mamaplus

Mănâncă aceste alimente la cină ca să arzi calorii toată noaptea

0
//
30.10.2019

Ține minte bine o regulă importantă dacă vrei să slăbești – ca să arzi eficient calorii noaptea, este esențial să ții cont și de alegerile alimentare pe care le faci ziua! Numărul de calorii pe care îl arzi în timpul nopții este destul de mic, iar procentul exact depinde de mai mulți factori: greutatea pe care o ai, nivelul de activitate fizică pe care îl faci zilnic, tipul de metabolism (mai rapid sau mai lent), timpul pe care îl dormi și chiar și temperatura din dormitor.

Femeile active și cele care dorm mai mult și în camere racoroase au șanse mai mari să ardă mai multe calorii pe timpul nopții. 

Potrivit site-ului de sănătate livestrong.com, o femeie care cântărește 55 de kilograme arde în jur de 51 de calorii într-o oră de somn, iar în opt ore, 408 calorii. Cu cât greutatea este mai mare, cu atât se pierd mai multe calorii în timpul somnului.

Este foarte important, însă ca masa de seară să fie cu 2-3 ore înainte de culcare și să conțină unele dintre următoarele alimente:

Iaurt grecesc
Cu un aport mic de calorii, vei obține efectul de relaxare oferit de triptofanul din produsele lactate, precum și aportul de proteine satisfăcător.
În plus, iaurtul poate ajuta la calmarea stomacului, așa încât este puțin probabil să te trezești cu arsuri la stomac sau indigestie, beneficiind în schimb de un somn odihnitor.

Piept de pui la grătar cu zeamă de lămâie
Proteinele din carnea de pui stimulează metabolismul și prin digerare organismul consumă mai multe calorii decât aduce carnea. Dacă mai adaugi și antioxidanții din zeama de lămâie, aceasta este o combinație perfectă.

Supa de țelină
Pe lângă faptul că e un bun diuretic, țelina este un excelent tonic bogat în potasiu, cupru, sulf, calciu și sodiu.

File de merluciu
Este bogat în acizi grași Omega-3 care accelerează metabolismul.

O farfurie de orez brun cu ciuperci și ardei gras sau ardei iute
Ciupercile conțin iod, necesar pentru buna funcționare a tiroidei și pentru arderea grăsimilor.