Probabil că multe familii au un dulăpior de medicamente în baie fără să știe că cel mai nepotrivit loc pentru păstrarea medicamentelor este anume această cameră. Căldura și umiditatea de la duș, baie și chiuvetă, pot afecta eficacitatea și valabilitatea medicamentelor. Tocmai de aceea, este indicat să păstrați medicamentele într-un dulăpior dintr-o altă cameră cu umiditatea scăzută.
Bineînțeles că în baie puteți păstra în siguranță absorbantele, ața de gură, apa de gură, cremele sau alte produse de sănătate sau frumusețe.
Ce se întâmplă dacă medicamentele nu sunt păstrate corect?
Dacă medicamentele nu sunt păstrate în mod corespunzător, s-ar putea să nu funcționeze în modul în care au fost destinate, astfel încât acestea prezintă un potențial risc pentru sănătatea și bunăstarea persoanei care primește medicamentul. Medicamentele trebuie păstrate în condiții care să asigure menținerea calității acestora. Citiți prospectul!
Ce medicamente trebuie păstrate la frigider?
O serie de medicamente trebuie să fie refrigerate. Acestea includ insulina, antibioticele lichide (pentru copii), injecțiile, picăturile pentru ochi și unele creme. Aceste medicamente trebuie păstrate între 2ºC și 8ºC. Citiți mereu prospectul!
De ce trebuie păstrate tabletele în ambalajul original?
În general, recipientul original protejează medicamentul de căldură, aer, lumină și/sau umiditate. Expunerea la aceste elemente poate afecta stabilitatea formulării și/sau a ingredientului activ, ceea ce poate modifica eficacitatea și siguranța medicamentului.