Starea de spirit a fiecărui om se poate schimba de la o zi la alta. Se întâmplă des să avem parte de zile proaste, nervi, stres, oboseală etc., din cauza cărora, fără să conștientizăm, ne descărcăm emoțiile negative asupra copiilor. Despre greșelile părinților față de copii a scris Alina Serea pe blog, o tânără mămică din România.
„Eu vă spun sincer, clar și răspicat. Am greșit față de copilul meu. Din păcate mai des decât aș vrea să recunosc. Cu mult mai des decât mi-aș fi imaginat că o voi face pe vremea când încă nu aveam copil.
Sunt zile în care nu-mi pot lăsa oboseala și nervii, stresul și problemele la ușă. Și le iau cu mine în casă. Și parcă e un făcut ca tot în zilele alea să vină și copilul cu tot bagajul lui de frustrări și de furie. Iar când ne ciocnim nu iese deloc bine. Copilul se așteaptă ca eu să-i cuprind lui toate nemulțumirile, fricile, toată furia și neputința acumulate. Iar eu mă aștept să fie mai înțelegător, pentru că simt că nu mai am răbdare și nervi să-i fac față crizelor. Și bineînețeles că, de foarte multe ori, nu se întâmplă așa. Ea răbufnește și răbufnesc și eu. Ea face tot ce o rog să nu facă, refuză tot ce îi cer. Apoi eu ridic tonul, ridică și ea. Eu ridic și mai tare, ea începe să plângă. Ăla e momentul în care aș plânge și eu, pentru că îmi dau seama cât de tare greșesc.
Greșesc pentru că e treaba mea să-i cuprind nervii, grijile și fricile copilului, e treaba mea să-i fiu alături și să înțeleg. Și nu, nu e treaba copilei să-mi cuprindă mie stresul, oboseala, nervii și problemele. Nici să mi le rezolve. Eu ar trebui să fiu cea cu capul pe umeri, cea mereu conștientă că nu-ți verși nervii pe copil și nu țipi la el, orice ar fi. Dar sunt om și, din păcate, greșesc. Și îmi pare rău.”
Sunt câteva lucruri importante, după părerea Alinei, atunci când ceri iertare de la copil:
- „În primul rând să nu dau vina pe el. Adică nu spun „îmi pare rău că am țipat la tine, dar tu nu înțelegi deloc ce îți spun/nu faci ce te rog/ nu mă înțeleg deloc cu tine”. Nu, nu e vina copilului că am țipat la el, chiar dacă atitudinea și comportamentul lui ne-au scos și mai tare din minți. Noi suntem cei care nu reușim să ne controlăm emoțiile negative. (Nu spun aici că ar trebui să trăim cu vina. Suntem oameni și greșim, asta este. Dar clar nu este vina copilului. Și nu-i ok să creadă că e vina lui pentru că cineva țipă la el, îl lovește sau îl jignește. Nimeni nu are dreptul să-i facă asta. Deci nici măcar noi);
- Odată ce conștientizăm că greșim, să facem tot posibilul să nu mai repetăm greșeala. Nu la infinit. E ok să ne cerem iertare. Nu, nu e doar ok, e foarte important! Dar scuzele noastre își pierd din valoare dacă repetăm aceeași greșeală mereu și mereu, indiferent despre ce greșeală vorbim.”
Mai multe citiți pe fricidemamici.ro.