La mijlocul secolului trecut psihologii au început să studieze stilurile comportamentului părinţilor şi primele „pretenţii”, după cum putem presupune, au fost adresate mamelor. În schimb mai târziu cercetările au atins din plin tăticii şi gafele lor educaţionale! Savanţii au ajuns la concluzia că pentru dezvoltarea copiilor cel mai nefavorabile sunt patru modele de taţi. În continuare nu doar vă vom prezenta acesta patru modele, ci şi vă vom sfătui ce putem face în fiecare caz concret.
Tatăl-tiran
Viaţa micuţului Dima ar putea fi considerată minunată, cu o singură excepţie – un tată rău. Imediat ce vine de la serviciu, începe un interogatoriu dur. Câte bomboane a mâncat? De ce soldăţiei sunt împrăştiaţi pe jos? Şi hainele? Când ai să înveţi să le aranjezi normal? Odată Dima a încercat să explice tatălui fioros de ce nu poate strânge imediat maşinuţele: el abia a construit din piese de lego o minunată parcare şi vrea să continue jocul de dimineaţă. „Nu mă interesează ce vrei tu, a răspuns tata cu glas glacial, trăieşti în casa mea şi vei face aşa cum zic eu.”
Cauze şi consecinţe. V-aţi speriat? Problema e că tatăl lui Dima nu este un monstru. El, probabil, îşi iubeşte fiul, însă sentimentele lui nu sunt vizibile din cauza a tot felul de „trebuie” şi „eşti obligat”. Este posibil ca acest bărbat să fi crescut el însuşi într-o familie cu tată despotic şi nu a avut unde învăţa ce înseamnă tandreţea, înţelegerea şi mărinimia.
Din păcate, în fuga după ascultarea necondiţionată astfel de tătici pierd dragostea propriilor copii – ea este înlocuită de frică. Dacă zgomotul uşii deschise naşte în căpşorul copilului gândul „Iarăşi am făcut ceva greşit!”, despre ce dragoste şi ataşament putem vorbi. Dacă e să fim sinceri, Dima nu are o mare alegere: fie să devină ca tatăl său, fie să îşi manifeste furia şi ofensa într-un comportament antisocial. Prea puţini reuşesc să crească, în astfel de condiţii, oameni buni, de succes şi cu respect de sine.
Apropo, un tată autoritar, de regulă, este un soţ la fel de autoritar şi este foarte greu să construieşti o discuţie amicală cu el. Însă apa toceşte piatra! Urmând această strategie verificată, mama poate schimba lucrurile în bine.
Măsuri de acţiune. Uitaţi de învinuiri, critici şi manifestări emotive – aceste metode în situaţia noastră nu funcţionează. Vorbind cu soţul, pomeniţi neapărat personalităţi cu autoritate, mai ales că există multe cărţi bune despre avantajele atitudinii înţelegătoare şi calde din partea părinţilor. Aţi putea să îi propuneţi soţului să citească fragmente din lucrări ştiinţifice şi cărţi despre educaţie (de preferinţă scrise de bărbaţi) şi să apeleze la statistici. În mod ideal, astfel de observaţii trebuie făcute în formă impersonală: „nu demult au stabilit”, „ aici scrie”, cu alte cuvinte, fără a demonstra interes personal excesiv. Aducând la cunoştinţa soţului astfel de noi informaţii, solicitaţi-i obligatoriu părerea.
Important. Întrebaţi soţul despre copilărie. Este posibil ca soţul să vă povestească cum o ducea el însuşi având un tată autoritar, cât de supărat era din cauza severităţii părinţilor şi a fricii permanente de pedeapsă. Este posibil ca aceste amintiri triste să îl ajute să activizeze „resursa interioară” de căldură, să îi înmoaie caracterul şi să îi corecteze comportamentul.
Tatăl gelos
Alina nu se simte o fiică iubită, ci o piedică şi o „greşeală” regretabilă. Iar dumneavoastră v-ar plăcea dacă tata ar interzice mamei să stea seara mai mult lângă pat sau să apropie atunci când v-aţi trezit dintr-un coşmar şi plângeţi? Sau ar da supărat din umeri atunci când îl rugaţi să mergeţi împreună la film sau în ospeţie? Tata vrea ca mama să asculte doar poveştile lui, iar Alina, în aceste clipe, nici nu există… E drept aşa?
Cauze şi consecinţe. De regulă, bărbaţii care adoptă un astfel de stil de comportament au imagine de sine foarte instabilă, iar menţinerea ei este o obligaţie nespusă a soţiei. El nu este prea sigur de valoarea proprie şi de aceea îl percepe pe copil nu ca pe un continuator al neamului, ci ca pe un adversar, cu care trebuie să lupte pentru atenţia şi dragostea femeii. Timpul alocat de soţie copilului este considerat, de tată, timp pierdut: cum poţi schimba un soţ puternic şi deştept pe un copil imatur şi capricios!
