Fiecare mămică de fetiță visează la zilele în care va putea prinde fundițe, clame și bentițe în părul celei mici. Dacă ai și tu o fetiță, cucerește-o cu accesoriile pentru păr create de Cristina Furmuzachi. Fiind inspirată de fiicele ei, meșterița a creat o colecție minunată de fundițe, iar în curând urmează să ne bucure cu multe creații noi!

mamaplus

Când și cum ți-a venit ideea să realizezi accesorii pentru păr?

Ideea să creez accesorii pentru păr mi-a apărut odată cu apariția fetițelor mele, anume ele sunt inspirația mea la frumos. Apropo, de aici vine și numele “mini bantik by Paula&Camelia”.

Ce modele de accesorii putem găsi în colecția ta?

Colecția mea este încă în devenire, dar cu pași mici și siguri va fi una specială și diversă. La moment pe pagina mea găsiți fundițe pe clamă, elastic sau bentiță.

De unde te inspiri?

Ideile de fundițe sunt bine gândite de către mine, fac schițe, mă inspir și din mediu online, în principiu creez ceea ce aș vrea să văd în părul fetițelor mele.

Cât costă, în medie, un set de accesorii create de tine?

Prețurile sunt variate, un set din două piese începe chiar de la 30 de lei și poate ajunge până la 100-200 de lei.

Ai avut doar comenzi în țară sau și peste hotare?

Fundițele mele încă nu au ajuns peste hotarele țării, dar muncind mult la acest proiect sunt sigură că în curând vor cunoaște și alte țări.

mamaplus

Vinzi doar ceea ce creezi sau realizezi și lucrări la comandă?

Am fundițe în stoc și desigur la comanda. În cazul în care mămica solicită unele modificări, de exemplu de mărime sau culoare, neaparat țin cont de dorințele ei.

Cine sunt clienții tăi?

Clienții mei sunt în primul rând mămicile de fete, după care urmează cei care doresc să ofere o cutiuță cu fericire în dar cuiva.

Cum pot face o comandă potențialii clienți?

Comanda se realizează pe profilul de Instagram: mini_bantik_by_PC.

Cu ce modele planifici să-ți mărești colecția?

În această lună planific să realizez fundițe pentru fetițele care merg la școală, dacă tot se apropie 1 septembrie.

Ce le-ai putea sfătui pe mămicile care-și doresc să-și urmeze pasiunile, dar nu au suficient curaj?

Mămicile care doresc să își urmeze pasiunile, dar nu au suficient curaj trebuie să înțeleagă un lucru: atunci când mama este fericită și împlinită din toate punctele de vedere, va fi și copilul ei fericit, pentru că acceptăm noi asta sau nu, concediul de maternitate devine o rutină în cazul în care nu ai alte activități decât îngrijirea copiilor și treburile casnice. Atunci când lucrezi la realizarea unei pasiuni, te simți împlinit și mândru de tine, plus faci și niște bani care sunt necesari la întreținerea copiilor. Da, nu este ușor să îți urmezi visele, asta necesită un efort în plus, pentru că copii uneori te solicită non stop, dar trebuie să ai convingerea că ceea ce îți dorești cu adevărat neapărat, prin muncă, se va realiza.

mamaplus