Victoria este femeia care ne demonstrează că orice vis poate deveni realitate, dacă există dorință. Fiind în concediul de maternitate, tânăra mămică a hotărât să-și deszvolte latura creativă. Astfel, a început să creeze genți croșetate, care acum “călătoresc” în toată lumea și sunt purtate de persoanele publice de la noi.

mamaplus

Cine este Victoria Ursu-Paladii și care era ocupația ta până la concediul de maternitate?

Sunt mămica unui băiețel de 3 ani, iar până a-l aduce pe lume, am fost educatoare și am lucrat alături de copii timp de peste 10 ani. Acest lucru poate m-a și motivat să fiu o persoană creativă, tot timpul am fost tentată să fac ceva nou, frumos și deosebit.

Când ți-a venit ideea să creezi genți?

Aflându-mă  în concediul de maternitate, am descoperit plăcerea pentru croșetat și nu orice, dar anume croșetatul gentuțelor. De mai mult timp urmăream filmulețe pe canalul de youtube, unde femeile de origine turcă meștereau astfel de frumuseți. Până într-o zi, când am descoperit la noi, în Chișinău, materialele (bobinele) din care se fac aceste gentuțe. Se întâmpla acum 2 ani, de atunci nu mă despart de croșetă, sunt îndrăgostită de această activitate și o fac cu mult drag și pasiune.

De unde ai învățat această îndeletnicire?

Primele gentuțe le-am croșetat inspirându-mă din filmulețele de pe internet, apoi, pas cu pas, am învățat să le fac de una singură. De fapt, am înțeles multe șmecherii croșetând mult și des, am descoperit multe chestii pe care nu ți le zice nimeni.

mamaplus

Care este sursa ta de inspirație?

Internetul este sursa mea de inspirație și îmi place să fac copii la gentuțele obișnuite din piele. Dacă îmi place o geantă din piele, încerc să croșetez una la fel, să-i dau aceeași formă.

Cât timp îți ia să faci o geantă cap-coadă și cât costă?

La început croșetam doar noaptea, când toți dormeau, deoarece fiul meu nu mă lăsa să lucrez ziua. A fost complicat, acum deja m-am obișnuit. Pentru croșetarea unei gentuțe am nevoie de la 3 până la 6, 7 ore, în funcție de model.

Cine sunt cumpărătorii genților create de tine?

Gentuțele mele își aleg singure cele mai frumoase stăpâne. Printre clientele mele se numără muuultă lume frumoasă, printre care și persoane publice, precum Mariana Mihăilă, Lilu, Valeria Fainescu. Eu le mai numesc genți călătoare, pentru că majoritatea pleacă peste hotarele țării, ajungând în Italia, Franța, Mare Britanie, Germania, România.

Cine te-a susținut și ți-a încurajat ideile de la început?

Familia este cea care mă susține atât moral, cât și financiar, iar pentru asta le sunt recunoscătoare. Le mulțumesc mamei mele și soțului pentru sponsorizări.