mamaplus

Cum decongelezi corect legumele, carnea sau verdețurile

-
//
16.09.2020

Congelarea este cea mai sigură metodă de păstrare a multor alimente, dar fiecare grupă de alimente se dezgheață altfel. Iată cum să decongelezi corect alimentele, când pregătești mâncarea.

Carnea de pasăre se poate păstra la congelator jumătate de an fără să își modifice calitățile și gustul. Carnea de vită sau cea de porc poate rezista mai mult.

Alături de carne, merită să punem la congelator și legume cu textura mai tare precum ardeiul gras, morcovul și țelina date pe răzătoare, sau legume preparate din toamnă precum vinetele și roșiile coapte.

Toate acestea pot fi puse în pungi speciale pentru congelator, din care este bine să elimini aerul pentru a ocupa cât mai puțin spațiu. Toate vor fi înghețate la fel, dar când vine vorba de dezghețare, trebuie să cunoști câteva trucuri simple.

Cum să decongelezi corect alimentele pe bază de carne și carnea înghețată

Indicat ar fi să scoți pachetul de carne congelată cu o zi înainte de folosire și să îl lași să se dezghețe în frigider. Astfel, textura cărnii nu va fi alterată de trecerea de la o temperatură foarte scăzută la una mult mai ridicată.

Dacă ne grăbim să o dezghețăm și folosim cuptorul cu microunde, am observat deja că pe la margini se înmoaie imediat și începe să se coacă, iar în centru este încă un bulgăre de gheață. Cuptorul cu microunde nu este o soluție, dacă vrei o carne gustoasă, care își păstrează aromele și sucul propriu.

În schimb, ai putea decongela carnea mai repede punând pachetul respectiv între două oale de metal, pe cea de sus umplând-o cu apă clocotită. Căldura se transferă treptat și în mod egal către bucata de carne care se dezgheață uniform.

Legumele se decongelează sau nu?

Mai degrabă nu. Dacă ai cumpărat sau ți-ai pus singură la congelator legume pentru ciorbe și mâncăruri de iarnă, pune-le în oala încălzită direct înghețate. Astfel, nu vei pierde sucurile proprii ale legumelor când se decongelează și își vor păstra textura lor naturală.

Dacă le decongelezi înainte de a le pune în tigaie sau în oala de ciorbă nu vei obține decât o formă gelatinoasă, cu un gust incert.

Și verdețurile pot sta luni de zile congelate

Dacă vrei mărar aromat în plină iarnă, cel mai bine este să îl pui la congelator vara, după ce ai spălat crenguțele și le-ai lăsat să se usuce câteva ore la umbră. La fel poți proceda cu orice verdeață, cu pătrunjelul, cu leușteanul sau oregano. În congelator își păstrează toată aroma, spre deosebire de condimentele uscate.

Înainte de a le folosi, nu trebuie să le dezgheți. Poți tăia doar atât cât vrei să folosești la o mâncare și poți păstra restul la rece pentru mai târziu.