Aza Onica – psiholog-consultant.
Practică şedinţe private.
Este căsătorită și are o fiică.
Este interesată de cărțile de tarot.
În timpul său liber face sport în sala de fitness, citeşte, acordă o atenție deosebită prietenilor și celor dragi.
Este o femeie frumoasă, o soție iubită și iubitoare.
Ce face o femeie, să se certe mereu cu soțul ei? De multe ori, analizând cauzele certurilor dintre oameni, putem ajunge la un deznodământ neașteptat. Deci, drept exemplu, vom lua cuplul din catrtea lui Eric Berne "Jocurile, în care se joacă oamenii".
Soția se plângea în permanenţă, că soțul ei o înstrăinat-o de viața socială și astfel nu a învățat să danseze. După un curs de psihoterapie, care l-au ajutat-o să-şi modifice viziunile, soțul a devenit mai încrezător și mai iertător. Femeia a fost capabilă să-și extindă domeniul său de activitate. Ea s-a înscris la lecții de dans, dar a descoperit în disperarea ei, că-i este frică de moarte să danseze în fața tuturor și a fost nevoită să renunțe la lecții. Acest incident neplăcut aruncă o lumină asupra unor aspecte importante ale căsătoriei ei. Dintre mulţimea de pretendenţi, ea a ales ca soț pe cel mai despotic om. Acest lucru i-a permis să ia poziția de la care ea ar putea să se plângă de faptul că ar fi fost capabiă la multe "dacă tu nu ai fi fost". Unele dintre prietenele ei tot au avut soți despotici, iar atunci cînd se adunau la o ceaşcă de cafea, se plângeau de soții lor. Cu toate acestea, se pare că, în ciuda plângerilor ei, soțul i-a oferit un mare serviciu, interzicându-i să se ocupe cu ceea ce, de fapt, ea era ingrozită. El i-a interzis să-şi dea seama de unde îi vine frica. Acesta este motivul pentru care ea şi-a ales cu viclenie un astfel de soț. Dar nu e doar asta. Interdicțiile lui și plângerile ei, de multe ori au dus la certuri, aveauu puține în comun (în afară de treburile casnice și copii), astfel încât certurile lor s-au transformat în evenimente importante. Anume în astfel de cazuri, ei aveau despre ce să vorbească, în loc de vorbele banale. Iar din cauza vinovăției, soțul adesea făcea cadouri, pe care în alte circumstanțe nu le-ar fi făcut. În momentul cînd i-a dat libertate, cadourile au devenit mai puține și mult mai ieftine".
În mod evident, în această istorie cearta între soţi îi era nevastei convenabilă iar aceste certuri aveau un alt scop, nu de a schimba relaţiile lor, ci de a sprijini rolurile pe care le joacă. Întotdeauna se întâmplă aşa, atunci când o persoană îşi alege un partener inconștient, avînd un scenariu de viață ghidat. Acolo, de asemenea, pot fi atribuite multe alte povești din viață. În unele puteți găsi ceva familiar ... sau chiar vă puteţi regăsi.
Femeia, care poartă în viață sloganul "Toți bărbaţii sunt ... ", anume astfel de bărbaţi întîlnesc în viaţă. Iar soțul este de multe ori " un ticălos și un tiran", pentru că aceasta îi este necesar ei, în scopul justificării corectitudinii faţă de el iar această opinie este influențată probabil de mama, care la rândul său a preluat-o de la mama sa ... De aici vine şi “farmecul” transmis prin generaţie - " ghinion în viața personală”!
Am fost impresionată de povestea spusă de o cunoştinţă. Ea s-a plâns pe vecinii ei, care erau zgomotoşi, tulburînd liniştea casei. Ziua – dezbateri aprigi, strigăte iar seara ... sex pasional, nu mai puțin turbulent. Și cât de mult nu se va plânge reprezentanta sexului frumos pe jumătatea sa, în mod clar căsătoria ei va dura mult timp, aşa cum în astfel de relaţii ea îşi realizează aspirațiile masochiste. Un astfel de masochism este sensul ei clasic, adică starea de excitare sexuală cu experiență în situații de umilință și durere. Declarațiile de acest gen: " Dacă nu ar fi fost el, aş fi fost un jurnalist celebru (model, cântăreață, artistă, proafesoră, doctoriţă ... )", " Mă face să mă simt nefericită (mă înşeală, nu mă respect, întrebuinţează băuturi alcoolice, joacă în cazinou ... ) aveți nevoie pentru a reformula " I-am permis să-mi limiteze dezvoltarea și nu am devenit ceea ce am vrut să fiu"; " Îi permit să mă facă nefericită."
