Fiecare familie este fericită în felul său, însă şi mai fericită este atunci când a trecut cu bine de vârsta adolescenţei propriilor copii. Mulţi dintre părinţi vor fi de acord cu mine că, odată cu intrarea în adolescenţă a copilului, când se încheie perioada de ascultare şi idolatrizare a părinţilor, toată familia trăieşte ca pe un vulcan. Copilul, drăguţ şi ascultător, începe dintr-odată să întoarcă cuvântul, să facă ceea ce vrea el, să îşi delimiteze teritoriul şi propriile vederi asupra vieţii, critică şi neagă tot. Există, desigur, şi copii care, la vârsta de trecere spre maturitate, aduc doar bucurii părinţilor, însă ei sunt în minoritate.
Vine o vreme când înţelegem treptat că alături de noi a crescut şi trăieşte o persoană cu propriul „eu”. Este bine dacă părinţii realizează acest lucru. Dar dacă nu? Atunci apar întrebările de genul ce s-a întâmplat, când şi cum?! În familie apare un copil problemă. La ce vârstă putem observa primele schimbări în caracterul şi comportamentul copilului şi cum să comunicăm corect cu adolescentul problemă ne-a povestit magistrul în psihologie Marina Valueva.
La ce vârstă începe perioada de trecere de la pubertate la maturitate?
Perioada adolescenţei este destul de lungă. Dacă este să vorbim despre cronologie, se consideră adolescenţi persoanele de la 10-12 ani până la 24-25 de ani. Atât durează perioada adolescenței, care se împarte în câteva subperioade. Una dintre ele este aşa-numita perioadă de pubertate, care începe la 12-13 ani şi se încheie pe la 15 ani. Astfel, tocmai în acest moment apar cele mai mari schimbări în caracterul şi comportamentul copilului.
Cum să educăm corect un adolescent?
În această perioadă trebuie să fim foarte atenţi la copil, dar totuşi să nu îi impunem părerile noastre, pentru că vom obţine un efect opus. O metodă prea autoritară de educaţie va înrăutăţi şi mai mult situaţia delicată şi va ridica un zid în comunicarea dintre părinţi şi copil. Aceasta nu înseamnă că adolescentului trebuie să i se permită orice, dar restricţiile nu trebuie să îl lipsească de spaţiul personal şi de libertate. Părinţii trebuie să înveţe să aibă încredere în copiii lor şi doar atunci copiii vor începe să aibă, la rândul lor, încredere în părinţi.
Ce să facem dacă nici un fel de metode nu ajută la restabilirea contactului?
La această vârstă, comunicarea cu copiii are un rol primordial. Însă este foarte important că aceasta să fie făcută la timp și să nu fie scăpat momentul crizei. Trebuie să vă înarmați cu răbdare și să încercați să vă puneți în locul adolescentului, să vă amintiți de dumneavoastră când erați de vârsta lui, pentru că adolescenții sunt foarte sensibili și egocentrici. Ei cred că nimeni nu îi înțelege și nu îi susține, că problemele lor sunt cele mai importante… O alternativă poate fi timpul petrecut împreună cu copilul, dar cu activități care să îi fie interesante lui, și nu dumneavoastră. Nu uitați că sarcina dumneavoastră de bază este să vă împrieteniți cu copilul, să îi aflați interesele, gusturile, preferințele, pentru că doar astfel veți fi la curent cu problemele lui. În cazuri deosebit de complicate vă puteți adresa unui specialist, care va îl va ajuta nu doar pe adolescent, ci și pe părinți.
Prin ce se deosebește un adolescent problemă de un altul de vârsta lui? Depinde aceasta întotdeauna de situația din familie?
Un adolescent problemă este de obicei acel copil care aude ce îi spun părinții, dar nu recepționează sensul acestor cuvinte și face totul pe dos, din principiu. El este apriori în opoziție cu dumneavoastră și se complace în această situație. El este de obicei impertinent, provoacă conflicte, alegând un model demonstrativ de comportament, în sensul negativ al cuvântului. Aceasta se referă atât la manifestările de comportament și de caracter, cât și la exterior, optând pentru un stil extravagant de îmbrăcăminte, coafură și machiaj. Educația din familie are totuși un rol central.
Ce metode nu sunt permise în procesul de educație a adolescentului?
Nu trebuie să folosiți violența, nici fizică, nici verbală. Aceasta va tensiona și mai mult relațiile. Copilul nu este proprietatea dumneavoastră, el este, în primul rând, o personalitate în dezvoltare. Nu trebuie să criticați copilul, să îl numiți cu cuvinte urâte și cu atât mai mult să folosiți forța fizică. Nu trebuie să îl criticați ca personalitate, ci doar să îi indicați asupra acțiunilor greșite, explicându-i minusurile și plusurile și să lucrați împreună la corectarea greșelilor.
Ce sfaturi le puteți da părinților de adolescenți?
Iubiți-vă copiii, respectați-i ca personalități, petreceți mai mult timp împreună cu ei, luând în considerare dorințele și interesele lor, aveți încredere în ei. Adolescenții își doresc acest lucru și vor să fie percepuți ca oameni mari, de aceea trebuie să îi susțineți și să îi încurajați.
Comunicând corect cu adolescenții, îi veți învăța să mențină și să dezvolte relațiile cu alte persoane. Atunci ei vor avea mai puține greutăți în viața personală și în carieră!
Interviu realizat de Cristina Scripnic
