mamaplus

Ai pus mărar şi pătrunjel la congelator în pungi de plastic? E o mare greşeală!

-
//
11.10.2019

Cea mai simplă metodă de a păstra prospeţimea verdeţurilor peste iarnă este congelarea. Iată cum pot fi păstrate în mod corect!

Câteva reguli:

Foloseşte cutii de plastic, cu capac care se închid bine.

Frunzele de pătrunjelul, ţelină, mărar şi leusean pot fi păstrate perfect congelate, până la trei-patru luni de zile.

Verdeaţă pe care o congelezi trebuie să fie foarte proaspătă. Trebuie spălată bine sub jetul de apă şi foarte bine scursă de apă. Foloseşte eventual şervete absorbante.

Taie verdeaţa mărunt, sau după cum îţi place să o foloseşti şi îndeas-o bine în cutii. O cutie bună de congelat este o cutie foarte plină, cu verdeţuri tocate bine şi uniform şi foarte bine scurse de apă.

Dacă rămâne apă pe frunze cristalele de gheaţă vor strica calitatea frunzelor.

Scrie pe cutie ce se află înăuntru, pentru a nu umbla degeaba în cutii. Congelate, verdeţurile nu miros (aroma revine când sunt folosite), iar aburul format de diferenţele de temperatura când desfaci cutia alterează vedeaţa congelată.

Pune şi câtăva legături de tarhon, pregătite la fel, numai bune pentru perişoarele cu tarhon sau alte mâncăruri cu carne.

Poţi pune în congelator şi o cutiuţă mică cu frunze proaspete de mentă, pentru prăjituri simandicoase, creme şi ale delicatesuri.

Când foloseşti verdeţurile congelate scoate cu o furculiţa o bucată şi pune-o direct congelată în mâncarea fierbinte la final.

Nu trebuie decongelate, ci este perfect dacă le adaugi direct în mâncare.

Sursa