De la micile ecrane se tot aud cuvinte precum ”politică”, ”criză”, ”devalorizare”… În acest flux informațional uităm de principalul cuvânt – cuvântul ”Mama”, care va fi actual în toate timpurile. Eroina acestui interviu, care poartă acest titlu cu demnitate, este prezentatoarea de știri la Publika TV – Natașa Medvedev.
Cum reacționa micuțul la evenimentele din viața dumneavoastră fiind încă în burtică?
În burtică, Luca a fost foarte ascultător. Acum observ cât de mult se aseamănă comportamentul lui de acum cu cel de atunci. Este la fel de calm și temperat. Seara ascultam muzică ambientală, nu pot să zic că observam vreo reacție deosebită din partea lui. El se mișca cel mai mult când mămica se odihnea și îmi dădea semnale doar când stăteam într-o poziție incomodă pentru el, ceea ce și este normal din punct de vedere medical. Niciodată nu m-a lovit dur, în schimb răspundea la fiecare gâdilici.
În timpul sarcinii, ați renunțat la ceva anume?
În timpul sarcinii, dacă este vorba despre mâncare, mi-am permis din toate câte puțin. La sport, însa am renunțat după o lună de antrenament pentru că așa îmi recomandase medicul. Efortul fizic nu-i făcea bine bebelușului, mai ales începând cu al doilea trimestru.
Ați decis să reveniți la muncă după nașterea copilului, nu v-ați dorit să fiți mai mult timp doar mamă, fără obligații suplimentare?
Munca, ieșirile din casă, comunicarea cu oamenii sunt lucruri importante pentru mine, chiar și în această perioadă. Deși am crezut că o sa ies la munca mult mai devreme, acest lucru s-a întâmplat când copilul a făcut 9 luni. Revenirea la Publika TV s-a produs la aproximativ un an de pauză. În toată această perioadă am fost nedezlipită de băiețelul meu. Luca e destul de măricel și se descurcă fără mama câteva ore pe zi. Și chiar dacă îmi vine greu, trebuie să accept și să mă obișnuiesc de pe acum că despărțiri ne tot așteaptă. Urmează grădinița, studiile, căsătoria... Îi voi fi mereu alături, da nicidecum prea aproape. Cu toții avem nevoie de libertate.
Jurnaliștii și programatorii, de regulă, sunt mai activi în timpul nopții. Respectiv, odată cu apariția copilului, alăptările nocturne nu au fost o problemă?
Ai dreptate. Luca s-a născut într-o familie în care părinții se culcă și se trezesc târziu. Primele luni ne-a fost destul de greu. Copilul adormea foarte târziu. Probabil se obișnuise cu regimul de pe timpul în care era în burtă. Veneam de la muncă la miezul nopții și reușeam sa adorm pe la 2-3. Tata muncea mai mult noaptea, când în casă era liniște. Alăptatul și trezirea din ora în ora n-ar fi fost o problema dacă dormeam ziua. Așa, însa, era destul de obositor, pentru că nu prea aveam timp pentru odihnă. Noroc că își lua masa în liniște după care își continua somnul.
Ce aptitudini ați vrea neapărat să-l învățați pe copil pe viitor?
În primul rând, am să-l învăț pe copilul meu să-i trateze pe oameni cu respect, indiferent de vârstă, sex, limba vorbită etc., să nu facă discriminare și să dea dovadă de interes față de ceea ce se întâmplă în jur, dar mai ales cu oamenii dragi. Nu-l vreau indiferent. Mi-ar plăcea să aibă încredere în forțele proprii, ca la timp să reușească mai multe decât părinții lui.
Cum credeți, profesia vă va ajuta în procesul de educare al copilului? (De exemplu, veți ajunge mai ușor la medicul la care ați fost, anterior, pentru un interviu).
Depinde mult de medici, educatori, profesori, etc. Mi-ar plăcea să fiu tratată la fel ca și ceilalți oameni. Nu am nevoie de atenție specială. M-aș mulțumi să știu că în Moldova oamenii sunt tratați cu respect, li se vorbește calm și pe înțelesul lor. Exact așa trebuie să fie și atitudinea față de copii. Din păcate, se întâmplă tot mai rar la noi. Nu trebuie sa disperăm, puterea stă în noi și cred că suntem capabili să schimbăm această situație. Important e să avem mai mult curaj și atât.
Considerați că o familie primește un copil de undeva de sus sau doar viitorii părinți își programează viața și decid când trebuie să apară o altă persoană în viața lor?
Cuplurile care nu-și doresc și nu fac nimic în acest sens, cu siguranță nu vor avea copii până în momentul în care își vor dori asta nespus de mult. Ei, iată aici intervine cel de sus care și poate decide pentru noi. Important e ca viitorii părinți să nu renunțe la idee. Cu răbdare și optimism, minunea se produce. Consider că pentru marele eveniment ambii părinți trebuie să se pregătească psihologic, financiar, să meargă la doctori ca să-și verifice sănătatea și să trateze lucrurile cât se poate de serios. Vorbim despre copii, totuși, în care o viață întreagă urmează să investim.
Sunteți mulțumită de ajutorul statului oferit tinerilor părinți?
Totdeauna trebuie sa ne dorim mai mult și să facem ceva pentru asta. La ce salarii există în Moldova, despre ce ajutoare din partea autorităților mai poate fi vorba? În opinia mea, mămicile din Moldova, potrivit legii, stau prea mult acasă. În țările europene, termenul de ședere acasă după naștere este mult mai mic, de la câteva săptămâni la 8 luni. În schimb, primesc o indemnizație lunară egală cu un salariu mediu pe economie. Este vorba de câteva mii de euro. La noi, o mămică primește o mie-două mii de lei, și asta în cele mai fericite cazuri. Iar autoritățile dacă se plâng că nu au bani, măcar sa fie atente atunci când fac diferite declarații, care și mai mult le supără pe mămicile de la noi, obișnuite cu greutățile.
Într-o familie de programator și jurnalist, cât timp va avea voie copilul să petreacă în fața computerului și a televizorului?
Asta trebuie să-l întreb pe tata :) Acum habar n-am. Un lucru știu sigur, tot ce-i mult strică.
Există multe metode contemporane de educație atât de diferite de noțiunea obișnuită de îngrijire a copilului. De exemplu, călirea din primele zile de viață, scăldând copilul în apă abia călduță, sau muzica clasică în timpul serilor. Apelați dumneavoastră la una dintre metodele neobișnuite?
Daca i-aș impune niște reguli de pe acum, cu siguranță băiețelul meu s-ar plictisi. Până la 9 luni ne-a demonstrat că nu-i place să se țină de "tradiții" :) E atât de diferit. O perioadă adormea în brațe și-i cântam muzică veselă, apoi am observat că nu-i mai place, vroia sa fie legănat, iar mai târziu căuta ca un părinte sa-i fie alături în timpul somnului. E un copil căruia dacă nu-i convine ceva, înseamnă că la mijloc e o problemă. Așa că nu ne rămâne decât să ne adaptăm oricărei situații. Și noi ca părinți suntem avantajați în asemenea condiții, nu reușim să ne plictisim cu el. Îmi pare rău, însă, că nu găsesc curajul unor părinți care își călesc copiii. Mă bucur pentru ei că le reușește.
