Începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă . El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.

La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Solstițiul de iarnă 2021 va avea loc astăzi, 21 decembrie, la ora 17:59, și va marca și cea mai scurtă zi din an, care va fi de 8 ore și 50 de minute, iar noaptea va fi și mai lungă, de 15 ore și 10 minute. 21 decembrie este cea mai scurtă zi a anului 2021, iar timp de trei luni, până la echinocțiul de primăvară, durata de lumină începe să crească treptat până ce va deveni egală cu noaptea. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Tradiții și obiceiuri

Potrivit folclorului românesc, pe 21 decembrie, în ziua solstițiului de iarnă, răul și binele se bat. Cerurile se deschid, dar la fel și străfundurile. În noaptea solstițiului de iarnă, oamenii trebuie să gândească pozitiv și să-și îndrepte toate rugile către cer. Cei care vor gândi negativ pe toată durata zilei, vor avea parte de greutăți în tot anul 2022. 

Tradiția mai spune că, pe 21 decembrie, oamenii lurcau pe munte cu torțele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, apoi se rugau și făceau petreceri în jurul focului, lucru care se mai păstrează în unele sate din România.

De asemenea, în trecut, de solstițiul de iarnă oamenii sacrificau animale. Această practică a fost ulterior înlocuită cu sacrificarea simbolică a unui stejar sau brad, care era tăiat și apoi ars. Pe 21 decembrie, în ziua solstițiului de iarnă, nu este bine să fii singur, de aceea trebuie să ai grijă să ai pe cineva alături.