Combinațiile alimentare greșite duc la creșterea în greutate și la un metabolism lent. Iată ce spun  nutriționiștii despre cele mai neinspirate alimente care se consumă împreună.

Nutriția recomandă de câțiva ani asortarea cărnii cu legume ușoare. O friptură este bine să fie consumată lângă un bol mare cu salată.

Încercați să consumați proteinele pe categorii: carne, lactate, ouă, pește, toate separate cu salate.

Nutriționiștii spun să avem grijă la sarmale sau la carnea de porc cu mămăligă.

Sarmaua are în compoziția sa clasică atât carne, cât și orez, combinație care este destul de grea pentru stomac. Pe cât posibil, nu amestecăm carnea nici cu orez, nici cu cartofi, nici cu pâine, nici nu paste, nici cu mămăligă.

Și mai ales, nu îngreunăm digestia și cu alcool. Atenție mare, în ficat, alcoolul și grăsimile sunt metabolizate de aceeași enzimă, iar consumul asociat la aceeași masă duce la ficatul gras sau steatoză hepatică.

Legumele verzi sunt alegerea ideală atunci când vine vorba de consumul de carne: fasole verde păstăi, broccoli, sparanghel, salată verde, salată de varză albă și roșie, salată de castraveți cruzi sau murați.

Iar când vorbim de preparare, atunci când gătim carnea, cele mai bune variante sunt: Rotișor, grătar sau cuptor, fără adăugarea de grăsimi vegetale, cum ar fi uleiul. Cantitățile trebuie să fie moderate, 150 g/porție de 2-3/săptămână, funcție de sex, vârstă și activitatea fizică.

Nutriționiștii recomandă consumul de carne de porc din rasă Mangalița sau „Porcul Somon”, care are un procent de acizi grași nesaturați de aproximativ 70%, conține acizi grași de tip Omega 3, 6 și 9 și un conținut redus de apă.

Prin conținutul de antioxidanți esențiali, carnea de porc asigură o mai bună imunitate a organismului. Copiii şi tinerii pot consuma însă fără grijă carne de porc, dar cu moderație. Preferați carnea de porc crescut în mod natural și nu pe cel de crescătorie. Carnea animalelor crescute forțat produce dereglări la nivel hormonal, imunitar și de creștere. Totodată, prelucrarea și procesarea este bine sa fie una tradițională, adică fum sau fierbere.

Carnea de porc este o sursă bună de fier pentru organism şi se recomandă pacienților, cu măsură, în cazul anemiei feriprive, adică a lipsei de fier. O porție de 100 g de carne de porc oferă aproximativ un sfert din necesarul zilnic de fier.

Persoanele care exclud din dietă carnea, de orice tip, se confruntă cu deficiența de zinc. Fierul, zincul şi Vitamina D conținute de carnea roşie sunt absorbite mai eficient de către organism, spre deosebire de alte alimente care le conțin. Consumată în cantități moderate, carnea de porc este o bună sursă de proteine, având efecte benefice asupra pielii, ochilor, sistemului nervos, oaselor şi performanțelor mentale.