Banalul zaț de cafea are nenumărate întrebuințări atât pentru frumusețe, cât și pentru îngrijirea casei. Vezi în continuare cât este de util și cum îl poți folosi!

Beneficii pentru frumusețe:

O durere de cap ar trebui alungată mai întâi cu o cafea simplă. Medicamentele pentru migrene sunt pe bază de cofeină, la fel și produsele ce atenuează celulita. 

Zațul de cafea este ideal pentru masaj, cofeina fiind de asemenea principiu activ în multe dintre cremele anticelulitice. Însa, câtă lume mai are astăzi răbdare să aplice remedii naturale, care necesită timp și din nou răbdare?

Culmea, aceste trucuri chiar dau rezultate. Nu instant (în cazul celulitei), dar perseverența este răsplătită. Astfel că, de la următorul ibric sau filtru de cafea, adaugă în zațul călduț o lingură de ulei de măsline extravirgin. Aplică masând ușor mixul pe picioare, abdomen, șolduri etc. și apoi înfășoară cu o folie de plastic alimentar zonele problemă.

După 15-20 de minute se îndepărtează plasticul, iar zațul se clătește cu apă caldă. Pentru rezultate bune, operațiunea se reia de 2 ori pe săptămână pe o perioadă nelimitată.

Tot cu ajutorul zațului de cafea și a unei linguri de miere naturală (ori a unui ou) poți prepara un scrub pentru corp și față, pe care trebuie să-l aplici săptămânal.

În plus, o soluție din zaț de cafea refiert și apă, răcită, aplicată pe pielea bronzată cu un pulverizator și lăsată timp de 20 de minute să acționeze, păstrează bronzul mai intens.

De asemenea, părul brunet sau șaten închis poate căpăta nuanțe deosebite dacă este clătit cu o cană de cafea (neîndulcită). Se lasă să acționeze 5 minute și se spală cu apă din abundență.

Și în casă, și în grădină

Zațul de cafea poate fi uscat la cuptor și păstrat într-un borcan curat pentru diverse întrebuințări. Pus în frigider, are rol de absorbant de mirosuri neplăcute: usturoi, ceapă etc. Adăugat în pământul florilor din glastră sau din grădină, are rol de îngrășământ natural: tufele de trandafiri, azaleele, rododendronul, cameliile se înțeleg de minune cu mineralele, vitaminele și azotul prezente în zaț.

De asemenea, florile care beneficiază de îngrășământ natural din resturi de cafea nu vor fi stricate de motăneii jucăuși, pentru că aceștia nu sunt atrași de mirosul de cafea și ocolesc zonele.

Zațul de cafea cu siguranță poate ajuta și la curățarea unor vase de bucătărie în care s-a ars mâncarea. Mai poate fi folosit pe post de repelent pentru țânțari și melci. Înainte de a curăța șemineul sau soba cu lemne se recomandă a se presăra zaț de cafea pentru a se evita norii de cenușă.

Dacă te deranjează mirosul scrumierei și nu poți să scapi nicicum de el, împrăștie puțin zaț și folosește un prosop pentru a curăța scrumul de țigară. Apoi, se spală cu apă fierbinte.