O singură galerie foto nu poate cuprinde tot volumul de evenimente, senzaţii şi emoţii care s-au adunat în timpul sărbătoririi acestui eveniment frumos – Ziua Mamei. După cum vă amintiţi, această sărbătoare nu este încă una oficială în republică, însă portalul Mamaplus.MD marchează de câţiva ani la rând această zi importantă, iniţiată de Comunitatea femeilor ucrainene din Moldova. S-ar părea că după evenimentul desfăşurat la 23 mai a trecut suficient timp, dar impresiile noastre sunt la fel de vii! De aceea vă propunem astăzi o nouă porţie de momente memorabile. Iar dacă nu aţi văzut prima parte, apăsaţi aici!