Cazul fetiței de 10 ani din orașul Palermo (Italia), care a murit după ce a participat la provocarea „jocul cu eșarfa” de pe TikTok, a șocat o lume întreagă. După tragicul incident, autoritățile italiene au blocat aplicația TikTok pentru toți utilizatorii a căror vârstă nu era garantată.
Se știe că Internetul poate fi un pericol pentru cei mici și nu numai. Site-urile pornografice, pedofilii și tot felul de provocări nu reprezintă în niciun caz un mediu sănătos și sigur pentru dezvoltarea copiilor. Totodată, Internetul este și un mijloc informațional sine qua non în prezent. În așa situație, ne întrebăm cum am putea să ne protejăm copiii și cum ar putea fi evitate astfel de cazuri dramatice precum cel al decesului fetiței de 10 ani din Italia?
Cu niște sfaturi în acest sens vine Bogdan Botezatu, expert în securitate IT, care a explicat pentru Digi24 care sunt principalele pericolele ale rețelelor de socializare, dar și cum ar putea fi evitate acestea.
„Problema TikTok e, probabil, problema de care suferă orice rețea socială. Foarte mulți tineri, care încearcă să facă foarte mult trafic, făcând chestii mai mult sau mai puțin periculoase. TikTok e una dintre rețelele care a început să crească exploziv, dar nu e singur rețea care astfel de probleme. Acum câțiva ani era la modă să mănânci pastile de detergent, acum câteva luni era la modă să dansezi în afara mașinii care încă era pe stradă. Adolescenții, tinerii au fost întotdeauna rebeli, încercând să facă cât mai multe vizualizări în scopul monetizării acestor conturi”, spune Bogdan Botezatu.
Specializtul afirmă că cei mici sunt dispuși să mimeze ceea ce văd în jurul lor: comportamente, gesturi, caractere și pentru a corespune unui grup căruia ar vrea să aparțină, copiii încearcă să imite comportamentele pe care le văd acolo ca să fie ca ceilalți și să facă parte din „trendurile zilei”. Asta se întâmplă și pe rețelele de socializare, inclusiv pe TikTok.
Expertul în securitate IT a menționat că e destul de dificil să garantezi siguranța copiilor în mediul on-line pentru că „este foarte greu să identifici un utilizator, atâta vreme cât nu-l pui să-și facă o fotografie cu un act de identitate sau cu părinții care să-i dea voie pe respectiva rețea socială”.
Totodată, Bogdan Botezatu a ținut să sublinieze că o soluție în acest sens ar fi ca părinții să-i supravegheze pe copii atunci când aceștia navighează pe Internet.
„Undeva unde să fim atenți la ce consumă copilul și cum interacționează acesta cu Internetul”.
Expertul a adăugat că și relația dintre părinți și copii e foarte importantă, pentru că atunci când copiii au încredere în părinți, le spun acestora atunci când se confruntă cu vreo problemă pe Internet, indiferent de natura acesteia.
Întrebat dacă „jocul cu eșarfa” de pe TikTok poate fi comparat cu „Balena Albastră” - un joc din 2017, care îi incita pe tineri să realizeze timp de 50 de zile provocări din ce în ce mai periculoase, până la ultima etapă: sinuciderea, Bogdan Botezatu a răspuns că acel joc „a fost un trend de care am scăpat mult prea ușor. (...) Din nefericire, cred că avem o problemă reală cu lipsa de educație tehnologică. Cel puțin când eram noi elevi, venea cineva la școală să ne facă un curs de educație rutieră. În acest moment, avem o armă extraordinară în mână, pe care o putem folosi în beneficiul nostru sau în detrimentul nostru. Tehnologia este o armă și ar trebui predată la școală, în așa fel, încât toată lumea să înțeleagă cum să interacționeze în siguranță pe Internet, cum să se ferească de potențiali prădători sexuali sau de persoane necunoscute care încearcă să-ți facă rău într-un fel sau altul”, a spus expertul.