Aproximativ 30% din totalitatea hemangioamelor sunt vizibile încă din primele ore de la naștere, iar celelalte 70% apar în primele zile sau săptămâni de viață. Hemangiomul este considerat a fi cea mai frecventă tumoare benignă a copilăriei. În cele mai multe cazuri, această afecțiune este inofensivă, însă când părinții ar trebui să se îngrijoreze și să apeleze la specialiști, ne spune medicul dermatovenerolog, Irina Batîr.
Hemangioamele sunt cel mai des întâlnite tumori benigne vasculare. Ele pot fi prezente de la naștere sau pot apărea pe parcursul primelor zile sau a primei săptămâni de viață.
Hemangioamele la nou-născuţi arată ca nişte pete roşiatice, plate şi apar pe faţa sau pe corpul copilului, rareori la nivelul picioarelor sau braţelor. Ulterior, acestea se pot contura.
Hemangioamele pot fi superficiale și profunde, cavernoase și mixte. De cele mai multe ori, hemangioamele nu sunt periculoase pentru copil și se atenuează treptat. Acestea nu provoacă durere sau mâncărime copilului. De asemenea, părinții trebuie să știe că-și pot vaccina picii în această perioadă.
Atunci când hemangiomul își schimbă culoarea, provoacă durere, sângerează sau crește rapid.
Atunci când hemangioamele au un risc vital pentru copil, se intervine cu unele proceduri cu laserul sau se tratează medicamentos, sub supravegherea medicului.
Sursa: Mamaplus.MD