mamaplus

Cum alegi și de unde poți achiziționa încălțăminte de iarnă pentru copii. Lista magazinelor din Chișinău

-
//
17.11.2020

Toamna se apropie de final, iar cea mai frecventă și actuală întrebare în rândul părinților ține de alegerea și achiziționarea încălțămintei de iarnă pentru copii. Chiar dacă misiunea pare a fi anevoioasă și complicată, noi vă venim în ajutor cu câteva recomandări utile care s-ar putea să vă ușureze căutările și să vă ajute să alegeți cea mai calitativă încălțăminte pentru copiii voștri.

La ce să atragi atenția în primul rând atunci când alegi încălțămintea de iarnă pentru copilul tău?

Temperaturile de afară

Cel mai bine ar fi să-i cumperi copilului două perechi de încălțări pe care să le poarte în perioada octombrie-aprilie. S-ar putea ca în una dintre perechi să-i fie prea cald sau dimpotrivă, prea rece. Atunci când aveți la îndemână două perechi de încălțăminte, puteți să o alegeți pe cea potrivită timpului de afară – fie că este vorba despre lapoviță sau înghețuri.

Vârsta și caracterul copilului

  • Activitatea redusă este atunci când copilul stă în cărucior pe tot parcursul plimbării. Până la vârsta de doi ani, copiii sunt mai puțin activi și au nevoie de încălțăminte mai călduroasă.
  • Activitatea medie este valabilă pentru copilașii care se plimbă și aleargă moderat în timpul ieșirilor în aer liber.
  • Activitatea sporită este caracteristică pentru micuții care adoră să alerge prin curte, pe terenul de joacă și ajunge acasă cu spatele și capul transpirat.

Prin urmare, este evident că micuții cu o activitate redusă au nevoie de încălțăminte mai caldă decât preșcolarii mereu activi.

Cum alegi corect încălțămintea de iarnă pentru copii?

Încălțămintea pentru copii ar trebui să corespundă tuturor criteriilor necesare, asigurându-i copilului atât căldură cât și confort în timpul plimbărilor. Despre ce criterii este vorba, vezi în continuare:

Mărimea încălțămintei pentru copii

Este important să măsurați încălțămintea stând în picioare. Cea mai potrivită mărime este cea care are o rezervă de 1,5 cm între degete și vârful cizmei. Dacă încălțămintea este prea mare, piciorul copilului nu va fi fixat în interior și îi va crea incomodități în timpul mersului. Mai mult, copilul ar putea îngheța la picioare.

Materiale

Doar materialele calitative pot să-i asigure copilului confortul și căldura necesară, lăsând aerul să circule în interior. Încălțămintea care este confecționată din materiale necalitative poate ieși din uz foarte rapid.

Branțul și talpa

Un factor la fel de important care ar trebui să fie în atenția părinților este talpa încălțămintei. Cea mai bună talpă este cea groasă, pentru că menține piciorul în căldură. Totodată, este necesar ca talpa să fie suficient de elastică, cum ar fi tălpile confecționate din clorura de polivinil sau elastomer termoplastic. Pentru ca talpa să nu alunece, desenele de pe ea ar trebui să fie îndreptate în diverse direcții. Branțul în încălțămintea de iarnă pentru copii ar trebui să fie confecționat din blană.

În noul studiu de caz realizat de MamaPlus.md îți spunem unde poți găsi încălțăminte de iarnă pentru copii calitativă și rezistentă la frig.

Toate informațiile prezentate aici, inclusiv prețurile, sunt valabile la data publicării articolului - 17.11.2020.

OLDCOM – încălțăminte de iarnă confortabilă

mamaplus

An de an, brandul autohton își bucură clienții cu încălțăminte pentru copii și maturi foarte comodă și accesibilă. În prezent sortimentul brandului numără peste 100 de modele. Marca comercială își îmbunătățește anual calitatea produselor și imaginea acestora. Dacă sunteți în căutarea încălțămintei pentru copii, le găsiți pe site sau în rețeaua de magazine Oldcom.

