Le face vântul rău celor mici? Când copiii sunt răciţi, este adevărat că nu este indicat să iasă din casă? Când le facem baie, trebuie să fie cald în cameră, ca să nu răcească? Dacă tuşesc sau le curge nasul, nu trebuie să meargă la grădiniţă? Unde este mitul şi unde este adevărul şi ce trebuie să ştim despre virozele specifice sezonului rece la copii? Dr. Oana Hortopan, specialist în pediatrie, oferă câteva răspunsuri la cele mai frecvente situaţii cu care părinţii se confruntă în această perioadă a anului.

În sezonul virozelor, medicul atrage atenţia că, dincolo de imunizarea prin vaccinare, este foarte important ca părinţii să evite aglomeraţia. Chiar şi mersul la cumpărături pentru scurt timp poate fi riscant atunci când mergem într-un centru comercial mai mare, iar plimbarea în mall, o activitate din ce în ce mai întâlnită, e total contraindicată în această perioadă. Copiii trebuie plimbaţi în aer liber şi nu trebuie feriţi de ieşitul afară când sunt răciţi, contrar tendinţei părinţilor

Nu este recomandat să scoatem copiii afară când bate vântul foarte puternic. Dacă e vreme bună, aerul proaspăt le face bine. Nu este deloc benefic pentru copil să stea în casă o săptămână, două, pentru că este bolnav. O jumătate de oră de aerisire este foarte importantă. La fel şi baia. Să nu îi faci copilului baie pentru că este răcit este total greşit. Baia, la o temperatură de confort, îl relaxează şi îl ajută. O temperatură de 22-23 de grade este suficientă pentru copil, indiferent de vârstă. Copiii nu au nevoie de temperaturi extreme, căldura excesivă le produce disconfort şi le îngreunează şi mai mult situaţia când sunt bolnavi. Pierd lichide, nu se odihnesc bine. Cei mici preferă temperaturile mai scăzute”, susține medicul.

Nu le administrăm copiilor produse antitermice când nu au febră

Dacă un copil începe să strănute şi să aibă secreţii nazale sau să tuşească, părinţii au tendinţa de a le da o doză de ibuprofen cu gândul că, astfel, vor evita febra. Este un lucru greşit, transmite dr. Oana Hortopan: „Aceste produse sunt simptomatice. Nu au rol de prevenţie, ci doar răspund unor stări deja existente. Se pot administra în caz de febră, pentru a calma o durere, o inflamaţie. Când copiii primesc aceste medicamente fără un fundament. timp de câteva zile, există riscul de efecte negative: iritarea stomacului, afectarea ficatului.”

Adesea, copiii pot avea doar secreţii nazale, fără alte simptome. În acest caz, singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să îi curăţăm foarte bine nasul cu apă de mare sau ser fiziologic. „Igiena nazală este de bază. Mucoasa nazală este prima poartă de intrare a virusului. Acolo se cantonează şi se înmulţesc.”

Când nu trebuie să ducem copiii la grădiniţă?

Discuţiile legate de subiectul mersului la grădiniţă în perioada virozelor este unul extrem de sensibil, născând uneori adevărate conflicte între părinţi. Mulţi sunt de părere că un copil care tuşeşte sau are secreţii nazale nu ar trebui să meargă la grădiniţă, pentru că va răspândi virusul. Însă o tuse poate persista şi 3-4 săptămâni. Ce se întâmplă în acest caz?

„Nu există motive pentru care un copil să rămână acasă o perioadă îndelungată în cazul unei simple viroze. Tusea este simptomul care dispare cel mai greu, dar copilul nu mai este contagios. El este în perioada de convalescenţă, mai are secreţii reziduale, iar tusea este modalitatea prin care organismul încearcă să le elimine. Ne naştem cu acest reflex al tusei, este un mecanism de apărare prin care organismul încearcă să elimine orice tip de particulă străină pe care o sesizează, inclusiv secreţii.”