De obicei bărbatul nu conştientizează sau neagă propria atitudine ostilă în raport cu copilul, ascunzând-o după fraze de tipul: „Fata este încă prea mică, despre ce puteţi vorbi atât de mult?!” sau „Dacă te vei apropia de copil la orice scâncet, ţi se va urca în cap!”. În general, un astfel de tată seamănă cu un prim-născut gelos, care nicidecum nu vrea să renunţe la titlul de unic şi irepetabil. Ca urmare copilul are permanent o senzaţie de insecuritate şi nu îşi mai consideră casa ca fiind o cetate.
Măsuri de acţiune. Amintiţi mai des soţului cât de important şi valoros este. Găsiţi obligatoriu timp pentru a petrece timpul în doi, a ieşi în oraş (fără copil!) şi a vă întâlni cu prietenii. Adresaţi-vă soţului ca unui adult puternic – „Nu reuşesc singură, am nevoie de ajutorul tău” şi lăudaţi-l dacă este de acord să participe la băiţa copilului sau să îi citească o carte înainte de somn. Copilul seamănă la înfăţişare cu tatăl? Foarte bine, subliniaţi cât mai des acest lucru! Nu prea seamănă? Atunci vorbiţi despre trăsăturile de caracter, obiceiuri, maniere, gusturi – tatăl trebuie să simtă că în casă creşte nu un rival, ci un urmaş.
Tatăl indiferent
Dacă tatăl lui Eugen nu este „foarte ocupat”, înseamnă că este „foarte obosit”. În ambele cazuri băiatul nu are voie să alerge, să facă gălăgie şi să intre în camera tatălui – „tata nu trebuie deranjat!”. În plus, tata pleacă deseori în deplasări. Eugen deseori îşi imaginează cum tata vine acasă, îl pune pe genunchi şi ei vorbesc, mult-mult… Însă tata, abia venit, îl salută distrat, îi dă un cadou şi se închide iarăşi în camera sa.
Cauze şi consecinţe. „Indiferent” un astfel de tată este numit convenţional – de fapt, el poate fi foarte pasionat de alte lucruri: carieră, sport, alimentaţie corectă. Însă, din păcate, propriul copil nu intră în sfera lui de interese. Este posibil ca bărbatul să fie într-adevăr dintre cei care trăiesc doar prin şi la serviciu. Sau poate că bărbatul este narcisist din fire şi îi vine greu să manifeste interes faţă de alte lucruri cu excepţia persoanei proprii. Cauzele pot fi multe, dar rezultatul e unul – copilul creşte, practic, fără tată, chiar dacă el există în familie.
Măsuri de acţiune. Sarcina mamei este să găsească pentru tată şi copil o ocupaţie comună, una care să aibă importanţă deosebită pentru bărbat. Atunci când copilul este mai măricel, tatăl poate juca rolul unui supermeditator în domeniul pe care îl cunoaşte. Îl puteţi convinge pe tată să organizeze pentru copil o excursie la serviciu şi să îi povestească despre toate nuanţele profesiei. Antrenamentele comune sunt şi ele o soluţie bună – aici se poate manifesta spiritul de competiţie şi de echipă. O altă metodă de cucerire a inimii tatălui este să atingeţi orgoliul bărbătesc. Oare soţul nu vrea ca fiul lui să fie cel mai cel? Desigur, vrea. Atunci să găsească cercuri / secţii potrivite, să îl ducă la lecţii suplimentare, să îl ajute la ore şi, în sfârşit, să îl laude pentru rezultate.
Important. Unui tată rece, neimplicat trebuie să i se explice că micuţul nu este un simplu obiect pentru manipulaţii fizice (hrănit-îmbrăcat-plimbat), ci o personalitate aparte, cu care este foarte interesant să comunici!
Tatăl-amic
Tatiana are un tată pe cinste şi toţi prietenii o invidiază. Cum să nu, dacă el nu îi interzice nimic, nu îi face morală, se joacă împreună şi ştie tare multe despre hobby-urile copiilor. În schimb mama Taniei este foarte nemulţumită de faptul că soţul stă zile întregi la calculator, „dă peste cap regimul copilului” şi, în general „nu ai nici o bază pe el, ca un copil de grădiniţă”. Ce e bun în asta?
Cauze şi consecinţe. Nu foarte demult în limba engleză a apărut cuvântul kidult – o combinaţie între „kid” – copil şi „adult” – „matur”. Se pare că tatăl Tatianei este un kidalt tipic, care, prin comportamentul său, şterge hotarele dintre generaţii. Iar acest hotar trebuie să fie solid – doar în acest caz copiii cresc cu încrederea că în această lume totul este în regulă.
Măsuri de acțiune. Trebuie să purtaţi o discuţie serioasă cu „neseriosul” soţ şi să îi explicaţi că toate regulile, interdicţiile şi restricţiile trebuie respectate întotdeauna. Copilul trebuie să ştie că lumea din jurul lui este solidă şi destul de predictibilă, de altfel poate apărea anxietatea. Dacă capul familiei este neîncrezător în forţele proprii, mama trebuie să contribuie la menţinerea autorităţii tatălui. Şi reţineţi – nici un fel de reproşuri şi acuzaţii în prezenţa micuţului , doar cuvinte de aprobare şi încurajare.
Oxana Fadeeva, psiholog
