Sezonul estival este în toi, iar acest fapt ne duce imediat cu gândul la mare, plajă și costum de baie. Ca să arate splendid în timpul vacanței, majoritatea reprezentantelor sexului frumos se avântă hotărâte în lupta cu kilogramele în plus. Iar pentru că zilele până la vacanță sunt numărate, acestea își doresc să slăbească într-un timp record, motiv pentru care recurg la diete sau alte metode ce promit un rezultat miraculos. GREȘIT! Mariana Verbina, nutriționista Clinicii Sante, afirmă că lupta cu kilogramele în plus trebuie să înceapă, întâi de toate, cu o consultație la un medic specialist, dar și cu un set de analize ce va arăta starea de sănătate a persoanei ce-și propune să slăbească.
„Atunci când sunt kilograme în plus, cu siguranță există și anumite patologii. Anume din această cauză este importantă consultația la un medic specialist, capabil să stabilească cauza problemelor de sănătate. O siluetă de fotomodel nu înseamnă neapărat sănătate”, atenționează Mariana Verbina, medic terapeut nutriționist din cadrul Clinicii Sante Ungheni.
Analize de laborator pentru o siluetă impecabilă
Un alt pas important pe care trebuie să-l urmeze o persoană ce-și dorește să slăbească este efectuarea unui set de analize care vor reflecta starea de sănătate a organismului.
„Se efectuează analizele de bază: analiza generală a sângelui, analiza generală a urinei, analiza care indică nivelul de glucoză în sânge, apoi analizele care indică nivelul de lipide, cele bune și cele rele, biochimia, care arată cum funcționează organele”, a explicat nutriționista.
Toate analizele pot fi efectuate la Clinica Sante, în plus veți primi și un card de reducere de 10% la toate investigațiile de laborator, pe care îl puteți folosi cu toată familia și pe o perioadă nedeterminată.
Mariana Verbina își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Medical Clinica Sante Ungheni. Specialitatea ei de bază este cea de terapeut. Ea spune că se străduiește să găsească mereu timp ca să le vorbească pacienților despre importanța respectării unui regim alimentar sănătos în paralel cu tratamentul.
„Dacă omul urmează un tratament fără să schimbe ceva în modul lui de viață, se poate întâmpla ca după încheierea acestuia, problema de sănătate să reapară, deoarece nu au fost înlăturați toți factorii ce au favorizat apariția problemei. Încerc să le explic pacienților, ori aleg să administreze medicamente toată viața, dacă nu-și doresc să facă mișcare în direcția nutriției, ori își schimbă modul de viață, regimul fizic, mai ales persoanele care au un stil de viață sedentar, care sunt predispuse la obezitate și boli cardiovasculare. Când organismul dă semne de boală, omul trebuie să se oprească și să-și asculte organismul ca să înțeleagă ce nu e în regulă”, a specificat Mariana Verbina.
Uitați de diete!
Nutriționista nu este adepta dietelor și consideră că o persoană ce își dorește să ajungă la o greutate ideală o poate face începând cu adoptare unui mod de viață sănătos.
„Dietele au efect de scurtă durată. După încheierea unei diete, organismul va consuma de trei ori mai mult tot ce nu i-a ajuns în timpul acesteia. Dieta este pentru o perioadă, iar modul sănătos de viață trebuie să fie pe viață. Nutriția nu înseamnă ceva complicat și sofisticat. Este vorba de niște reguli: combinarea corectă a alimentelor, regimul hidric corect”, a menționat nutriționista.
Astfel, calea cea mai sigură pentru a obține kilogramele dorite este alimentația echilibrată și consumul de apă. Însă, pentru ca apa să fi un aliat în lupta cu kilogramele aceasta trebuie să fie consumată corect, susține Mariana Verbina.
„De exemplu, dacă bem apă în timpul mesei sau după mâncare atunci ea nu ajută la digestie, ci din contra, împiedică digestiei. Hrana nu se asimilează până la capăt. Dar dacă apa este consumată cu o jumătate de oră înainte de masă, și mai e și încălzită, se asimilează mai bine. Contează mult temperatura apei și ce fel de apă bem și când o bem. Să consumăm prea multă apă, din nou, nu e bine. Anume din acest considerent este nevoie de consultația specialistului pentru abordarea individuală”, a punctat Mariana Verbina.
Fără motivație nu slăbești
La fel de importantă ca alimentația și hidratarea este și starea psihologică.
„Multe probleme apar din cauza stării psihologice a omului. Dacă omul e stresat, se elimină calciul din organism, acesta fiind esențial pentru formarea mediul bazic. Când are loc o scădere de calciu, organismul se acidifiază, se crează un mediu acid, în care progresează foarte repede patologiile cronice, fiindcă infecțiile, bacteriile patogene, paraziții, virușii, chiar și celulele tumorale preferă mediul acid. Mediul acid se creză din cauza stresului, de aceea se spune că multe boli apar din cauza stresului. Ca să refacem mediul bazic, alcalin, ca să echilibrăm acidul din organism, trebuie să folosim în alimentație, la fiecare masă, legume crude și plante cu frunze verzi, fiindcă acestea alcalinizează organismul”, a explicat medicul.
Nu în ultimul rând, o persoană care își propune să slăbească trebuie să-și stabilească foarte bine motivația, să se întrebe de ce are nevoie de această schimbare.
„Majoritatea femeilor își doresc să fie admirate și prețuite, iar pentru acesta tind să atingă anumite standarde de frumusețe. În prezent standardul de frumusețe este considerat femeia suplă, slabă, zveltă. Însă, este important să reținem că femeia e frumoasă atunci când este sănătoasă și când ochii ei licăresc”, a spus nutriționista.
Tratament miraculos... nu există!
Mariana Verbina susține că, de multe ori, oamenii își doresc să obțină un rezultat fără ca să depună mult efort. Iată de ce, în loc să adopte un mod de viață sănătos, oamenii sunt în căutarea diferitor elixiruri miraculoase care le-ar rezolva problema peste noapte.
„Unii oameni suferă de o patologie de mai mulți ani și venind la medic, așteaptă să primească o pastiluță fermecată și să setrateze ca prin magie, dar asta nu se întâmplă până nu își schimbă deprinderile. Oamenii sunt deprinși să meargă încă din copilărie după un anumit program și foarte greu renunță la el. Persoanele care conștientizează acest lucru și vin la medic pentru ghidare, ies înaripate din cabinetul medicului. Dar sunt și din cele care vor să le dai pastiluțele fermecate care să vindece de o mie și una de boli, fără să renunțe la deprinderile nocive. Ar fi bine ca încă de la școală copiii să învețe despre importanța modului sănătos de viață, despre mișcare, apă, aer, alimentație. Din păcate, până acum în școlile noastre nu au existat astfel de programe, abia acum se face educația pentru sănătate”, a conchis nutriționista Mariana Verbina.
Toate investigațiile de laborator le puteți face la Clinica Sante, unde veți beneficia de consultația celor mai buni medici specialiști.
Pentru programare la medicul terapeut și nutriționist Mariana Verbina sunați la 079 77 44 69.
Rețeaua Națională de Centre Medicale Clinica Sante numără peste 60 de medici consultanți și face peste 800 de investigații de laborator cu 10% reducere. Pentru detalii nu ezitați să apelați linia verde: 022 66 72 66.