Asumaţi-vă responsabilitatea pentru viața dvs. fiecare om şi-o construiește singur și îşi alege modul de viaţă şi partenerul care i se potrivește. Dar, din fericire nciodată nu e prea târziu pentru a schimba viața în bine. Trebuie doar să vrei, să fii capabil să recunoşti realitatea și să nu-ți fie frică de schimbare. Și atunci conversațiile constructive vor înlocui cearta, dar despre aceasta vom discuta mai târziu.
Când unei femei îi este convenabilă cearta?
Atunci când ea căuta să fie lider în relație, pentru că cine e jignit – acela şi are putere. În unele cazuri, femeia care se ceartă mereu, tocmai a adus în relațiile lor experiența din familia sa, un astfel de model de comportament s-a format de pe cînd era copil. Suficient este ca în timpul întâlnirilor cu psihologul să discutaţi despre acestă influenţă și atunci rolul scenariilor parentale slăbește, deoarece gradul de conștientizare este cheia pentru eliberarea de complexele.
Uneori, conflictele pot fi argumentele unor indicatori de probleme psihologice interne, cum ar fi autoafirmarea pe cale agresivă, astfel dovedind nevinovăţia sa și autoritarismul lui sau, vorbesc despre specificul de caracter, despre temperamentul personalităţii. Și, uneori, oamenii pur și simplu nu găsesc un alt mod de a spune că sunt obosiţi de a comunica cu o persoana opusă. Cele scrise mai sus se aplică în acele cazuri în care conflictele durează mulţi ani iar certurile care apar în mod constant, nu duc la nimic, viața oamenilor nu se schimbă cu nimic.
Dar, nu putem să negăm faptul că certurile uneori sunt benefice, cît de ciudat nu ar suna. Faptul că, exteriorizarea emoțiilor este foarte utilă și extrem de dăunătoare pentru a fi acumulă. Deci, atunci când vă doriţi să vă exprimaţi – sau poate chiar să strigaţi, expulzînd negativismul acumulat, nu vă opriţi. Aveți dreptul de a face acest lucru. Reţineţi: pentru un conflict deschis este mult mai uşor de a găsi o rezoluție, decît unul închis care va lua o formă cronică și va fi capabil să otrăvească orice relație.
Crizele în relațiile de familie sunt, de asemenea, însoțite de certuri. Acestea sunt procese naturale în ciclul unei familii. Orice criză - este trecerea la un nou nivel de relații. Dar, din păcate, nu toate căsătoriile rezistă. La o anumită perioadă se dezbină.
Cum aţi putea trece peste aceste siutuaţii și cum aţi putea păstra relaţia? Cum aţi putea transforma cearta într-o comunicare sănătoasă dintre doi adulți?
Există o mulțime de literatură psihologică la tema relațiilor reciproce și construirea unui dialog dintre un bărbat și o femeie. Discuţia cu psihologul vă poate ajuta să învățaţi a comunica în mod optim cu partenerul. Cel mai important, nu daţi vina pe partener, aceasta ar putea provoca dorinta de a se proteja și riposta, dar trebuie să vorbiţi despre sentimentele dvs. De exemplu, în loc de " M-ai rănit" - " Mă simt rănită" sau în loc de " Mă doare! " - " Simt durere pentru ceea ce s-a întâmplat." Acest lucru îi va ajuta partenerului să se concentreze asupra sentimentelor dvs, să vă înțeleagă mai bine, să vă audă ... Și, de asemenea, este important de a face corect o observaţie. Un alt exemplu, în loc de " ai uitat din nou, să-mi dai mâna când am ieşit din mașină, ești mereu neatent!" - " tu eşti atît de minunat, dar dacă ai fi fost mai atent și mi-ai fi dat mâna, aş fi fost mult mai încîntată”!
Deci, schema frazei este următoarea - o declarație pozitivă (mîngîiere ) + observaţie+ remarca pozitivă (mîngîiere). Sau " Ai cu siguranță dreptate, dar cred că se poate .... ce părere ai despre.. ?". În acest caz îi recunoașteţi autoritatea lui + + întroduceţi opinia dvs, pentru a cere sfaturi, care întărește din nou autoritatea (pentru bărbați este important să se simtă acceptat).
O căsnicie fericită, fără certuri este în puterea fiecărei femei. Aceasta, desigur este o muncă și o adevărată artă. "Vrăjiţi" relatia dvs, pentru că viața de familie este ca o grădină de care trebuie să veţi grijă. Rezultatul - dragostea dvs, care înfloreşte prin flori frumoase în această grădină. Fii fericiţi!