mamaplus

De ce să nu arunci cojile de lămâie. Sunt foarte utile în bucătărie, în alimentație, dar și la curățenie

-
//
07.09.2020

Prăjituri parfumate, bunătăți tradiționale, pentru toate avem nevoie de arome şi esențe care de care mai puternice. Cojile de lămâie sunt nelipsite din bucătărie, dar ştiai că le poți folosi la multe activități gospodăreşti?

Află cele mai eficiente întrebuințări ale cojilor de lămâie şi vei vedea că data viitoare nu le vei mai arunca. Cojile de lămâie pot fi utilizate în bucătărie, în alimentație, dar şi la curățenie. De asemenea, cojile de lămâie sunt benefice şi pentru sănătate.

Ştim despre citrice că au multă vitamina C şi întăresc sistemul imunitar, ajută în probleme digestive şi sunt des utilizate în ritualurile de îngrijire şi în înfrumusețare. Însă nu doar sucul este folosit, ci şi coajă de lămâie. Nu o arunca, după ce îți faci un suc cu lămâi şi fructe delicioase! Coaja de lămâie te poate ajuta la curățenie, mai mult decât crezi!

Poate nu ştiai, dar coajă are de câteva ori mai multe vitamine şi substanțe benefice decât zeama. Şi mai interesant este că are un puternic efect degresant şi o poți folosi la îndepărtarea petelor dificile de grăsime. Coajă de lămâie poate fi aliatul tău când rămâi fără soluții speciale pentru curățenie.

Scot petele de pe vasele metalice

Ai în bucătărie vase şi ustensile din metal, pe care au rămas pete imposibil de scos şi negreala de la arsura? Coajă de lămâie le va reda luciul natural, pierdut odată cu timpul. Lasă câteva coji într-un vas cu apă clocotită, în care ai pus şi câteva ustensile cu probleme, şi vei vedea ca petele de pe ele ies fără mult efort. La final, poți insista cu un burete mai aspru, pe care pui două-trei picături de detergent de vase obişnuit.

Degresează zonele cu ulei şi grăsimi

În unele restaurante, se pune la-ndemână un bol cu apă călduță şi o bucată de coajă de lămâie, pentru curățarea degetelor. În felul acesta îți speli pielea şi unghiile de grăsime.

Cojile de lămâie, înălbitor natural

Rufele tale nu mai sunt albe cum erau când le-ai cumpărat. Cea mai bună şi naturală metoda de albire a hainelor, indiferent de material, este să le laşi la înmuiat în apă fierbinte în care ai pus coji de lămâie. După ce le ții măcar o jumătate de oră în amestec, le poți spăla în mod obişnuit, la maşină, cu un detergent automat.

Acționează ca un deodorant de cameră

Pune în diferite colțuri ale bucătăriei câteva coji şi vei scăpa de mirosul neplăcut de ceapă. Ca să fii sigur că schimbi aerul în cameră, freacă blatul mesei cu coji de lămâie, pe care ai tăiat alimente cu miros puternic, şi apoi spală-l în mod obişnuit. Şi frigiderul poate fi curățat şi împrospătat cu aceste coji.