Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

-
//
21.01.2016

De foarte multe ori, tinerele mămici simt un disconfort în regiunea lombară, în zona umerilor sau a gâtului. Aceste dureri apar ca urmare a faptului că, în timpul sarcinii, coloana vertebrală a femeii a fost suprasolicitată, iar această solicitare nu dispare nici după naștere, pentru că bebelușul necesită grijă și atenție permanentă. De ce apar durerile de spate după naștere și cum le putem preveni ne-a povestit Svetlana Pleșca, doctor în științe medicale, șef al Laboratorului vertebroneurologie, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Republica Moldova.

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca De ce ne doare spatele după naștere?

În timpul sarcinii, mușchii abdominali ai femeii se întind, iar mușchii lombari, din contra, se scurtează. Din această cauză, curbura fiziologică a coloanei se accentuează, iar burta se bombează. Ca urmare apare durerea lombară, care se intensifică în special la aplecare și așezare. În plus, sarcina duce deseori de deplasarea axei coloanei vertebrale – din această cauză postura femeii care a născut se modifică, apare disconfortul în zona spatelui. În timpul travaliului, care este el însuși un stres major pentru regiunea lombară și sacrum, are loc întinderea mușchilor bazinului. Durerea de spate poate apărea la tinerele mămici care au dus un mod de viață sedentar în timpul sarcinii sau la cele care au avut probleme de coloană și până la sarcină, de exemplu suferă de scolioză. Dacă femeia are dureri mari de spate după naștere, aceasta nu trebuie să le suporte, ci să se adreseze imediat la medic. Este recomandabil ca femeile să aibă grijă de ele și aproximativ jumătate de an după naștere să dozeze eforturile fizice, să nu practice munci grele, pentru că mușchii sunt încă destul de vulnerabili. Cât privește antrenamentele fizice, acestea trebuie începute treptat. De foarte multe ori durerile de spate încep încă din timpul sarcinii și trec abia peste câțiva ani după ce a născut.

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca Cum să ne refacem după naștere?

Deseori, din cauza deplasării articulațiilor, femeile acuză dureri extenuante, care se tratează cel mai bine prin metode fizioterapeutice. În foarte puține cazuri se prescrie tratament medicamentos. Înainte de a lua copilul în brațe, trebuie să vă așezați – îndoiți picioarele din genunchi, dar țineți spatele drept. Încercați să ridicați micuțul, dar și orice alte greutăți, nu „cu spatele”, ci „cu picioarele”: dezdoiți genunchii treptat. Aveți grijă de spate, reglați înălțimea pătuțului și a mesei pentru înfășat, pentru a nu fi nevoite să vă aplecați prea tare. Atunci când faceți băița micuțului, puteți cădița pe un suport special, pentru a nu vă suprasolicita spatele. Dacă planificați să cumpărați un sling sau un marsupiu, alegeți modelele care susțin mușchii spatelui. Dacă problemele de spate se vor dovedi mai grave, medicul va recomanda reducerea totală a eforturilor. În acest caz lăsați legănatul bebelușului pe seama tăticului sau a altei rude. Luați în brațe copilul doar pentru a-l alăpta, asigurându-vă că stați confortabil. Cel mai bine este să vă așezați într-un fotoliu, să puneți o pernă la spate și să ridicați picioarele pe un suport special.

Durerile de spate sunt intensificate de greutatea în exces, de aceea normalizarea ei va permite evitarea nu doar a disconfortului și durerii în spate, ci și a multor alte probleme.

Multe tinere mămici se confruntă cu senzații neplăcute în zona lombară și sacrum, iar această situație poate dura destul de mult timp. Durerile pot apărea și mai târziu, peste un an sau doi de la naștere, de aceea activitățile de profilaxie trebuie începute încă din timpul sarcinii. Ținând cont de faptul că fiecare caz are particularitățile sale, uneori poate fi nevoie și de ajutorul unui ortoped.

Cauzele durerilor de spate pot fi multiple. Este vorba și despre deplasarea axei coloanei în timpul sarcinii, și despre întinderea mușchilor spatelui și ai abdomenului, și despre travaliul în sine, care reprezintă un stres major pentru zona lombară și sacrum, și despre purtarea zilnică a copilului în brațe. 

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca Vorbiți-ne mai detaliat despre cauzele apariției durerilor de spate după naștere.

În timpul sarcinii mușchii abdomenului se întind, iar mușchii lombari, ca rezultat, se scurtează. Spatele se curbează, iar burta se bombează. În timpul travaliului, atunci când copilul trece prin canalul de naștere îngust, are loc întinderea mușchilor bazinului. După naștere, bazinul poate rămâne asimetric. Totodată, de cele mai multe ori suferă de dureri de spate femeile nepregătite suficient din punct de vedere fizic. Tinerele mămici care au practicat în timpul sarcinii o gimnastică specială suferă mai rar de dureri de spate sau acestea sunt mai puțin intense. În plus, dacă femeia suferea de o deformare a coloanei până la sarcină, probabilitatea ca ea să sufere de dureri de spate după naștere este mai mare decât în cazul femeilor cu postură normală.

Trebuie să ținem cont și de traumele la naștere. Ne referim aici la dislocarea articulațiilor șoldului și sacroiliace. Această problemă apare mai des la femeile cu greutate corporală în exces și la cele care nu au fost pregătite pentru naștere.

Ulterior, din cauza acestor articulații dislocate, femeile pot avea dureri un timp destul de îndelungat după naștere, în special în zona lombară și a șoldurilor. Uneori durerea se întinde de-a lungul întregului picior. În acest caz trebuie să recurgem la tehnici de kinetoterapie, fizioterapie, terapie manuală, gimnastică medicală. Tratamentul medicamentos este prescris mult mai rar, pentru că femeilor care alăptează le sunt contraindicate multe dintre preparatele pentru reducerea inflamației și a durerii.  

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca Cum să evităm durerile de spate după sarcină și naștere?

Pentru a evita durerile de spate, urmați câteva reguli stricte:

✓ Normalizați-vă greutatea. Kilogramele în exces intensifică durerile de spate. Faceți regulat exerciții pentru mușchii spatelui și abdomenului.

✓ Trebuie să reglați înălțimea pătuțului copilului și a mesei de înfășat conform înălțimii dumneavoastră. Și cada de baie trebuie să o așezați pe un suport, pentru a nu suprasolicita spatele în timpul spălatului.

✓ Nu vă aplecați brusc atunci când vreți să luați copilul în brațe, ci îndoiți mai întâi genunchii, ținând spatele drept, și ridicați copilul îndreptând treptat genunchii, fără a solicita spatele.

✓ Poziția corpului în timpul alăptării trebuie să fie comodă: așezați-vă într-un fotoliu, puneți la spate o pernă, iar picioarele ridicați-le pe un suport special. Este foarte comod să alăptați copilul în poziție culcată pe o parte.

✓ Cumpărați un port-bebe comod. Acesta nu trebuie să solicite mușchii spatelui, ci, din contra, să îi susțină.

Durerile de spate după naștere. Interviu cu specialistul Svetlana Pleșca

Sfat: Dacă aveți dureri de spate după naștere, nu le ignorați, mergeți obligatoriu la medic și povestiți-i despre simptomele pe care le aveți.

Interviu realizat de Cristina Scripnic