Prețuri:

  • model ADDISON - 319 lei,
  • model ALASKA - 299 lei,
  • modelele LILO/ LILA – 299 lei,
  • model JUMPER – 199 lei

Adrese:

  • str. Nicolae Testemițanu, 29/5
  • str. Mitropolit Varlaam, 46
  • bd. Moscova 1/3
  • str. Armenească 47, 
  • str. Ion Creangă 74

Site
Facebook

Încălțăminte de iarnă pentru copii de la brandul CRISTINA

mamaplus

Fabrica CRISTINA este unul din cei mai mari producători de încălțăminte din Republica Moldova. Noua colecție de încălțăminte de iarnă pentru copii poate fi găsită pe rafturile magazinelor de specialitate. Încălțămintea este confecționată din piele naturală și veți fi plăcut surprinși de raportul calitate-preț. În interior, cizmele sunt căptușite cu blană, au o taltă rezistentă la umezeală și temperaturi scăzute.

Preț: cizme de iarnă pentru băieți – 800 lei (mărimile 36, 37, 38, 39)

Аdrese:

  • str. Armenească 51
  • str. Varlaam 63/23
  • CC Zorile, etajul 2

Facebook

Botine de iarnă pentru copii de la TIMOFEI SHOES

mamaplus

TIMOFEI SHOES este un atelier moldo-german specializat pe confecționarea încălțămintei stilate din piele naturală pentru copii și adulți. În noua colecție de iarnă, brandul a lansat mai multe modele de botine din piele naturală pentru copii, dotate cu talpă ortopedică. Design-ul individual, confortul și comoditatea vor fi pe placul celor mai mici clienți încă de la primii pași. Pe lângă faptul că are mai multe magazine specializate în toată țara, TIMOFEI SHOES mai execută și comenzi individuale. Mărimi disponibile: de la 18 până la 40.

Preț: depinde de modelul ales
Adresa: bd. Ștefan cel Mare, 124
Telefon: +373 78 880 017

Facebook

Încălțăminte de iarnă de la KOTOFEY

mamaplus

Brandul „Kotofey” își completează în fiecare an gama de încălțăminte de înaltă calitate, confortabilă pentru copii de orice vârstă. În acest an, colecția include modele realizate din țesătură hidrofugă, care este duplicată cu un material de membrană. Talpa din material nu alunecă și este foarte rezistentă la uzură. Căptușeala din lână este izolată, iar vârful, călcâiul și partea din spate sunt întărite cu detalii suplimentare din piele care sporesc rezistența la uzură. De asemenea, în colecție puteți găsi cizme din velur natural hidrofob și piele netedă, căptușite cu blană din lână de oaie. De câțiva ani, brandul produce un sortiment de materiale superioare combinate, utilizând tehnologia membranelor. Această încălțăminte păstrează picioarele uscate în condiții de vreme umedă.

Prețuri:

  • cizme cu căptușeală din blană de lână - 725 de lei,
  • botine de iarnă cu căptușeală din blană naturală de lână - 850 de lei,
  • botine de iarnă - 900 de lei,
  • botine și materiale superioare combinate prin tehnologia membranelor - 890 de lei.

Adrese:

  • CC „Zorile”, etajul 0, buticul 12
  • CC „Soiuz”, etajul 3, buticul 314

Site
Facebook

Oliseya Shoes – încălțăminte stilată

mamaplus

Brandul Oliseya oferă o gamă largă de încălțăminte pentru întreaga familie. Producătorul realizează modele confortabile și stilate. Brandul își adaptează cu regularitate la sezon și tendințe fiecare dintre colecțiile sale, ținând cont și de clienți pentru a le oferi exact ceea ce își doresc. Încălțămintea de iarnă stilată, caldă și comodă, în care vă veți simți confortabil, poate fi deja probată în magazinele de firmă.

Preț: cizme de iarnă - de la 1100 de lei.

