În timpul sarcinii, este bine ca gravida să aibă un regim complex care să includă toate proteinele, lipidele şi glucidele. Despre cum trebuie să se alimenteze corect o mămică care alaptează ne povestește, medicul nutriționist, Irina Aniri.
Cât de importantă este alimentație pentru o mămică care alaptează?
Fiind o mămică “dublă”, dar cu experiență diferită, pot să zic cu maxim încredere, că graviditatea este cel mai frumos lucru, dar cel mai complicat. În linii generale despre alimentația în timpul sarcinii, vreau să vă spun că ea este destul de complicat, dar în dependență de necesitățile gravidei și fătului, acesta poate foarte fi simplă.
Ce trebuie să conțină o alimentație de după naștere?
Când ești gravidă a mânca pentru doi nu înseamnă de două mai mult, ci de două ori mai bine calitativ. Alimentația este unul dintre aspectele pe care proaspetele mămici care alăptează nu ar trebui să îl neglijeze. Contrar tendinței de a renunța la numeroase alimente în perioada alaptării, din cauza efectului negativ pe care acestea l-ar putea avea asupra calității laptelui sau din cauza legăturii unora dintre ele cu colicile bebelușului, mămicile ar trebui să țină cont în primul rand de faptul că pentru a le oferi bebelușilor un lapte matern bogat în substanțe nutritive, trebuie ca ele înșele să aibă o alimentație foarte variată, echilibrată și sănătoasă.
Care sunt cele alimentele care o mămică trebuie obligatoriu să le consume?
O alimentație corectă a proaspetei mămici trebuie să conțină vitaminele necesare A,D,E, ele sun liposolubile și trec în laptele matern, potasiul și fierul sunt elemente cheie în timpul alăptatului.
Legume - de preferat proaspete, dar, în functie de sezon, pot fi si congelate, conservate sau uscate.
- Morcovi
- Cartofi dulci
- Dovlecei
- Spanac
- Bostanei
- Ardei roșu
Cereale - de preferat integrale.
- Germeni de grau
- Cereale integrale, îmbogățite cu vitamine
- Quinoa (un substitut excelent pentru orez și couscous)
Fructe - cat mai variate, consumate cu moderație.
- Pepene galben
- Mango
- Prune
- Banane - Caise - Avocado
Nu uitați de proteine! Ele sunt absolut necesare organismului în aceasta perioadă. Rezervele de grăsimi făcute pe parcursul sarcinii sunt principal sursa de energie pentru producția laptelui, nefiind nevoie să fie suplimentate la proaspetele mamici.
Ce alimente trebuie evitate de către o mămică?
Un regim alimentar bine echilibrat, plin cu alimente care vă plac este cel mai bun, dar anumite alimente s-ar putea să strice bebelușului. Dacă bebelușul este agitat, are colici, erupții cutanate, congestie, urmatoarele alimente pot fi vinovate! Iată însă ce alimente ar trebui evitate în timpul alaptării.
- Cafeaua și alaptarea - Ciocolata și alaptarea
- Citricele și alaptarea
- Broccoli și alaptarea
- Alcoolul și alaptarea
- Alimentele condimentate în timpul alaptarii
- Usturoiul și alaptarea
- Arahidele și alaptarea
- Graul
-Crustaceele
- Ouale și alaptarea
- Soia
- Peștele în timpul alaptării
- Menta și alaptarea
- Pătrunjelul și alaptarea.