Maternitatea poate scăpa uneori de sub control, mai ales în cele mai aglomerate momente ale zilei, cum ar fi dimineața. Probabil și tu treci prin situații când copilul nu vrea să se ridice din pat să meargă la grădiniță sau la școală, nu reușește să se hotarască cu ce să se îmbrace sau pur și simplu nu are energia necesară pentru nicio activitate.
De cele mai multe ori, mămicile sunt mereu grăbite dimineața, iar situația poate deveni frustrantă, așa că țipatul poate fi calea ușoară pentru a rezolva lucrurile. Totuși, aceasta nu este cea mai bună modalitate pentru a începe o nouă zi și nici nu îți va încuraja copilul să se miște mai repede. Iată de ce:
Țipatul și răspunsul psihologic
Potrivit Fatherly, apare o schimbare psihologică și biologică în mintea copiilor atunci când țipăm la ei. Cu cât copilul este mai mic, cu atât impactul este mai mare. Atunci când țipi la copilul tău dimineața, fie va riposta, fie se va speria și niciunul dintre aceste lucruri nu îl va face să se grăbească.
Țipatul la copii nu funcționează ca și țipatul la adulți
Ca adulți, știm că lucrurile trebuie făcute și că toată lumea trebuie să iasă din casă la un anumit moment. Înțelegem că așa funcționează lumea, dar sunt șanse ca micuțul tău să nu o facă, pentru că el nu are același sentiment de urgență ca și tine.
Dacă obișnuiești să țipi dimineața la copilul tău să se pregătească mai repede și să iasă pe ușă, pierzi de fapt mai mult timp decât dacă nu ai fi țipat deloc.
Țipatul nu face parte din munca în echipă
Familia se bazează pe munca în echipă, iar atunci când țipi la copilul tău afectează legătura pe care o ai cu el. Când legătura dintre mamă și copil este afectată, este mai puțin probabil ca micuțul să vrea să lucreze cu tine în echipă, iar fiecare scenă de dimineață se poate transforma într-un obicei.