Ați întâlnit vreodată termenul de "tip cromatic"?
Dacă nu, vă propunem să citiți aceste informații foarte utile (nu doar pentru femei!), deoarece fără cunoașterea exactă a tipului cromatic, a formei feței și siluetei, este foarte dificil să-ți găsești propriul stil. E ca și cum ai decora o casă care nu este încă construită.
Teoria de bază despre tipul cromatic, este axată pe patru categorii de tipuri de aspecte.
Desigur, este imposibil de categorisit în patru grupe distincte toată varietatea de opțiuni combinatorii dintre piele, păr, ochi, create de natură. Cu toate acestea, aceasta teorie permite cel puțin să vezi ce nu ți se potrivește!
Natura este cel mai bun profesor, în acest sens. În fiecare zi ea ne oferă cursuri absolut gratuite despre cum este posibil și necesar să combinăm armonios culorile, în orice anotimp al anului. Cum să folosim însă aceste cunoștințe pe care ni le oferă natura?
Stiliștii din întreaga lume folosesc teoria culorilor după sezoane, și afirmă că toți oamenii pot fi împărțiți în patru tipuri de culori: de iarnă, primăvară, vară toamnă.
Această diviziune nu are nicio legătură nici cu anotimpul preferat, nici cu temperamental, și nici cu vârsta.
Omul se naște cu anumite nuanțe de piele, păr și ochi. Așa cum oricărui anotimp i se potrivesc propriile combinații cromatice, fiecare persoană are paleta proprie de culori.
Paleta de culori pentru fiecare perioadă a anului poate fi caracterizată după cum urmează: vară- iarna - tonuri reci, primăvara și toamna - calde, pentru că paleta naturală de iarnă și de vară este dominată de nuanțe pe bază de albastru, iar paleta de primavară și toamnă au la bază galbenul cald.
În plus, primăvara și iarna au culori vii, curate și clare, iar vara și toamna, culori discrete, un pic neclare.
Așadar să concretizăm.
Iarna
Iarnă în natură este caracterizată prin culori clare, luminoase și o abundență de contraste: trunchiuri negre de copaci pe fonul alb, siluetele brazilor acoperiți cu zăpadă, culoarea roză a zorilor și albastrul închis al îndepărtatelor vârfuri de munte.
Pentru reprezentanții tipului de culoare de iarnă sunt caracteristice culorile vii și contrastante.
Părul este de multe ori închis, de la șaten închis la negru-albăstrui. Dar iernaticii pot fi și blonzi platinați sau gri-argintii.
Pielea este foarte delicată, albă, cu o tentă roză sau măslinie.
Ochii strălucitori, culoarea irisului variază de la negru, cafeniu inchis la gri-albăstrui și albastru-violet.
Reprezentanți tipici ai tipului de iarnă sunt bruneții cu ochi albaștri Alain Delon și Elizabeth Taylor. De asemenea, iarna o include pe Angelina Jolie, Aishwarya Rai, Dita Von Teese, Catherine Zeta-Jones și Monica Bellucci.
Principiul cromatic al garderobei celor din această categorie sunt culorile reci. Această categorie este singurul tip care fără frică pot purta negru, luându-l ca bază în garderobă. Cei care cred că negrul etse universal și poate fi purtat de oricine, se înșeală, deoarece adevăratul negru poate fi purtat de foarte puțini. Mulți reprezentanți ai tipului iarnă își pot permite albul pur de asemenea considerat un lux pentru reprezentanții altor tipuri.
Neobișnuit de bine arată nuanțele de roz, de la fucsia până la roz-pal, albastru regal până la azuriu și albastru-cobalt, verde de la pin închis și smarald la acvamarin. Nuanțele intense de violet, roșu și unele nuanțe de gri.
Iernaticii trebuie să evite nuanțele reci ale verii, nu este recomandat să poarte culorile vii, dar calde ale primăverii, și sunt absolut contraindicate culorile calde neclare de toamnă.
Printre reprezentanții tipului iarnă, precum și printre celelalte tipuri de culori, există reprezentanți "atipici", de exemplu, cu un contrast redus. Pentru a determina exact din ce tip faceți parte și ce culori vă avantajează pentru a vă sublinia personalitatea, poate doar un specialist.
Primăvară
Nu este greu să ne imagină, firele tinere de iarbă, trezirea naturii la viață, culorile vii completate de multă lumină. Pe cerul albastru apare soarele strălucitor, florile de toate culorilesunt o adevărată sărbătoare pentru ochi, lalele, narcise, frunze verzi..., culorile calde și aprinse, vin în armonie cu aspectul de tip Primăvară.
Reprezentanele acestui tip sunt frumoasele Anna Kournikova, Gwyneth Paltrow, Claudia Schiffer, Meg Ryan, Amanda Seyfried, Jessica Simpson, Britney Spears, Charlize Theron.
