mamaplus

Cum și de câte ori pe zi să-ți speli fața pentru a avea un ten frumos și sănătos

-
//
12.05.2020

Te speli pe față singură de când erai copil, e deja un automatism și toată lumea știe să facă asta. Însă, o facem și într-un mod corect? Folosim produsele potrivite? Setăm apa la temperatura care trebuie?

Deși la prima vedere poate părea un subiect banal și cunoscut de către toți, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. De aceea, mai mulți specialiști în frumusețe ne învață cum ar trebui să arate rutina de curățare a tenului pentru a avea o piele sănătoasă.

Wash and Go

Înainte de a ne spăla fața, este foarte important să ne demachiem. Indiferent dacă în ziua respectivă am purtat machiaj sau nu. Un simplu gel de curățare nu va reuși să îndepărteze toate urmele de make-up. Așa că, îndepărtează machiajul înainte cu un lapte sau un ulei demachiant. Apoi, umezește-ți fața cu apă călduță (niciodată fierbinte) și curăț-o cu ajutorul unui gel special. Poți folosi degetele, un dispozitiv de curățare sau un prosop curat pentru a elimina toate impuritățile de pe chipul tău.

De câte ori pe zi ne spălăm fața?

Dermatologii ne sfătuiesc să nu exagerăm când vine vorba de curățarea feței. Dacă o facem de prea multe ori, riscăm să înlăturăm uleiurile naturale ale pielii și să provocăm uscarea excesivă a acesteia. În general însă, aceștia recomandă să ne spălăm fața dimineața și seara.

Dimineața poți folosi un produs de curățare mai puțin dur, iar seara îl poți înlocui cu unul exfoliant. Dacă însă ai un ten extrem de uscat, specialiștii îți sugerează să îți cureți fața o dată pe zi, seara. Un alt aspect important de care trebuie să ții cont: Spală-ți fața după fiecare antrenament pe care îl faci!

Cumpără produse pentru tipul tău de piele

Indiferent de tipul de ten pe care îl ai, produsele pe care le folosești nu trebuie să conțină parabeni sau parfum. Așa că, nu uita să verifici de fiecare dată când îți achiziționezi un produs de îngrijire lista ingredientelor. Persoanele cu tenul uscat pot opta pentru formule hidratante, care să conțină glicerină sau unt de shea. În schimb, cele cu un ten gras sau cu tendință de îngrășare ar trebui să le evite și să se orienteze către o spumă de curățare, care le va lăsa tenul curat, însă fără să îl încarce.

AHA & BHA

Cu siguranță nu e prima oară când auzi acești termeni. Alfa hidroxi acizii și beta hidroxii acizi ajută la exfolierea pielii, la o curățare profundă, dar și la îmbunătățirea aspectului porilor dilatați. Acidul salicilic (BHA) este benefic pentru persoanele care suferă de acnee sau au o piele predispusă la această afecțiune, întrucât are proprietăți antimicrobiene și este antiinflamator. Nu este însă recomandat dacă ai pielea foarte sensibilă. Introdu în rutina ta de curățare un produs care conține aceste ingrediente și folosește-l într-o primă fază de trei ori pe săptămână. Dacă tenul tău nu prezintă efecte adverse, îl poți folosi chiar mai des.

Loțiunea tonică

O loțiune tonică ce conține alcool îndepărtează toate uleiurile naturale ale pielii. Dacă alegi însă un produs fără alcool, atunci acesta îți va regla pH-ul pielii și îți va ajuta tenul să absoarbă mai rapid celelalte formule pe care le aplici. Mulți dermatologi spun însă că poți sări peste acest pas dacă ai ales un produs de curățare bun.

Cât costă?

Nu trebuie să investești o sumă exorbitantă în produsele de curățare. Retinolul și antioxidanții sunt ingredientele cele mai scumpe din produsele de frumusețe. Însă acestea au beneficii mai mari asupra tenului tău când sunt lăsate să acționeze mai mult timp. Așa că, achiziționeză mai degrabă o cremă sau un serum care să conțină retinol și antioxidanți, decât un produs de curățare.