mamaplus

Un interviu de suflet cu graviduța Carolina Gorun: „Ne doream foarte mult un copil...”

-
//
24.09.2020

Interpreta Carolina Gorun și soțul ei Anatol Balan sunt nerăbdători să-și țină în brațe primul lor copil și sunt încântați că vor deveni părinți în viitorul apropiat. Carolina nu a făcut un anunț oficial, însă din imaginile pe care le postează în ultima vreme pe rețelele sociale se poate observa cu ușurință burtica proeminentă și fericirea de pe chipui ei. Artista spune că primele emoții le-a simțit încă din clipa în care a aflat că este însărcinată, iar recent a aflat și sexul bebelușului din burtică. Carolina Gorun a confirmat vestea că este însărcinată pentru MamaPlus.md și ne-a povestit ce înseamnă această experiență magică pentru ea într-un interviu de suflet.

În ce săptămână de sarcină ești și cum e pentru tine această perioadă?

Sunt deja în al doilea trimestru de sarcină și mă simt bine, normal că au apărut între timp și unele schimbări la nivel fizic dacă să spunem așa un pic simt greutate la nivelul burticii și a spatelui, dar e bine, e un sentiment deosebit și foarte frumos.

Să ne întoarcem puțin la începuturile sarcinii. Cum ai aflat vestea cea mare și cum a fost primul trimestru pentru tine?

Noi ne doream foarte mult copii și atunci când am aflat, ne-am bucurat foarte mult. Prima perioadă mi-a fost ușor, fără toxicoze sau pofte exagerate.

mamaplus

Să fii însărcinată în pandemie nu este o misiune ușoară. E greu să fii mereu cu ochii în patru sau ai o abordare mai optimistă?

Într-adevăr e o perioadă mai complicată dat fiind faptul că a dat peste omenire acest virus, și cumva trebuie să fii mai precaut, mai atent, eu mă strădui să țin cont de asta, dar poate uneori mai scap din vedere.

În rutina unei graviduțe emoțiile sunt la ordinea zilei, iar unele femei chiar se redescoperă în această perioadă. Cum faci față acestor stări și ce-ai descoperit nou la tine între timp?

În primul rând încerc să-mi mențin optimismul și să mă gindesc că totul va fi bine. Încerc să mă alimentez cât mai bine și sănătos, mai ales că în această perioadă avem parte de fructe foarte gustoase, legume, deci vitamine multe. Mai nou, am descoperit că îmi plac mai mult dulciurile, ceea ce e o surpriză pentru mine… Dulciurile niciodată nu erau la ordinea zilei, pentru că preferam doar gustările sărate. În această perioadă încerc mai mult să mă odihnesc, sport mai puțin și încerc să merg la pas cât mai mult.

Ai anumite activități/obiceiuri pe care nu le mai faci în timpul sarcinii?

Deja nu mai merg cu bicicleta, nu mai joc volei, nu mai merg pe tocuri cum o făceam de obicei, doar ocazional la emisiuni și atât. Nu mai pot îmbrăca rochiile de scenă...

mamaplus

L-ai văzut pe micuț pe ecranul ecografului? Cum ai trăit acele momente?

La ecografie mereu am emoții, mai ales când am mers să-l vedem prima dată, și apoi când am mers să vedem genul copilului.

Cine se ascunde la tine în burtică? V-ați gândit și la un nume pentru bebeluș?

Așteptăm un băiețel! Sincer deja îl așteptăm cu nerăbdare, avem mai multe nume, dar decizia finală ramâne pe mai târziu.

Sunteți gata de marea întâlnire?

Recunosc, viața mea de interpretă mereu a fost și este plină de emoții și știu cum e, dar emoțiile pe care le simt înainte de marea noastră întâlnire cu copilașul sunt de nedescris, nu le-am mai simțit niciodată și sunt foarte și foarte mari.

mamaplus

Menționăm că Anatol Balan și Carolina Gorun s-au cununat religios în luna mai a anului trecut, iar nunta au jucat-o pe 15 noiembrie 2019.