Atenție: Blondele platinate nu fac parte din acest tip!
Pielea tipului primăvară, poate fi în nuanță de fildeș, aurie sau de bronz, de multe ori acoperită cu bujori în nuanță de piersică. Pistruii sunt întotdeauna aurii. Bronzul la persoanele de tip primăvara este galben-auriu, maro auriu.
Părul, de regulă este deschis, de la roșcat deschis până la maro auriu. Reprezentanții acestui tip albesc mai greu.
Ochii sunt aproape întotdeauna de culoare deschisă: culoare variază de la gri, albastru și verde. Ochi căprui la tipul primăvară se întâlnesc extrem de rar.
Culoarile care prevalează în garderoba lor sunt culorile calde și clare. Culoarea neagră nu e pentru ei. Aceasta îi face să arate obosiți și șterși.
Este important de menționat că femeile acestui tip de culoare sunt delicate și fragile, indiferent de înălțime și greutatea, de aceea în paleta lor de culori se regăsesc mai mult tonuri luminoase și fine.
Ca bază a garderobei sunt perfecte nuanțele de bej-auriu sau maro deschis, precum și culorile neutre și calde.
Primăvara trebuie să fie atenți cu culoarea albă. În nici un caz nu este recomandat albul pur care îi face să pară palizi.
Paleta acestui tip sunt nuanțele de galben și portocaliu: galben pal, galben cald; auriu. Nuanțe de portocaliu blând și prietenos: piersic, coral.
Roșu: de la nunața de roșu aprins la macul roșu cu tentă portocalie. Violet de la lavandă până la violet fără nuanță de roz.
Albastru: albastru-deschis, pal, turcoaz, albastru închis.
Verde: culoarea expresivă de verde, culoarea asemeni merelor verzi.
Primăvara ar trebui să evite culorile calde dar neclare ale toamnei. Numai reprezentanții cu pielea închisă la culoare pot împrumuta de la toamnă nuanțe saturate. Nici culorile reci ale iernii nu sunt binebenite. Din păcate, reprezentanții acestui tip fac de multe ori greșeala de a opta pentru combinația alb-negru.
Anti-culoari: culorile neclare reci ale verii, pe bază de gri, cum ar fi nuanțele de gri-albastru și roșul cu nuanțe de albastru.
Vara
Priviți în jur și veți vedea ce culori naturale sunt tipice pentru vară. Căldura, aerul și lumina orbitoare a soarelui, se aruncă ca un văl peste splendoarea explozivă de culori. Starea de spirit a acestui sezon este determinată nu de culorile aprinse ci de: apa rece, albastră a mării, ceața care învăluie orașul în dimineața caldă, pietrele arde de soare de culoare maro și pământul gri, uscat și crăpat.
Pentru reprezentanții acestui tip de culoare sunt caracteristicile nuanțele reci, culorile liniștitoare, cum ar fi gri deschis. Parul și sprâncenele cenușii, de obicei, îi face pe reprezentanții acestui nemulțumiți de imaginea lor și îi împinge la experimente de colorare a părului dintre cele mai haioase.
Tipul de culoare Vara este cel mai frecvent în rândul europenilor. Este suficient să spunem că vara poate fi azurie, cristalină, turcoaz... Nu vom discuta toate opțiunile posibile și diferențele dintre ele, ne vom concentra doar pe conceptul de ansamblu al culorii.
Reprezentanții tipului de vară pot fi atât șateni deschiși cât și cei închiși, până la blondul platinat. Caracteristic pentru acest tip: prezența nuanței cenușii în culoarea părului.
Pielea de culoare roz deschis, roz pal cu nuanță de bej. Pistruii acestui tip sunt întotdeauna gri-maronii. Bronzul la persoanele de acest tip este măsliniu.
Ochii: de la albastru transparent și gri la maro. De multe ori se întâlnește culoarea „mixtă” a ochilor, cum ar fi albastru cu marginile întunecate, gri-verde, albastru-verzui.
Tipici tipului de vară sunt: Uma Thurman, Cate Blanchett, Sienna Miller, Cameron Diaz, Marilyn Monroe.
Principiul chromatic al "garderobei de vară": sunt tonurile reținute, elegante, discrete și reci.
Ca bază a garderobei ar trebui să fie culoarea gri: albastru-gri sau gri-maro; albastru fumuriu, indigo (albastru denim) sau albastru curat; bej-maro cu o tentă gri sau roz.
Tipicii Vară, arată minunat în nuanțe de violet și roșu.
Vara, trebuie să evite culorile reci, dar aprinse a iernii. Mai ales negru și albul pur, care pot fi înlocuite. Vara face de multe ori greșeala de a împrumuta din paleta caldă de toamnă, culoarea maro. Vara ar trebui să rețină că la baza ei sunt nuanțele roz sau gri.
Anti-culori: Eliminați din garderoba dvs. hainele în culorile aprinse de primăvară, de exemplu, portocaliul sau galben-auriu.
