Povestea unei mame: „Am 3 copii mofturoși. După 1 an de călătorit prin lume, acum mănâncă orice”

Printre preocupările pe care le are o mamă se regăsește și aceasta: să se asigure că micuțul ei are parte de hrană plină de nutrienți valoroși. Lucrurile se complică însă când este vorba despre un mic „mofturos”, pe care trebuie mereu să-l „păcălești” pentru a-l convinge să guste anumite alimente. Printr-o asemenea experiență a trecut și mama a trei copii. Cu toate acestea, după o călătorie în America de Sud, copiii au început să mănânce de toate. 

Se străduia întotdeauna să-i mulțumească pe cei 3 copii mofturoși

O mamă a dezvăluit, pentru „Insider”, cât de greu îi era să găsească mereu soluții pentru a-i convinge pe copiii ei să accepte numeroase alimente. Eforturile ei se îndreptau mai ales spre cele despre care știa că sunt bogate în nutrienți. De asemenea, se străduia să le vorbească adesea despre obiceiurile alimentare sănătoase, așa cum reiese și din materialul disponibil în sursa citată:

„Să îmi servesc copiii cu preparate cât mai atractive devenise o regulă în casa mea. De exemplu, obișnuiam să transform un suport pentru cuburile de gheață într-un „bufet-curcubeu” pentru a-l încânta pe copilul meu mai mic- apelam la felii de căpșune pentru vitamina C, la afine pentru antioxidanți, la ouă fierte care să semene cu planeta Saturn pentru a-i oferi proteine. Cu toate acestea, ochișorii agili găseau mereu spanacul strecurat în brioșe.

La un moment dat, mi-am pus o bonetă de bucătar și am început să le vorbesc copiilor mei despre obiceiurile alimentare sănătoase. Am construit un coteț pentru păsări pentru a-i apropia cât mai mult de originile mâncării pe care o serveau. Îi implicam în prepararea unor feluri de mâncare. Am înscris-o pe fiica mea cea mare la un curs de gătit, iar ea a învățat să facă aluat de pizza și să pună peste el doar pepperoni. 

Când intrau în contact cu alimente noi, copiii mei erau reticenți și uneori le respingeau. Aveau diverse aversiuni și sensibilități. În acest timp, eu încercam să găsesc explicații și să țin cont de avertismente. Copiii au nevoie să li se ofere posibilitatea de a face alegeri, dar nu prea multe- ca să nu fie copleșiți. Este însă vorba despre o fază, nu despre o caracteristică permanentă. Să fii mofturos la mâncare este o trăsătură ce se dezvoltă în timp.

Un medic pediatru înțelept mi-a spus că puteam să-i dau copilului meu subponderal înghețată, iar eu nu m-am putut abține și am îmbrățișat-o pe acea doctoriță.  

Cred că fiecare părinte vrea să îi ofere copiilor lui nutrienții de care au nevoie ca să crească sănătoși. Speram să le insuflu copiilor mei obiceiuri alimentare pe care să le urmeze pe termen lung, însă produsele noastre organice și regula „celor 3 înghițituri” nu contau. Ei știau ce era pe rafturi și mâncau broccoli numai în situațiile în care cereau acest aliment. 

Să reușesc să țin seama de preferințele copiilor mei în funcție de piramida alimentelor și de timpul meu era imposibil pentru mine. Mă străduiam să le prepar în casă supă de pui- strecuram carnea. Concepțiile mele despre hrana sănătoasă mă transformaseră într-un bucătar personal și nu se arătau semne care să mă scoată din acest blocaj. Deja mă săturasem să aud rugăminți insistente legate de brioșele cu unt.”

În urma unei călătorii îndelungate, copiii nu au mai făcut mofturi la mâncare

Mama a explicat cum au reușit cei 3 copii ai ei să nu mai fie mofturoși la mâncare. Astfel, în urma unei călătorii prin mai multe țări din America de Sud, aceștia au devenit mai deschiși la noile alimente și și-au diversificat preferințele. Iată cu ce detalii a venit mama, pentru sursa citată anterior:

„Familia mea a hotărât să părăsească SUA pentru o călătorie prin America de Sud. Am luat masa în locuri vestite pentru tradițiile culinare precum Mexico City, Antigua și Lima (Peru). De exemplu, în timpul unei călătorii de o săptămână prin Oaxaca, Mexic, am ajuns cu toții să mâncăm tamales cu greieri și sos de furnici zburătoare.   

Unii dintre noi- eu de exemplu- am fost pe punctul de a voma. De fapt, acesta a fost începutul unei alte călătorii, marcată de alimente necunoscute pentru copiii noștri și de puțin răgaz pentru noi când era vorba de ora mesei. 

M-am bazat pe feluri de mâncare cărora le-am găsit asocieri cât mai atractive. Spre exemplu, „tlayuda” este precum „o pizza”, iar „tejate” este „ca o ciocolată caldă, dar cu gust mai intens, ca de pământ”. Aceste comparații i-au convins să guste din preparatele respective fără prea multă muncă de convingere. 

Perioada de explorare din călătorie a arătat că nu există întotdeauna alternative. Una dintre gazdele noastre venea în fiecare dimineață, în jurul orei 7:30, aducându-ne „pupusas”, un fel de tortillas cu sos de roșii și umplute cu varză acră. Întrucât prin apropiere nu era niciun magazin, nu exista posibilitatea de a face rost de cereale, de sirop sau de altceva. Prin urmare, în El Salvador, copiii au fost nevoiți să accepte micul dejun așa cum era. 

Când nu au cum să aleagă, copiii mei mănâncă și ceea ce li se oferă. Chiar dacă scorțișoara nu era deloc văzută ca o variantă atractivă, până la urmă nimeni nu o mai respinde de când cu „churros” mexicani. 

Acum foamea ne ghidează, iar o bună parte din criticismul meu culinar a dispărut. 

Fiecare țară oferă posibilitatea de a pătrunde într-o altă cultură a mâncării. Întrucât nu mai sunt recunoscute anumite brand-uri și nici stilul american de a găti, copiii mei nu mai pot respinge ceea ce nu cunosc. Sunt prea curioși, le este foame. Timp de un an nu am fost nevoită să recurg la niciun truc, să se guste tot ce era nou a devenit practic o normă. Respectăm suficient faptul că sunt atât de receptivi astfel încât, când protestează, nu insistăm. 

Fie că am fost în zone cu păduri tropicale, fie că am fost în zone cu deșert, copiii noștri au mâncat ceea ce ne-a oferit locația respectivă. Dieta lor s-a extins, iar varietatea ei a adus beneficii pentru sănătate- papaya este o sursă bună de fibre, „choclo” (porumb) de vitamina A, iar rambutanul de potasiu. În aceste condiții, ne amintim că echilibrul nutrițional nu se regăsește în diferite alimente puse pe o farfurie, ci în porțiile mici, răspândite în diverse locuri de pe Glob. 

Mai demult, copiilor noștri le plăcea ideea de a pune murături, dar nu le consumau niciodată. Datorită călătoriei pe care am făcut-o, nouă, părinților, ne este mai la îndemână să le spunem „asta este ceea ce avem de mâncare”.