Povestea femeii care nu putea rămâne însărcinată după zeci de teste și încercări va rămâne încă mult timp în atenția celor care își doresc să devină părinți. Tasha Frampton, acum în vârstă de 36 de ani spune că până a deveni mamă, avea un mod de viață haotic, iar meniul său zilnic conținea produse nesănătoase.

mamaplus

„Am început să pun pe mine după ce m-am măritat. Nu țineam cont ce mănânc”, a spus Tasha, care, când s-a apropiat de 30 de ani cântărea deja 120 de kilograme.

Timp de mai bine de 5 ani, Tasha și soțul său au încercat să conceapă un copil, dar fără niciun rezultat.
Atunci, a decis să facă fertilizare in vitro, însă doctorii i-au spus că trebuie să slăbească pentru a putea urma această procedură și a duce o sarcină.

„Încercasem diverse diete înainte, dar nimic nu mergea. A trebuit să-mi schimb obiceiurile culinare”, a mai spus Tasha. De cele mai multe ori sărea peste micul dejun și își lua un pachet. La prânz, își cumpăra fie paste, fie un sandwich uriaș cu brânză și cu maioneză. Își lua apoi gustări, de cele mai multe ori constând în chipsuri, pe care le iubea. La acest meniu adăuga o ciocolată și tot felul de băuturi nesănătoase.

De la 120 de kilograme, la 57!

Apoi a început să mănânce sănătos și să meargă la sală. În doar un an, ea a reușit să „piardă” 63 de kilograme, mai mult decât jumătate din greutatea ei dinainte. Iar hainele ei au devenit din ce în ce mai mici, după ce și-a completat garderoba. După ce a slăbit, Tasha a reușit să rămână însărcinată și a reușit să dea naștere unei fetițe, pe care a născut-o pe 3 decembrie 2015. Anabelle are acum aproape 4 ani, iar mama ei este gravidă cu al doilea copil.

„Să avem un copil a fost fantastic, dar să-l avem și pe al doilea ne face să ne simțim cu adevărat împliniți. Familia e cel mai important lucru pentru mine. Fiecare kilogram pe care l-am slăbit m-a ajutat să-mi împlinesc visele. Am pierdut în greutate, dar am câștigat atât de mult”, a încheiat Tasha Frampron.

Sursa