Adrese:

  • CC „Zorile”, etajul 1, buticul 53
  • CC „Lumea Încălțămintei”, str. Gagarin, 5

Site
Facebook

Încălțăminte de iarnă pentru copii de la ZORILE

mamaplus

ZORILE - brandul cunoscut de mult timp atât în Republica Moldova, cât și în străinătate, vă prezintă o nouă colecție de încălțăminte de iarnă pentru copii. Cizme, botine din piele naturală, branțuri ortopedice, modele comode cu dantelă sau velcro - încălțăminte confortabilă și de calitate înaltă pentru băieței și fetițe. Modelele preferate pot fi văzute și probate în magazinele de firmă.

Prețuri:

  • cizme de iarnă pentru fetițe - de la 800 de lei,
  • botine - de la 850 de lei.

Adresă: str. Calea Ieșilor, 8/1

Site
Facebook

Andreooly Shoes – încălțăminte pentru copii

mamaplus

Noua colecție de încălțăminte de iarnă pentru copii a fost deja prezentată în magazinele de firmă. Modele moderne, calitate excelentă și prețuri accesibile - magazinul Andreooly oferă un sortiment bogat de încălțăminte din piele pentru copii de toate vârstele.

Prețuri:

  • cizme cu blană (mărimi: 37/38/40) - 1650 de lei,
  • modele de mărimi medii: 31 - 1450 de lei,
  • modele pentru picior mic: 26/27/28/30 - 1350 de lei.

Adrese:

  • CC „Zorile”, etajul 0, etajul 1
  • CC „UNIC”, etajul 3

Facebook

Încălțăminte italiană de la GEOX MOLDOVA

mamaplus

GEOX - producător italian de încălțăminte, care combină designul stilat cu cele mai noi tehnologii. Încălțăminte pentru întreaga familie! Brandul și-a prezentat deja colecția elegantă și comodă, dotată cu Amphibiox - tehnologie impermeabilă pentru copii.

Prețuri:

  • cizme pentru fetițe - 1675 de lei,
  • botine - de la 2000 de lei.

Adrese:

  • CC „Shopping MallDova”, etajul 1
  • CC „Zorile”, etajul 1
  • str. Pușkin, 22 (Casa Presei)

Site
Facebook

Încălțăminte italiană de la BalocchiShoes în magazinul Top Top Bambini

mamaplus

Încălțămintea stilată, calitativă și comodă pentru copii, produsă de brandul italian BalocchiShoes, este deja prezentată într-o nouă colecție de iarnă în magazinul Top Top Bambini. Piele și blană naturală, materiale de calitate înaltă - așa modele de încălțăminte de iarnă vor asigura confort și căldură în cele mai reci zile.

Prețul variază în funcție de modelul de încălțăminte.
Adresă: str. Alexandru cel Bun, 55
Telefon: +373 068 784 485

Produsele pot fi livrate prin curier în raza orașului Chișinău.

Site
Facebook

TIGINA – încălțăminte produsă de un brand autohton

mamaplus

TIGINA - brandul local de încălțăminte pentru bărbați, femei și copii, care are mulți ani de experiență în domeniul fabricării produselor de calitate. Fabrica TIGINA realizează încălțăminte stilată, confortabilă și comodă la prețuri rezonabile, folosind tehnologii cu grad înalt de eficiență și materiale de calitate.

Adrese:

  • CC „Zorile”, str. Calea Ieșilor, 8
  • CC „UNIC”, etajul 3

Site
Facebook

Încălțăminte de iarnă produsă de brandul FLOARE

mamaplus

Floare - producător autohton cu tehnologii germane. Toate modelele sunt fabricate din materiale de înaltă calitate conform celor mai moderne echipamente. Încălțămintea Floare este supusă celui mai riguros control al calității, reglementat de standardele internaționale. Brandul produce încălțăminte calitativă pentru adulți și copii, la prețuri accesibile.

Adrese:

  • CC „Zorile”, str. Calea Ieșilor, 8
  • CC „UNIC”, etajul 3
  • CC „Lumea Încălțămintei”, str. Gagarin, 5

Site