Caracteristicile rolului tatălui în procesul de creștere și educare a copiilor sunt determinate de factori cum ar fi disponibilitatea tatălui și implicarea sa la activitățile comune. Comparația „implicarea taților” și „implicarea mamelor” ne-au făcut să concluzionăm că dacă tații se implică mai activ în educarea copiillor, aceasta influiențează dezvoltarea sa mai de succes, decît implicarea mamei.
Psihologii au obținut dovezi conform cărora, copiii care cresc fără tată, au abilități de dezvoltare mai mari în domeniile umane. Comparînd stilurile de educație, cel matern și cel patern s-a arătat că tatăl autoritar are efecte pozitive asupra abilităților cognitive ale copiilor, în timp ce mama autoritar - negativ influiențează. Caracteristicile intelectuale ale tatălui sunt mai precise decît cele ale mamei, care corespund la formarea de abilități cognitive ale copilului, indiferent de genul micuțului. S-a găsit o corelație pozitivă între copiii supradotați și nivelul de complexitate al profesiei tatălui.
Mulți cercetători subliniază importanța crucială a comportamentului părinților în primii ani din viața unui copil și în a-și dezvolta stima de sine. Poziția părinților ar trebui să fie cea prin care copilul să se simtă iubit, să fie tratat cu respect, pentu că aceasta va produce o setare similară, ceea ce duce la un sentiment de valoare de sine și de succes. Astfel, căldura și grijile părinților, dar și cerințele lor, toate făcute din dragoste, ar trebui să influiențeze pozitiv stima de sine, iar relațiile reci și ostile duc la un efect total opus.
În ciuda faptului că aproape toți părinții își iubesc copiii, există diferențe în cît de des și deschis își exprimă ei acest sentiment.
Culturii noastre nu îi este tipic manifestarea dragostei, tandreței, de la tată la copil. Rareori întîlnim la primblare tată și fiu care să meargă mînă în mînă - ei merg adesea împreună și nu vorbesc, ca și cum tatăl însoțește copilul doar.
Îmbrățișarea, punerea pe genunchi, lauda, întrbarea ce a văzut la plimbare, la grădiniță, mirarea cînd admirați construcția de blocuri, desenul, capacitatea de a dansa, de a spune o poezie - nu este tipic pentru majoritatea taților moderni.
În zilele noastre, dragostea tatălui pentru un copil cel mai frecvent este exprimată în cumpărarea jucăriilor scumpe. Dar chiar și mai atractiv decît jucăriile, copilul are nevoie de atenție, de participare, înțelegere, prietenie, interese comune cu tatăl. Tata nu este doar un susținător, dar este şi omul care deschide lumea copilului, ajutându-l să crească abil, încrezător.
O altă caracteristică negativă a tendințelor noastre moderne de educație - predominanța de cenzură peste laudă. Mulți tați cred, că a educa – înseamnă a face unele observaţii, a interzice, a pedepsi și anume aceasta este și funcția lor parentală. Ca rezultat, spre vîrsta de 4-5 ani, la copil se dezvoltă ideea că tatăl e omul care, spre deosebire de mama, așteaptă de la copilul său ceva "greșit", un comportament "rău", o apreciere scăzută - nu numai a unui anumit act, dar, de asemenea, personalitatea copilului în ansamblu. Mai târziu, această idee se extinde la alte persoane - copilul devine nesigur, se așteaptă la alte evaluări negative ale abilităților și competențelor lui.
Mult mai nefavorabil pentru dezvoltarea personalității copilului este stilul autoritar. O trăsătură caracteristică a comportamentului părintelui autoritar este dorința de a fi categoric şi de a judeca clar în orice situație. Prin urmare, orice pedeapsă, orice pretenție a copilului nu conține nici un indiciu la dorința de a accepta copilul, de a-l ajuta în ceva sau de a-l convinge. Astfel de taţi pot, uneori, într-adevăr să creadă că copilul lor este rău, fără nici o rezervă. Ca urmare, copilul din primii ani de viață creștere cu încrederea că el nu este acceptat și primit, în cele din urmă, duce la concluzia că el nu este dorit de către părinți. În comportamentul copiilor, ca urmare a unei astfel de educații se observă o tensiune. În plus, orice situație nouă sau neclară, la copii este asociată cu posibilitatea de pedeapsă, care la rândul său este însoțită de anxietate sporită și de o senzație de disconfort. Dar, reeşind din faptul că pentru copii de vîrstă fragedă multe situaţii sunt necunoscute, aproape întotdeauna el este într-o stare alarmantă.
Cu toate acestea, chiar și mustrînd și pedepsind copilul, părinții îi provoacă mai puţin rău, decît atunci cînd îi arată indiferență completă faţă de el. Indiferența, lipsa de interes duce la deformarea imaginii sale "Eului".
Deaceea, acordaţi timp dezvoltării armonioase a copilului dumneavoastră și lăsați tatăl să se implice cît mai direct!
