Cristina Doba este femeia pasionată de hand-made. Aceasta creează lucruri deosebite, care aduc zâmbete, entuziasm și plăcere pe chipul moldovenilor. Cu siguranță, și voi veți fi cuceriți de ilustrațiile, cărțile și lădițele realizate de ea. Și dacă tot vin sărbătorile, Cristina vă poate ajuta să-i impresionați pe cei dragi cu un cadou personalizat!
Cum ți-a venit ideea să creezi aceste ilustrații cu fustițe?
Totul a pornit de la crearea mărțișoarelor balerine, acum 2 ani. După ce trecusem de data de 1 martie, mi-am dat seama că nu sunt gata să renunț încă la creat pufoșenii, și cum venea 8 martie, am crezut că ar fi o idee bună să le trec în rame și să le adaug câte un mesaj frumos. Toți avem nevoie să ne simțim iubiți și apreciați, ne place, desigur, să auzim cuvinte frumoase și încurajatoare, dar ce plăcere e să le primești scrise și înrămate ca să le poți pune acolo unde le poți vedea mereu. Avem nevoie de cât mai multe momente frumoase, lucruri cu suflet și oameni dragi în viața noastră, iar eu în crearea acestor rame cu fustițe am încercat să le combin pe toate.
Cum arată procesul de lucru?
Procesul în sine are mai multe etape și variază de la client la client. Mai întâi se stabilesc detalii generale cum ar fi imaginea, textul, culoarea fustițelor. După ce este aprobată macheta, se adaugă fustițele, care sunt cusute manual și ajustate după dimensiunea ramelor. Toate lucrările sunt făcute individual pentru fiecare client în parte, pentru că de obicei se dorește personalizarea unor detalii, cum ar fi nume, dată...
Cât timp îți ia să faci o lucrare?
Cam de la 3 la 10 zile, dar mă strădui să îmi las ceva timp rezervă, deoarece pot apărea unele situații neprevăzute, care ar putea întârzia finalizarea comenzii, și nu pot lăsa să se întâmple asta, majoritatea ramelor fiind comandate de obicei pentru anumite date, aniversări, zile de naștere, zile profesionale...
Pentru ce mesaje personalizate optează, de obicei, clienții tăi?
Pentru mesaje frumoase, pentru mesaje de iubire și prietenie, fie ele sub forma unor citate și proverbe sau a unor urări de casă de piatră, declarații de iubire care ajung la soții, mame, prietene, profesoare, colegi de serviciu.
Cât costă așa o frumusețe?
Prețul variază în funcție de mărime și numărul fustițelor, dacă e doar o fustiță, atunci prețul e 200 de lei, dacă mai multe, deja 225-250-275... acesta e prețul pentru formatul A4, dacă vorbim de rame mai mici, și prețul e mai mic, undeva 150 de lei.
Povestește-mi un pic despre proiectele Elibraria.eu și Bookisesc.eu...
Elibraria este proiectul de la care a început totul. De când mă țin minte am fost înconjurată de cărți, acasă, la școală, la bunici în vacanțe. Cred că de aici și a pornit ideea cu Elibraria. Îmi place să cred că suntem mai mult decât o librărie sau o altfel de librărie, pentru că punem accent și pe aspectul estetic al livrării. Încercăm să oferim aceleași cărți, dar în alt mod, mai parfumat! Cărțile Elibraria.eu și Bookisesc.eu împachetate frumos și parfumate, pentru că pornim de la ideea că o carte este cel mai bun cadou, iar o carte împachetată personalizat e cadoul ideal.
Faci și cadouri pentru sărbători. Ce conțin acestea și cât costă?
Mie îmi place să le numesc lădițe fermecate, pentru că au în ele comori delicioase și aromate. Prețurile și componența lor variază după preferințele clientului, dar de obicei o lădiță conține o carte, o ramă cu fustiță sau un mesaj de felicitare înrămat, o sticlă de vin sau șampanie, ciocolate, fructe, un buchețel din flori vii uscate cu o aromă de nedescris, borcănașe cu ceai, cafea, miere, toate ornamentate manual. Pentru sărbătorile de iarnă, lădițele fermecate și-au schimbat și ele straiele în unele cu mai multe nuanțe de roșu aprins, cu arome de scorțișoară, portocală, cuișoare și buchețele din crenguțe de brad. După cum am zis, prețul variază în funcție de componență și pornește aproximativ de la suma de 400 de lei.
Care sunt planurile tale de viitor?
Visul meu cel mare ce ține de activitatea mea handmade și cea legată de Elibraria este să reușesc să le mut pe toate la o căsuța a lor în viitor, să deschid un magazin de cărți și cadouri unde să pot aduna toate roadele încercărilor mele neastâmpărate.
În rest, să am familia mereu alături, sănătate, putere și creativitate pentru a putea face față tuturor provocărilor și ideilor.
Sursa: Mamaplus.MD