7 greșeli frecvente pe care le face un tată după divorț

7 greșeli frecvente pe care le face un tată după divorț

-
//
06.07.2015

Dacă ați divorțat, asta nu înseamnă că de acum încolo nu veți avea nimic în comun cu fosta soție, mai ales dacă aveți un copil comun, cărui va trebui să îi purtați de grijă încă mulți ani. Pentru oamenii maturi, despărțire nu este un motiv de a uita despre datoria părintească, dar, din păcate, destul de des se întâmplă ca după divorț, foștii soți să uite complet despre interesele copiilor.

7 greșeli frecvente pe care le face un tată după divorț

Astăzi vom vorbi despre greșelile pe care le comit tații după divorț față de copiii lor. Despre greșelile mamei vom vorbi în articolele viitoare.

1) Uită de copil.

Din păcate, destul de des copilul devine un instrument de șantaj în mâinile părinților. Cel mai adesea acest lucru se întâmplă în cazul în care inițiatorul divorțului a fost mama. Jignit și traumatizat de divorț, tatăl... uită de copii, de parcă nici nu există. În aceste cazuri, tatăl își argumentează comportamentul, în felul următor: „ nu mai vreau să am de-a face cu fosta soție și cu tot ce are legătură cu ea, inclusiv copilul”. Merită să mai vorbim aici de suferința și experiența copilului într-un astfel de scenariu?

2) Permisivitatea.

Foarte des, după divorț, tatăl începe să satisfacă orice moft al copilului. Mama interzice privitul îndelungat al televizorului și chipsurile? Tatăl, dimpotrivă, îi permite toate acestea cu mare plăcere, astfel el o „enervează” pe fosta soție și își ridică popularitatea în ochii copilului, chiar dacă aceasta poate dăuna sănătății sau psihicului lui.

3) Mama devine rea.

În zilele când copilul este cu tatăl, acesta profită de oportunitatea de a comunica și își spune opiniile (nu chiar bune) cu privire la mama copilului, la metodele de educație, la comportamentul ei, etc. În astfel de momente, tatăl nu înțelege că un copil poate fi dezamăgit și rănit profund, deoarece despre cea mai apropiată persoană se vorbește urât, și face asta o altă persoană foarte apropiată lui.  

7 greșeli frecvente pe care le face un tată după divorț

4) Desparte copilul de mamă.

Cel mai rău lucru pe care îl poate face un tată după divorț este să despartă copilul de mama lui și să-l priveze de posibilitatea de a o vedea. Mama este foarte importantă pentru copil, chiar dacă ea nu este nici pe departe ideală. Deseori, dorind binele copilului, tatăl îl privează de posibilitatea de a comunica cu mama sa, și chiar de a o vedea ocazional. Dacă mama nu este un personaj antisocial, nu suferă de alcoolism și nu este consumatoare de droguri, a priva copilul de dreptul de a o vedea, este o crimă.

5) Compară noua soție cu fosta.

Copilul și așa poate suferi din cauza că tatăl are o nouă iubită, iar dacă tatăl, cu fiecare ocazie o compară cu mama sa, copilul poate fi destul de traumat. Chiar dacă noua soție este mult mai bună decât prima, compararea lor în mod constant,  este cel puțin lipsită de tact și dăunătoare pentru mintea copilului.

6) Retragerea sprijinului material.

Foarte des, una dintre modalitățile fostului soț de a-și pedepsi fosta soție, este de a o priva de sprijinul material pentru copil.  Acest lucru este complet inacceptabil, dar, din păcate, se întâmplă destul de des.

7 greșeli frecvente pe care le face un tată după divorț

7) Indiferența.

 Nu e de mirare că în popor se spune că un bărbat iubește un copil exact atâta timp cât o iubește pe mama lui. Din păcate, atunci când se termină dragostea pentru mama copilului, bărbații încep să devină complet indiferenți față de copilul lor. Acest comportament, din păcate, este observat destul de des, iar bărbații îl justifică prin faptul că așa e natural lor. Din fericire, tot mai mulți bărbați se comportă adecvat, dăruind toată dragostea și afecțiunea copiilor după ce relația cu mama s-a încheiat.  

Dragi Tătici! Nu faceți aceste greșeli, după divorț! Copii sunt cel mai bun lucru care se poate întâmpla atât unei femei cât și unui bărbat. Păstrați grija părintească chiar și după ce ați întemeiat o nouă familie. Copiii vă vor fi recunoscători pentru asta și vă vor răsplăti din plin.