mamaplus

Emilian Crețu dă de pământ cu „deputații de ocazie” ai guvernării, după ce și Anastasia Nichita și-a depus mandatul: „Următorul e Botgros, e clar. Strategia a funcționat”

-
//
28.01.2026

Actorul Emilian Crețu a comentat public decizia sportivei olimpice Anastasia Nichita de a renunța la mandatul de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), exprimându-și nedumerirea față de strategia guvernării de a atrage persoane publice în politică pentru perioade scurte de timp.

mamaplus

„Din punctul meu de vedere, strategia actualei guvernări a funcționat atunci când a invitat persoane publice ca să mobilizeze oamenii, atât. Nu înțeleg oamenii de ce au acceptat să fie parlamentari pentru o lună, două sau trei, că nu știu ce. Apoi, m-am gândit că n-am să reușesc. Următorul e Nicolae Botgros, asta e clar. Mergem înainte, asta-i viața. 

Eu în viața mea nu aș zice: „Vreau să fiu deputat, toată viața am visat asta, dar numai pe două-trei luni, mai mult nu, am copil și am de lucru””, a declarat Crețu.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, și-a depus mandatul de parlamentar pe 26 ianuarie. „Decizia pe care o împărtășesc astăzi nu a fost una ușoară și nici luată în grabă. A venit după multă reflecție, sinceritate cu mine însămi și respect față de oamenii care mi-au oferit încrederea lor”, a scris aceasta pe rețele, scrie Unimedia.info.

Următoarea de pe lista PAS este Tatina Rotari, înscrisă cu numărul 69, însă decizia finală nu a fost luată, deocamdată.