Toamnă
Când spunem "toamnă", ne imaginăm roșu, galben, portocaliu, auriu, culorile calde ale pădurii tomnatice. Farmecul toamnei sunt contrastele. Roșu și verde, galben și violet, albastru și portocaliu nuanțe atât de diferite una de alta. Câte epitete știe toamna! Aurie, purpurie, cețoasă ... Sau poate: vișinie, maro, galbenă?
Vorbim despre teoria culorilor, conform căreia, reprezentanții Toamnă sunt caracterizați prin culori bogate, luxuriante, din paleta cromatică a toamnei.
Este important să se determine exact la ce tip de Toamna se referă o persoană, pentru ai allege din această paletă combinațiile de culori potrivite în materie de vestimentație. Desigur, aceasta se referă în mod egal la toate cele patru tipuri de culori.
Pentru a efectua o catalogare pe cont propriu, fără ajutorul unui specialist, din păcate, este imposibil, așa că acest articol se va concentra pe caracteristicile și recomandările generale ale acestui tip.
Tipul de culoare Toamnă este destul de rar, iar reprezentanți tipici sunt roșcații.
Iată câteva interpretări ale cuvântului "roșcat" pe care le oferă DEX-ul: cărămiziu, roșiatic, roșcatic, arămiu, roșcovan, roșiatic, roib, roșiatic, trandafiriu. Acest amestec de diferite culori și nuanțe și varietății de combinații ale culorilor toamnei, permit să înscrim în acest grup nu numai pe cei cu părul roșu aprins.
Părul Toamnei poate fi roșu-brun și maro-închis, cărămiziu. Comun pentru ei este predominanța nuanței roșietice.
Pielea are tonuri calde gălbui, de multe ori cu pistrui aurii în nuanță palidă de piersic și bronz. Reprezentanții acestui tip tind să se bronzeze rapid, dar pielea nu capătă nuanță maro și devine roșie. Ochii de culoare gri și albastru deschis până la albastru, verde și maro. De multe ori pe iris sunt pete de auriu. Reprezentanții tipici ai acestui tip sunt Nicole Kidman, Julia Roberts, Julianne Moore, Lindsay Lohan, Bette Midler, Jennifer Lopez.
Culorile ideale pentru tipul Toamnă, sunt culorile bogate, calde, ușor neclare culorile peisajului de toamnă, nuanța roșu-auriu.
Neobișnuit de bine vor arăta culorile calde cu nuanțe de maro, de la bej la ruginiu până la cafeniu închis. Roșu cald până la portocaliu. Verde: kaki, măsliniu. Pentru a sublinia contrastul natural se pot folosi diferite nuanțe de violet.
Toamna trebuie să evite culorile calde dar aprinse ale primăverii, nuanțele reci de vară și culorile reci și aprinse ale iernii, în special albastru saturat sau alb-pur.
Dacă sunteți un pic confuz, atrageți atenție la caracteristicilor ilustrate în imagine.
Dacă nu știți sigur din ce categorie faceți parte, vă propunem să treceți un test.
Pentru a obține un rezultat corect trebuie să se respecte trei condiții:
1. Curățați și demachiați bine fața.
Părul pieptănat la spate, fața este deschisă.
Dacă părul tău are culoare natural e bine, dacă este vopsit, ar fi mai bine să îl acoperi cu o eșarfă.
2. Testarea se efectuează la lumina natural a zilei.
3. Aveți la îndemână eșarfe în următoarele culori:
Deci, așezați-vă lângă o oglindă mare, fii atentă să nu fii expusă la lumina directă a soarelui.
Acoperiți hainele, cu o eșarfă sau o pelerină în culori neutre astfel încât să nu interfereze cu percepția culorilor.
Alternativ, de-a lungul axei umerilor treceți câte o eșarfă și studiați cu atenție reflecție în oglindă. Notează-ți la ce culoare fața ta "prinde viață", ochii prind a străluci, în cazul în care există defecte la nivelul pielii, ele devin mai puțin vizibile.
În schimb, nuanțele care nu fac parte din categoria tipului tău, îți vor comferi un aspect obosit sau nuanța de galben bolnăvicios, toate defectele pielii vor deveni mai clare. Apare sentiment că sunteți palidă și ștearsă.
Pentru a afla rezultatele, vezi la ce categorie se înscrie culoarea care se potrivește aspectului tău:
- Piersic - Primăvară;
- Portocaliu aprins- Toamnă;
- Gri-roz - vară;
- Roz - Iarna.
Dacă totuși nu sunteți încă siguri din ce categorie faceți parte, vă sfătuim să apelați la un stilist, care are experiență în domeniu.
Vă dorim succes în găsirea tipului floral! Acest lucru vă va ajuta foarte mult pentru a reduce timpul în alegerea hainelor și cel mai important la formarea stilului personal.