mamaplus

Măslinele negre pe care le găsim în comerţ conțin coloranți artificiali

-
//
01.10.2020

Orice grec te poate lămuri că există măsline închise la culoare care cresc în pomi, dar nu sunt negre, ci maronii. Specialiştii în chimie alimentară spun că multe dintre aceste măsline negre pe care le găsim în magazine sunt pline de chimicale menite să le schimbe culoarea, iar clienţilor le este destul de dificil să deosebească produsul natural de cel care conţine aditivi.

Potrivit lui Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori din România, măslinele sunt înnegrite în urma unui proces de oxidare.   

”În partea de est a Europei sunt preferate măslinele negre, iar producătorii mari de măsline recurg la acest proces tehnologic pentru a face faţă cererii. Pentru înnegrirea artificială se folosesc doi stabilizatori de culoare care în prezenţa aerului dau această oxidare şi implicit această schimbare de culoare. Vorbim despre gluconatul feros şi lactatul feros", spune Costel Stanciu, preşedintele APC.   

Măslinele corect etichetate ne dau multe indicii despre conţinut. Aflăm astfel că în unele cutii avem măsline, apă, sare, ulei, chiar şi un corector de aciditate, un aditiv alimentar, acidul acetic, care este de fapt oţet. În altele, găsim în plus aditivi alimentari pentru prelungirea termenului de valabilitate. Chiar şi coloranţii artificiali apar pe unele etichete.  

”De pe etichetă ne putem da seama ce conţin. Vedem că au apă, sare, gluconat de fier, acid lactic. Deci, e clar că acel sortiment a fost înnegrit artificial de către producător. Este aproape imposibil să nu găseşti aditivi alimentari în aceste produse. Aditivii măresc termenul de valabilitate al produsului respectiv şi poate sta mai mult la raft. Aici se încadrează şi sorbatul de potasiu”, precizează Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori din România. 

mamaplus